Toamna
a pășit în municipiul Iași însoțită de o manifestare de excepție pentru profesioniștii
din aria bolilor cronice – a șasea ediție a conferințelor medicale
interdisciplinare MedDEX, „Abordarea multidisciplinară a bolilor cronice –
direcții și perspective“. Lucrările, care s-au desfășurat pe parcursul a două zile
(16 și 17 septembrie), au avut în centrul atenției pacientul diagnosticat cu o
boală cronică și ameliorarea calității vieții acestuia, printr-o abordare
multidisciplinară.
La
manifestare au fost prezenți lectori de renume, precum prof. dr. Ostin Mungiu
(președintele comitetului științific) și alții.
Opioidul,
pentru plăcere sau contra durerii?
Profesorul
Ostin Mungiu a deschis seria de conferințe abordând tema durerii ca boală
cronică, punând accentul pe problemele esențiale pe care majoritatea medicilor
le întâlnesc în practică sau temele importante pentru care aceștia ar trebui să
militeze, pentru a trata mai bine „durerile acestui popor necăjit“, căci,
spunea acesta, „în România există multă durere, insuficient sau prost tratată“.
Medicul
ieșean spune că mai întâi de toate este important ca medicul să diferențieze
durerea nociceptivă de cea non-nociceptivă. Dacă prima dintre ele este o durere
cu care „putem negocia“ și putem calma pacientul cu antipireticele obișnuite,
antiinflamatorii non-steroidieni sau opiacee, lucrurile se schimbă când avem
de-a face cu celălalt tip de durere, durerea non-nociceptivă. Aceasta din urmă
este o durere care se produce atunci când sunt lezate fibrele nervoase sau
trunchiurile nervoase ori când apare în sistemul nervos central. Aici se
încadrează și durerile neuropate, care, din nefericire, doar într-o proporție
de 50% răspund la medicația existentă.
O
altă problemă expusă de profesorul Mungiu a fost cea cu privire la prescrierea
de opioide. Practic, în România, „medicii se tem să le prescrie, farmaciștii se
tem să le dețină, iar pacienții se tem să le primească“. Ce ar putea face
medicii pentru promovarea unei legi care să le permită prescrierea opioidelor
pentru boli neoncologice? „În primul rând, să aibă curaj. În al doilea rând, să
fie solidari, iar în al treilea rând, să nu se lase intimidați de pacient, ci
să-l convingă că substanța pe care i-o va da îi va calma durerile, «dar trebuie
să revii la mine să văd cum evoluezi, să ți-o scot din tratament când s-a încheiat
cu durerea»“. Atât timp cât există durerea, pacientul nu caută opioidul pentru
plăcere, ci pentru efectul calmant al acestuia. Doar atunci când durerea
dispare și pacientul continuă să-l ia, începe să se instaleze senzația de
plăcere conferită de drog. De aceea, este importantă supravegherea continuă a
pacientului și existența unei echipe care, pe lângă medicul curant, să conțină
și un psiholog sau un psihiatru.
Anumite
statistici privind modul în care se tratează durerea au avut rezultate mai puțin
așteptate: în timp ce medicii considerau că durerea este eficient tratată,
această părere nu era împărtășită și de pacienți. Din acest motiv, prof. dr.
Ostin Mungiu consideră că este necesară monitorizarea durerii prin „Carnete ale
durerii“, pe care pacienții să le primească la internare și în care să
consemneze, în fiecare zi, dacă sunt mulțumiți de modul în care le-a fost
tratată durerea. În momentul externării, carnetul să fie trimis Casei de
sănătate și să conteze în aprecierea activității medicului curant. Un alt
aspect demn de pus în practică, în opinia vorbitorului, ar fi introducerea, în
foaia de observație, a unei scale de cuantificare a durerii, precum cea pentru
febră, în care să se poată observa dacă durerea pacientului a fost calmată în
mod corespunzător sau nu: „Este un subiect pe care ar trebui să insistăm, mai
ales în țara noastră, pentru că în majoritatea țărilor dezvoltate, durerea
cronică este privită ca boală în sine“. Apoi, este fundamental ca pacientul să
își cunoască drepturile privitoare la modalitățile existente de prevenire a
durerii. În acest sens, existența unui Ghid de durere pentru pacienți, în toate
cabinetele medicale, ar fi esențială.
