Newsflash
Diverse

Simpozion de transplant

de Prof. dr. Mihai VOICULESCU - dec. 28 2011
Simpozion de transplant
    La 2 decembrie a.c. s-a desfăşurat, la Viena, a VIII-a ediţie a Simpozionului Danubian de Transplant, sub auspiciile Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Agenţiei Naţionale de Transplant, Romtransplant şi Centrului de Medicină Internă din Institutul Clinic Fundeni. Evenimentul, un real succes, s-a bucurat de participarea de excepţie a celor mai reprezentativi specialişti în domeniu, atât din Austria, cât şi din România. Din Austria au prezentat lucrări prof. dr. Walter Klepetko, specialist în chirurgie cardiotoracică la Universitatea de Medicină din Viena, un foarte bun prieten al nostru şi al României în general, prof. dr. Gabriela Berlakovich, specialist în chirurgie şi transplant hepatic la aceeaşi universitate, prof. dr. Heinz Regele, specialist în imunopatologie la Universitatea de Medicină din Innsbruck. Profesorul Klepetko a făcut o trecere în revistă a indicaţiilor actuale ale transplantului pulmonar, prezentând în acelaşi timp şi cele mai moderne terapii de susţinere a funcţiei respiratorii. Prof. dr. Gabriela Berlakovich a prezentat complicaţiile chirurgicale după transplantul hepatic, iar prof. dr. H. Regele a prezentat patologia rejetului mediat celular. Nelipsit de la acest eveniment a fost şi prof. dr. Guido Persijn din Olanda, unul dintre membrii fondatori ai Eurotransplant.

   Din România, au participat profesorii Mihai Lucan, Mihai Voiculescu, Irinel Popescu, Radu Deac. Prezentarea prof. dr. Mihai Lucan  s-a referit la categorii speciale de donatori de rinichi. Stadiul actual al transplantului hepatic în România a fost prezentat de prof. dr. Irinel Popescu, care a evidenţiat că în prezent s-au depăşit 300 de transplanturi hepatice, Centrul de transplant hepatic de la Institutul Fundeni, pe care îl conduce, putând să intre în competiţie cu orice alt centru din ţări cu mult mai veche şi mai bogată experienţă în acest domeniu de vârf al chirurgiei: aici se efectuează actualmente toate tipurile de transplant hepatic – cu ficat întreg sau ficat împărţit, de la donator aflat în moarte cerebrală, de la donator în viaţă, atât la adult, cât şi la copil. Prof. dr. Radu Deac a făcut o trecere în revistă a stadiului transplantului cardiac în lume şi în România, prezentând experienţa Centrului de la Târgu-Mureş, condus de conf. dr. Horaţiu Suciu.

   Centrul de Medicină Internă din Institutul Clinic Fundeni a fost reprezentat de patru speakeri. Prof. dr. Mihai Voiculescu a adus în faţa auditoriului noutăţi în ceea ce priveşte tratamentul infecţiei virusal hepatitice C la pacientul tranplantat hepatic sau renal. În strânsă legătură cu acest aspect, dr. Laurenţiu Micu a prezentat managementul infecţiei cu virus hepatitic B în transplant. Terapiile suportive hepatice, un domeniu de avangardă al medicinii, au fost expuse de dr. Elena Rusu, care a prezentat experienţa personală în terapia de susţinere a funcţiei hepatice prin procedura MARS. Complicaţiile medicale pe termen lung, în special afectarea renală după transplantul hepatic, au fost pe larg abordate de dr. Mariana Mihăilă.

   Activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant a fost reliefată de dr. Victor Zota, care a prezenat şi un plan de măsuri pentru creşterea numărului de donatori de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.

   La lucrări au fost prezenţi peste 50 de specialişti români implicaţi în activitatea de transplant, în special medici anestezişti din principalele centre de terapie intensivă, specializaţi în identificarea şi menţinerea în viaţă până la prelevarea de organe pentru transplant a pacienţilor aflaţi în moarte cerebrală.

   În cadrul evenimentului s-a desfăşurat şi o ceremonie de decernare de premii. Dintre cei premiaţi de revista Medica Academica îi amintim pe: dna Silvia Davidoiu, ambasadorul României în Austria, profesorii Guido Persjin, Gabriela Berlakovich, Mihai Voiculescu, Irinel Popescu, dr. Victor Zota, dar şi tineri medici cu preocupări în domeniul transplantului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe