Bucureştiul
va fi gazdă, în perioada 3–5 octombrie 2013, a congresului
Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri (ARTOP). Am stat de
vorbă cu prof. dr. Gheorghe Burnei, preşedintele ARTOP şi şeful Clinicii de
ortopedie pediatrică din cadrul Spitalului „M. S. Curie“ din Capitală, despre
obiectivele acestei manifestări şi despre viitorul ortopediei pediatrice.
– Ce urmăriţi prin
organizarea acestui congres?
–
În primul rând, dorim să realizăm o bază de date şi un sistem naţional care să
ne permită să tratăm bolnavii cu afecţiuni maligne osteoarticulare eliminând
toate desincronizările existente acum. Şi pentru asta dorim să aducem la aceeaşi
masă toţi factorii de decizie din acest domeniu. În prezent, aceşti pacienţi,
pentru că nu ştiu cui să se adreseze, ajung la unităţi care nu au capacitatea
de a aborda corespunzător problema, ceea ce face ca tumorile osoase maligne cu
care ei se prezintă să primească o diagnosticare târzie şi să devină urgenţe. Şi
în momentul în care începe tratamentul, este vorba de o terapie complexă, în
care sunt implicate mai multe specialităţi.
– Care ar trebui să
fie traseul unui pacient cu cancer osos?
–
În primul rând, pacientul ar trebui să ajungă la un spital unde să i se poată
face toate investigaţiile, să i se stabilească diagnosticul prezumtiv, în care
se poate pune şi problema existenţei unei tumori osoase maligne, care trebuie
certificată printr-un examen bioptic. În funcţie de acesta, o mare parte din
tumori vor urma, în primă fază, un tratament oncologic, de patru-şase săptămâni
sau chiar mai mult, în funcţie de stadiul în care se află, apoi se prezintă şi
la clinica noastră, pentru reevaluare. Dar, pentru că pacienţii care suferă de
această formă de cancer se prezintă tardiv, etapele care se parcurg se
prelungesc şi ele, iar stadiul în care luăm măsura radicală, de ablaţie a
tumorii maligne, poate face imposibilă asigurarea unui confort, păstrarea
membrului, o viaţă normală. De aceea, vrem ca în ţară să existe un asemenea
sistem organizat, unde să fie implicaţi toţi factorii răspunzători.
Aici
vreau să fac o precizare: toţi pacienţii care se prezintă precoce şi urmează un
drum rectiliniu, uniform, au rezultate similare cu ale celor din vestul Europei
şi Statelor Unite ale Americii. Dacă luăm în considerare că unor pacienţi li se
face o biopsie într-un centru judeţean şi acolo nu li se poate citi corect
lama, dacă trebuie să aştepte tratamentul cu citostatice sau intervenţia
operatorie şi acestea nu survin la momentul oportun, pentru că nu sunt
citostatice, endoproteze etc., este foarte greu să se mai poată face ceva
pentru ei. Sunt situaţii în care copiii mor în această aşteptare.
În
urma acestor dezbateri, toţi şefii de disciplină care tratează aceste afecţiuni,
toţi preşedinţii de comisii ale Ministerului Sănătăţii (MS), împreună cu
reprezentanţii de vârf ai MS, vor redacta un protocol – elementul cel mai
important ale acestei întâlniri – care va fi înaintat MS şi tuturor medicilor
implicaţi în tratamentul acestor copii. Astfel, vom vedea unde ne aflăm, apoi
vom putea face întâlniri şi cu medicii de familie pentru a-i familiariza cu
investigaţiile iniţiale pentru depistarea tumorilor osoase maligne. Preferăm să
facem ceva investigaţii în plus mai devreme, decât una prea târziu, când toată
lumea vede că este vorba de cancer. Apoi, am dori ca într-o întâlnire cu
reprezentaţii Ministerului şi ai Casei de Asigurări, să facem un program prin
care să organizăm mai multe centre, pe zone geografice mari (ex. Moldova,
Ardeal etc.), sau un singur centru naţional, cum au făcut cei din Turcia, Croaţia,
Polonia – un centru care să preia aceşti pacienţi.
Tratarea în străinătate,
de zece ori mai scumpă
– Sunt frecvente
tumorile maligne osoase la copiii din România?
–
În România, încă nu există statistici care să releve exact incidenţa tumorilor
osoase la copii. De aceea, dorim să întocmim şi un registru care să conţină,
cât mai exact, numărul cazurilor, situaţia lor şi sumele necesare pentru
programul de endoprotezare. Recent, am primit din partea ministrului Eugen
Nicolăescu un răspuns în care spune că se va avea în vedere suplimentarea
sumelor alocate acestui program, având în vedere numărul tot mai mare de
solicitări, în raport cu sumele acordate; sunt dese situaţiile când aceste
persoane se adresează pentru citostatice şi, în mod deosebit, pentru protezare.
Din păcate, noi nu avem posibilitatea, prin acest program de endoprotezare
modulară la copiii cu tumori osoase maligne, să acoperim toate protezele
necesare. Şi atunci au venit în ajutorul micuţilor pacienţi Justiţia, armata,
uneori sponsori individuali. Dar au rămas şi copii care au trecut dintr-un
stadiu în altul fără să poată fi ajutaţi. Şi mai este ceva: sumele pe care le
primesc doi-trei pacienţi de la MS pentru a se opera în străinătate ar permite
să tratăm aici 20–30 de pacienţi.
