În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, s-a desfăşurat
ediţia a XXVII-a a Zilelor pediatriei ieşene „N. N. Trifan“, eveniment
organizat de reprezentanţii Clinicii I Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic
de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria“, Iaşi, sub egida Societăţii Române de
Pediatrie, Societăţii de Medici Naturalişti, UMF „Grigore T. Popa“, Colegiului
Medicilor din România, filiala Iaşi.
Consecinţele infecţiilor
nosocomiale
Am discutat despre
tematica reuniunii, precum şi despre problemele cu care se confruntă specialiştii
pediatri, cu dr. Letiţia Duceac, de
la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria“, şef de lucrări la
Universitatea de Medicină „Apollonia“ din Iaşi.
– Ce
aspecte a urmărit programul ştiinţific?
– Foarte importante
sunt noutăţile şi experienţele colegilor privind malformaţiile congenitale
cardiace, patologia inflamatorie intestinală, urgenţele în bolile
hemato-oncologice, statusul epileptic la copil, implicaţiile neurochirurgicale în
starea comatoasă a copilului, dificultăţi de diagnostic şi tratament în
abdomenul acut, în diverse intoxicaţii. Copilul nu trebuie privit ca un adult în
miniatură, el reprezintă o entitate biologico-clinico-emoţională bine definită,
total diferită de adult. Eu am prezentat o nouă abordare clinică şi
epidemiologică a infecţiilor nosocomiale în Spitalul Clinic de Urgenţe pentru
Copii „Sf. Maria“ din Iaşi, deoarece este ştiut că infecţiile de spital se nasc
odată cu spitalele, se dezvoltă şi vor muri odată cu acestea. Ele sunt
identificate în întreaga lume, constituind principala problemă de sănătate şi
mortalitate a pacienţilor spitalizaţi. Incidenţa infecţiilor asociate asistenţei
medicale este în creştere la nivel mondial, iar cauzele sunt comune, dar şi
diferite, în raport cu gradul de dezvoltare socio-economică a fiecărei ţări.
Prevenţia şi combaterea lor sunt dificile şi în acelaşi timp costisitoare. Agenţii
infecţioşi pot fi vehiculaţi spre comunitate, atât de bolnavi, cât şi de
personalul medical sau vizitatori, generând alte cazuri de îmbolnăvire.
– Ce
consecinţe clinice, respectiv financiare au infecţiile nosocomiale?
– Clinic, acestea complică boala de bază, iar financiar generează costuri
suplimentare din cauza prelungirii perioadei de spitalizare. Calitatea vieţii
pacientului este depreciată, deoarece, pe lângă suferinţa cauzată de boala de
bază, infecţiile nosocomiale pot determina alte incapacităţi sau disfuncţii.
Managementul
tahiaritmiilor
În cadrul reuniunii, dr. Mihaela Grecu, de la Institutul de
Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I. M. Georgescu“ din Iaşi, a vorbit despre
tratamentul invaziv al tahiaritmiilor la copii. – În ce constau
tahiaritmiile la copii şi cum sunt tratate?
– Tahicardiile
reprezintă o patologie frecvent întâlnită în cardiologia pediatrică. Ele pot
surveni atât la copiii cu cord sănătos, cât şi la cei cu cord patologic, cu
malformaţii cardiace congenitale, în special postoperator. Peste 30–50% din
pacienţii operaţi în copilărie dezvoltă pe termen lung tahicardii
supraventriculare, mai rar ventriculare (tetralogia Fallot). Tratamentul
ablativ reprezintă de multe ori unica soluţie pentru copiii cu tahicardii
permanente care, prin persistenţa lor, determină o alterare a funcţiei
sistolice a ventriculului stâng, aşa-numita tahicardiomiopatie.
Tahicardiomiopatia reprezintă prima indicaţie pentru ablaţia prin radiofrecvenţă
la copil. Tehnica se realizează prin abord femural, cu anestezie locală sau cu
sedare profundă. Cu ajutorul cateterelor flexibile cu miez metalic şi înveliş
din poliuteran, pătrundem în interiorul cavităţilor cardiace drepte sau stângi şi
încercăm să reperăm fie focarul ectopic care iniţiază tahicardia, fie circuitul
de reintrare, substratul tahicardiei permanente. Odată reperate, se continuă cu
aplicarea curentului de radiofrecvenţă prin care se creează o leziune
milimetrică, bine circumscrisă, în punctul critic pentru menţinerea
tahicardiei.
– Ce rol joacă părinţii în managementul acestor cazuri?
– Unul foarte mare.
Modul în care relaţionezi cu părinţii, în care le prezinţi situaţia este foarte
important. Ei sunt cei care vor lua decizia finală şi eu fac tot posibilul ca
decizia să fie în cunoştinţă de cauză, explic avantajele, dar şi riscurile
intraprocedurale. În contextul de faţă, nu pacientul decide pentru viaţa lui,
iar, în cele mai multe situaţii, responsabilitatea mea este atât de mare încât,
uneori, devine copleşitoare. Cazurile prezentate au fost grave, aveau indicaţii
de transplant cardiac, tocmai pentru că erau în situaţia unei disfuncţii
ventriculare severe, pe persistenţa unor tahicardii rapide, şi, care, practic,
mi-au impus ablaţia. Trebuia să găsesc o soluţie şi pentru aceşti pacienţi. Astăzi,
aceşti copii sunt adulţi normali.
– Astfel
de cazuri apar şi la familii cu o situaţie materială precară. Ce şanse au aceşti
pacienţi?
– Sunt de foarte multe
ori copii ai căror părinţi nu au posibilităţi materiale; uneori posibilităţile
sunt atât de reduse, încât nu au cum să ajungă la spital şi atunci copilul e în
criză. Dintre cele 1.400 de proceduri lucrate în Institutul de Boli
Cardiovasculare „Prof. dr. George I. M. Georgescu“, Iaşi, 60 au fost copii sub
16 ani, dar, din fericire, nu au fost complicaţii severe şi copiii au fost
rezolvaţi intraprocedural. Cu rare excepţii, îmi amintesc de un caz cu o cale
accesorie stângă, care nu a putut fi rezolvat la 8 ani, din cauza condiţiilor
tehnice speciale (cord mic, fără foramen ovale permeabil, cordajele mitralei,
valva aortică miniaturale), cateterele fiind cele folosite la adulţi. În astfel
de situaţii se indică menţinerea tratamentului antiaritmic încă o perioadă şi
reluarea procedurii după un interval, folosind informaţia din prima explorare
electrofiziologică. În principal, alocăm timp, resurse de evaluare şi facem tot
ce ne stă în putere ca să putem rezolva pacientul copil la prima tentativă.
