– Şi anul acesta, am organizat un curs de interes general, dedicat mai multor aspecte din boala Parkinson, deoarece este una din bolile neurodegenerative foarte frecvente şi în care s-au realizat, de departe, cele mai multe progrese, atât în dezvoltarea posibilităţilor terapeutice, cât şi în cunoaşterea aspectelor clinice. Scopul a fost să aducem la cunoştinţa colegilor noştri neurologi aceste date mai noi şi să încercăm să rezolvăm problemele suplimentare care alterează mult calitatea vieţii acestor pacienţi, în relaţie cu manifestările nonmotorii extrem de complexe, caracteristice acestei boli. Intenţionăm, ca şi anul trecut, să sintetizăm informaţiile cursului într-un volum tipărit.

    – Cum se ştie, am creat deja o tradiţie, numită Conferinţa onorifică, ce poartă numele lui Gheorghe Marinescu, cel mai important nume al Neurologiei româneşti, rămas în istoria medicinii din toate timpurile. Ca de fiecare dată, conferinţa a fost susţinută de o personalitate de prim rang din neurologia mondială. Acum a fost prof. dr. Amos Korczyn, din Tel Aviv, foarte activ în mod particular în domeniul bolilor neurodegenerative. Domnia sa e foarte apropiat de neurologia românească, a ţinut prelegeri, cursuri în ţară, ne întâlnim frecvent la congrese internaţionale şi avem discuţii ştiinţifice fructuoase, ne oferă cu generozitate opiniile şi sfaturile sale. Conferinţa s-a referit în principal la demenţă şi în mod particular la boala Alzheimer şi a fost foarte cuprinzătoare, mai nonconformistă poate, tocmai pentru că de la nivelul autorităţii sale ştiinţifice, profesorul Korczyn vede lucrurile în ansamblu, prezentând atât punctele tari, cât şi pe cele slabe ale concepţiilor etiopatogenice actuale. Singura cale de a progresa în ştiinţă e să vezi calea optimă de cercetare, cu rezultate nu doar în cunoaşterea teoretică, ci şi în practică, în diagnosticul şi îngrijirea pacienţilor.

    – Îl amintesc pe prof. dr. Vladimir Kostic, directorul Institutului de Neurologie din Belgrad şi liderul în domeniu, nu doar din Serbia, ci din toata fosta Iugoslavie, cercetător şi clinician deopotrivă. Domnia sa a abordat într-o manieră lămuritoare un domeniu dificil, cel al ataxiilor, în particular al ataxiilor spino-cerebeloase. Este unul dintre domeniile cele mai dificile de diagnostic. Acum, când în lume s-au făcut multe progrese, în special pe calea identificării genelor responsabile de multe variante ale acestor afecţiuni, există posibilitatea unui diagnostic genetic de mare acurateţe, dacă orientarea clinică e corectă. Domeniul diagnosticului genetic în practica de rutină e unul extrem de deficitar la noi, trebuie să apelăm la laboratoare din străinătate. Un alt invitat a fost prof. dr. Pierre-Jean Ousset, neurolog specializat în demenţe, care conduce unul din cele mai mari centre de demenţe din Europa, cel de la Universitatea din Toulouse, care a prezentat rezultatele unor studii recente, cu dovezi că abordarea terapeutică foarte precoce, înainte de apariţia tulburărilor cognitive de tip demenţial în BA, care se justifică prin prisma cunoaşterii mecanismelor fiziopatologice ale bolii, poate să întârzie momentul cel mai sever şi nedorit, în care apare sindromul demenţial. Prof. Angelo Antonini, unul din marii specialişti în boala Parkinson, a prezentat date interesante despre soluţii terapeutice noi în boala Parkinson.