– Există, în România,
suficient personal calificat în ortopedia pediatrică?
–
Nu. Noi suntem nişte păsări mai complicate. Specialitatea care tratează aceste
probleme este chirurgia şi ortopedia pediatrică. În ţară există trei grupe pe
domeniul acesta: chirurgii ortopezi pediatri, cei care la un moment dat or să
dispară, pentru că ies la pensie, chirurgii pediatri şi ortopezii pediatri. Aceştia
din urmă sunt mai puţini. Anul acesta, 20 de rezidenţi vor trece din anul întâi
în anul doi, iar anul viitor vom solicita încă 20 de posturi, ca să-i putem
pregăti şi, în scurt timp, să ocupe locurile disponibile la fiecare centru.
Atunci când vor exista centrele despre care am pomenit mai devreme, se va
comunica mult mai uşor, pentru că o parte din întârzieri apar şi din cauza
faptului că nu există specialişti în domeniu care să pună diagnosticul.
Centre judeţene, la
standarde europene
– Să revenim la
obiectivele de care aminteaţi. Spuneaţi că sunt trei, pe unul l-aţi atins. Ce
altceva mai urmăriţi?
–
Al doilea obiectiv vizat este punerea la punct a unui tratament eficient şi la
cel mai înalt nivel, din punct de vedere tehnic, pentru fracturile ce survin la
copiii cu vârste între 0 şi 18 ani. Este vorba de fracturi ale oaselor lungi,
fracturi pe os patologic, fracturi de bazin ce pot induce complicaţii extrem de
grave şi chiar moartea, uneori şi fracturi de coloană vertebrală, care sunt
grave; acum, aceste fracturi de coloană se operează doar în anumite centre, ele
putând împieta asupra măduvei spinării. Primul scop este acela că orice copil
care va avea o afecţiune traumatologică a sistemului osteomuscular să fie
tratat în România aşa cum este tratat un copil la München, Paris sau Londra.
Pentru asta m-am deplasat la două centre-pilot judeţene – cel de la Focşani şi
cel de la Slobozia. Am vorbit cu medicii de acolo. Sunt pregătiţi din punct de
vedere teoretic şi se vor deplasa aici pentru a face training. Vor veni şi cu
unul-doi pacienţi, pe care îi vor opera aici, asistaţi de colegii mei sau de
mine, urmând ca atunci când vor avea dotarea corespunzătoare în centrele lor,
aceste intervenţii vor fi făcute acolo. Ceea ce depinde de noi, de potenţialul
uman, am făcut. De acum rămâne ca managerii spitalelor din cele două localităţi
să le pună la dispoziţie trei lucruri, care, de altfel, nici nu sunt atât de
costisitoare: o masă ortopedică transparentă, un C-arm şi nişte materiale care se pot implanta. Vrem să trecem
direct la cele mai noi metode de tratament, astfel încât copiii să poată fi
trataţi corect, să nu mai fie imobilizaţi în aparat gipsat, a treia zi de la
fractura de membru toracic să poată susţine o teză, iar cei cu fracturi de
membre pelvine să poată să se ridice în picioare a doua zi postoperator, iar a
treia zi, să meargă. Deci acesta este cel de-al doilea obiectiv, de a ridica,
în timp, toate centrele judeţene la un nivel ridicat în ceea ce priveşte
asistenţa medicală traumatologică. La Focşani şi la Slobozia vom pune bazele
pentru următoarele centre. Sigur că vor fi unele centre care vor intra ceva va
târziu, pentru că nu au medici.
– Al treilea
obiectiv?…
–
A treia chestiune este legată de faptul că oferim participare gratuită tuturor
medicilor rezidenţi, precum şi studenţilor care vor prezenta lucrări, astfel
încât şi ei să se familiarizeze cu modalităţile de prezentare după standarde
europene, dar şi să fie orientaţi în specialităţile în care susţin aceste
prezentări: ortopedie, kinetoterapie, chirurgie pediatrică, şi de ce nu,
chirurgie şi ortopedie de adulţi.
– Despre invitaţi ce
ne puteţi spune?
– Îl vom invita la congres pe ministrul sănătăţii,
care s-a arătat interesat de problemele noastre, dar şi pe alţi factori de răspundere.
Eu voi fi acolo în dublă calitate, cea de chirurg ortoped şi cea de preşedinte
al Comisiei pentru ortopedie pediatrică din MS. Invitat va fi şi profesorul
Alexandru Irimie, preşedintele Comisiei de oncologie din acelaşi minister,
precum şi cei ai Comisiei de radiologie şi imagistică, respectiv, Comisiei de
anatomie patologică, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şefii
centrelor judeţene de chirurgie şi ortopedie pediatrică şi reprezentanţii
tuturor celor implicaţi în diagnosticarea şi tratatarea acestor afecţiuni. Şi,
desigur, vor participa medicii noştri care se ocupă de aceşti pacienţi – dr.
Cristian Scurtu, dr. Mariana Coman, şefa departamentului de imagistică şi conf.
dr. Monica Dragomir. Vom avea printre noi şi studenţi, care sperăm să continue
acest efort de asigurare a unui tratament adecvat, astfel încât să ajungem la
nivelul ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic.