Newsflash
Diverse

Somnologia pediatrică, de interes pentru medicii tineri

Somnologia pediatrică, de interes pentru medicii tineri
     Conferința de somnologie pediatrică cu participare internațională, ajunsă la a treia ediție, s-a desfășurat având în centrul de interes apneea obstructivă la copii. Desfășurată în iunie, în amfiteatrul Facultății de Medicină a Universității „Titu Maiorescu“, această manifestare s-a bucurat de o participare numeroasă (peste 200 de medici pneumologi, pediatri, medici de medicina muncii, medici de familie etc.) și de o prezență importantă din partea unor lideri de opinie din țară și din străinătate – prof. dr. Reinhold Kerbl (Austria) și dr. Jane Thompson (SUA).
     În prima zi a manifestării, s-au făcut, în spiritul tradițional al acestei conferințe, treceri în revistă cu privire la progresele somnologiei pediatrice. Astfel, s-a vorbit despre: „Medicina pediatrică somnologică – de ce, cine, cum?“ (Reinhold Kerbl), „Somnul și dezvoltarea“ (Jane Thompson), „Somnologia pediatrică – quo vadis?“ (Florin Mihălțan) și „Noutăți în somnologia românească pediatrică“ – 2015–2016 (Mihaela Oros). Fiecare vorbitor a subliniat relevanța și importanța acestei supraspecializări, limitele progreselor pe plan mondial și strategiile viitoare. Specialiștii români au marcat câștigurile din ultimii ani, dar și dialogurile Societății Române de Pneumologie și a liderilor de opinie dedicați cu autoritățile din țara noastră.
     După această introducere, conferința a continuat cu analizarea interferențelor diferitelor tulburări nocturne respiratorii ale somnului cu comorbidități, ce pot reprezenta patologii de sine stătătoare sau care complică viața unui bolnav cu sindrom de apnee în somn. Astfel, s-au abordat alternativ referate generale cu prezentări de caz, cum ar fi: „Cefaleea matinală, ca simptom al hipoventilației alveolare, la pacienți cu patologie neuromusculară“ (Lupușor Adrian și colab. – Republica Moldova), „Distrofiile musculare progresive – metode moderne adiționale de tratament“ (Ștefan Mihăicuță), „Modificările cardiovasculare în timpul somnului normal și patologic – impactul apneei obstructive“ (Daniela Boișteanu și colab.), „Apneea obstructivă de somn la copii – actualități și perspective“ (Diana Ionescu) și „Evaluarea oro-dentară pediatrică și posibilități de abordare în apneea de somn obstructivă“ (Vivian Șendroiu).
     Ulterior, atât în prima zi, cât și în a doua, apneea în somn de tip obstructiv a fost analizată din mai multe perspective. Mulți vorbitori au prezentat, rând pe rând: „Apneea obstructivă și consecințele metabolice – un adevăr cu riscuri!“ (Doina Todea), „Actualități în managementul tulburărilor respiratorii obstructive de somn la copii“ (Doina Anca Pleșca), „Apneea în somn la copii – mai mult decât o apnee în somn formă obstructivă“ (Reinhold Kerbl), „Tratamentul chirurgical – o etapă în tratamentul apneei în somn“ (Adelaida Iorgulescu), „Sindromul de apnee în somn de tip obstructiv în noul context legislativ – o măsură de protecție a întregii familii“ (Oana Deleanu), „Dileme ale managementului obstrucției respiratorii cronice a copilului“ (Dan Cristian Gheorghe) etc. În acest fel, s-au identificat pentru audiență provocările acestei supraspecializări, care se răsfrâng în mai multe specialități de la pediatrie până la ORL.
     Nu au fost neglijate nici aspectele practice și aici organizatorii au făcut mai multe expuneri cu viză clară pe problemele apărute în diagnosticare și tratament. Un exemplu îl constituie prezentări precum: „Terapia CPAP în sindromul de apnee în somn de tip obstructiv la copii“ (Mihaela Oros), „Resurse terapeutice complementare în tulburările de somn la copii“ (Sandu Magdalena), „Este monitorizarea EEG de lungă durată utilă în analiza somnului la copil?“ (Sandu Magdalena) etc.
     Pe de altă parte, în ultima zi a conferinței, s-a realizat un workshop practic cu un titlul sugestiv: „Cum investigăm somnul? Evaluări practice la adulți și copii“, unde au alternat expunerile teoretice cu cele practice. Dintre acestea merită menționate: „Abordarea tulburărilor de somn în practica medicului de familie“ (Daniela Ștefănescu), „Evaluarea scalei de somnolență la adulți și a riscului pentru tulburări respiratorii în somn la copii“ (Daniela Ivașcu), „Inițierea ventilației nocturne la pacienții neuromusculari – prezentare de caz“ (Mihaela Oros), „Poligrafia, polisomnografia, terapia CPAP – Hands on“ etc.
      Această manifestare, devenită deja tradițională, s-a bucurat de succes, deoarece a abordat o patologie din ce în ce mai interesantă pentru eșantioane de medici din fiecare specialitate și pentru că tinerii medici sunt din ce în ce mai mult interesați de noua deschidere spre o astfel de competență ce vizează aria somnologiei pediatrice.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe