Clujul a găzduit
recent trei evenimente medicale dedicate microchirurgiei şi chirurgiei mâinii:
al 11-lea Congres naţional al Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă,
al zecelea Congres al Societăţii Române de Chirurgie a Mâinii şi aniversarea de
20 de ani a Societăţii Române de Chirurgie a Mâinii. Preşedinţii manifestărilor
au fost prof. dr. Alexandru Georgescu şi dr. Ileana Matei. Au participat nu mai
puţin de 192 de specialişti din ţară, numărul lor depăşind aşteptările
organizatorilor. În cele 11 sesiuni ştiinţifice au fost abordate teme actuale
ca: tumorile congenitale, reimplantarea, microchirurgia experimentală, plexul
brahial, nervii periferici, boala Dupuytren, reconstrucţia capului şi a
gâtului, vascularizarea oaselor, fracturile membrelor superioare.
În deschiderea
congresului a fost organizat un workshop pentru medicii tineri (până în 40 de
ani), fiind prezentate modalităţi de osteosinteză a oaselor mâinii (carp,
metacarp, falange). Cei prezenţi au avut la dispoziţie mulaje şi materiale de
osteosinteză cu broşe Kirschner. În sesiunea varia au fost incluse microchirurgia
ortoplastică şi microchirurgia uroplastică.
Prof. dr. Alexandru
Georgescu spune că aniversarea de două decenii a Societăţii a reprezentat un moment
foarte important pentru şcoala medicală clujeană. El a rezumat astfel filosofia
după care se ghidează el şi colegii săi: „Încă din 1990, am căutat să punem în
practică cele mai actuale tehnologii. În activitatea profesională mă orientez
după trei concepte: ştiinţă, tehnică, fantezie. Ştiinţa îţi dă curaj, orice nouă
descoperire te motivează să mergi mai departe. Tehnica transpune în practică
descoperirile ştiinţifice, dându-ţi siguranţa intervenţiei, în cazul nostru
siguranţa actului chirurgical. Iar fantezia obligă. Fantezia te obligă să găseşti,
pe baza experienţei acumulate, soluţii noi acolo unde nu mai este nimic de făcut.
Am să vă spun ceva adevărat. În fiecare buzunar al halatului am soluţii. Ele
salvează, la urma urmei, vieţi.“