Complianța
la tratamentul antihipertensiv
Tratamentul
hipertensiunii arteriale (HTA) este destinat nu doar reducerii valorilor
tensionale crescute, ci și reducerii riscului de boală cardiovasculară, pe care
HTA îl reprezintă. Prof. dr. Antoniu Petriș spune că un factor de risc
cardiovascular nu vine niciodată singur, ci deseori este acompaniat de altul,
iar timpul în care medicul trebuie să acționeze este foarte scurt, deoarece
aceștia produc, deseori, leziuni ireversibile. HTA contribuie și ea, alături de
dislipidemie, diabet, tabagism, sedentarism la dezvoltarea unei patologii
coronariene sau cerebro-vasculare.
Doctorul
Petriș a trecut în revistă și soluțiile medicamentoase existente pentru a
contracara acești factori de risc. În cazul dislipidemiei, de exemplu,
adversarul de necontestat al acesteia sunt statinele. Ele reduc morbiditatea și
mortalitatea cardiovasculară, iar rolul tratamentului continuu, life-long, cu
statine, a fost demonstrat. După patru ani de tratament, s-a constatat o
reducere de patru ori mai mare în volumul membranei elastice externe,
comparativ cu opt luni de tratament. Privitor la tabagism, sperăm că legea
antifumat își va face datoria, iar pentru tratamentul diabetului zaharat,
„pacientul trebuie să știe mai întâi că îl are“. De aceea, este bine ca
publicul larg să ia la cunoștință că există un set gratuit de analize în acest
sens.
Asocierea
medicamentelor antihipertensive s-a dovedit mai eficace în timp față de
folosirea monoterapiei. În acest sens, vorbitorul a oferit exemplul asocierii
perindoprilului cu amlodipina. Cu toate acestea, în 25% din cazuri, biterapia
nu este suficientă, fiind necesar și un diuretic: „Una dintre cele mai folosite
asocieri este aceea dintre blocanți ai canalelor de calciu, inhibitori ai
enzimei de conversie ai angiotensinei și diuretice – Efectul este impresionant,
rapid și se menține la distanță, mai ales dacă cele trei componente se regăsesc
într-un singur preparat, ceea ce crește complianța la tratament“.
Reconsiderarea
îngrijirii paliative
Cancerul,
spre deosebire de urgențele din UPU, presupune o interacțiune de lungă durată
între medic și pacient, crearea unei legături speciale între aceștia, explică
dr. Vladimir Poroch, în expunerea sa privind relația medic–pacient în cancer.
În
ultimul timp, în tratamentul bolilor cronice, îngrijirea paliativă a câștigat
un rol foarte important. Dacă înainte această abordare era de ultimă instanță,
în prezent i se recunoaște mai mult eficacitatea și este de preferat ca această
îngrijire paliativă să înceapă odată cu diagnosticul bolii incurabile. În plus,
procesul de comunicare a veștilor proaste este deseori dificil pentru medici.
În mintea acestor medici se nasc întrebări de genul: „Să spunem adevărul, sau
să nu spunem pacientului că are cancer?“. Dr. Poroch consideră că:
„Nedezvăluirea diagnosticului are beneficii pe termen scurt – pacientul se
simte bine, căci nu a recepționat vestea proastă și nu îl afectează
psiho-emoțional, iar medicul se simte bine căci întreține această conspirație a
tăcerii între el și familie, dar pe termen lung studiile arată că
încercarea de a ascunde adevăratul diagnostic nu este bună, deoarece neagă
autonomia pacientului, generează suferință și confuzie, inclusiv pentru
personalul medical“.
În
cadrul conferințelor au mai fost abordate teme precum: importanța examenului
IRM de sân pentru femei, patologia respiratorie a somnului și implicațiile
multidisciplinare ale acesteia, noutăți în imunologie etc. La finalul celor
două zile de sesiuni științifice, nu pot decât să încurajez studenții
mediciniști, farmaciști și pe cei ce aparțin celorlalte facultăți din cadrul universităților
de medicină să participe la cât mai multe congrese și conferințe, pentru că
numai așa ne putem îmbogăți cunoașterea cu noțiuni din experiența înaintașilor
noștri.