    – Am organizat mai multe simpozioane pe diverse teme; menţionez două domenii care sunt o constantă a preocupărilor noastre: scleroza multiplă şi bolile cerebrovasculare. În SM s-au făcut imense progrese în ultimii ani, acum am discutat despre ierarhizarea mai corectă a celor mai recente soluţii terapeutice medicamentoase, precum unii anticorpi monoclonali extrem de specifici, primele medicamente orale care deja au trecut de stadiul studiilor clinice, dintre care unele vor apărea în curând în practica medicală curentă. Principala preocupare e stabilirea de criterii care să ofere modalităţi corecte de a opta pentru o medicaţie sau alta în diverse forme ale bolii, la pacienţi în diverse stadii de evoluţie a afecţiunii. AVC e un subiect de mare interes pentru neurologi, pentru că supravieţuitorii rămân de multe ori cu invalidităţi mari, handicap fizic şi mental, boala vasculară cerebrală fiind unul din factorii de risc importanţi pentru apariţia demenţei post-AVC. În acest context, problema majoră este de a găsi soluţiile cele mai bune pentru prevenţia primară. Prevenţia secundară se referă nu doar la prevenirea recurenţei unui alt AVC, ci vizează concomitent să nu se mai producă niciun alt eveniment vascular, inclusiv coronarian, ce poate duce la moarte sau invaliditate suplimentară prin insuficienţă cardiacă. Ce medicamente folosim? Sunt şi noutăţi terapeutice, mai ales între antihipertensive şi antitrombotice. Cum le ierarhizăm? Am încercat să dăm răspunsuri la aceste întrebări prin prisma ghidurilor actuale ale European Stroke Organization (oficializat şi în Romania) şi ale American Heart Association / American Stroke Association.

    – Lucrările au fost mai mult sau mai puţin originale, în funcţie şi de posibilităţile locale de realizare. Potenţialul intelectual, seriozitatea, entuziasmul neurologilor sunt remarcabile, cu toate neajunsurile şi lipsurile pe care le avem. Nivelul conţinutului ştiinţific al prezentărilor a fost superior celui din anii trecuţi.

    – Ne dorim să realizăm în continuare reuniuni ştiinţifice de cât mai bună calitate, ele având ca principală ţintă comunicarea cu medicii practicieni. Nu vrem să fim o societate elitistă, scopul e de a oferi tuturor colegilor din ţară cele mai noi cunoştinţe cu aplicabilitate practică. În cele din urmă, calitatea unui sistem medical constă în calitatea îngrijirilor pe care medicii sunt capabili să le acorde populaţiei. Din păcate, la noi, spitalul e baza sistemului medical, şi nu e normal şi corect. Problemele obişnuite, mai ales cele cronice, trebuie rezolvate în ambulatoriu, iar în spital – urgenţele, cazurile ce necesită expertiză deosebită, care presupun investigaţii.

    – Neuroreabilitarea este un domeniu aparte al recuperării, afecţiunile neurologice dau cea mai mare invaliditate în populaţia adultă. O conduită corectă implică participarea neurologului, ca prim specialist în evaluarea şi conducerea tratamentului de neurorecuperare. În România nu avem echipe de neurorecuperare, sistemul de recuperare e legat, prin tradiţie, de specialiştii de Medicină fizică, recuperare şi balneologie, or asta înseamnă o limită, deoarece este vorba despre afecţiuni neurologice mai mult sau mai puţin complicate, a căror înţelegere şi evaluare presupune competenţa medicului specialist neurolog. Avem o discuţie foarte fructuoasă în ultima vreme cu colegii din comisia MS de medicină recuperatorie, iar recent am stabilit împreună o schiţă de protocol pentru modul de cooperare în cazul pacienţilor cu AVC. O recuperare corectă trebuie începută chiar din stadiul acut, tratamentul trebuie continuat şi după externarea din spital. Fie că se face în servicii specializate, în ambulatoriu sau la domiciliu, necesită un tip de organizare particulară, care abia acum se implementează în România la nivelul standardelor necesare. Sperăm că până la sfârşitul verii să avem înregistrată oficial o societate ştiinţifică de neurorecuperare, care să ofere cadrul organizatoric, ştiinţific, profesional în care să derulăm activitatea, proiectele în acest domeniu. (...)