În zilele de 21 şi 22 mai 2015,
în municipiul de sub munţii Meseş a avut loc a şasea ediţie a Conferinţei de
sterilizare, având ca temă procedurile invazive şi siguranţa pacientului.
Informaţiile selectate, expuse şi difuzate participanţilor au vizat prevenirea
riscului de infecţii în utilizarea dispozitivelor medicale invazive: catetere
venoase centrale şi periferice, dispozitive de oxigenoterapie invazive sau
non-invazive, sonde de intubaţie traheală sau de aspiraţie nazogastrică,
dispozitive de asigurare a libertăţii căilor aerodigestive superioare, sonde de
endoscopii digestive superioare sau inferioare, gastrojejunostome, sonde
vezicale, diverse dispozitive medicale alogene plasate intraoperator (stenturi,
clipuri, stimulatoare etc.). Au fost prezenţi 240 de participanţi din ţară, dar
şi o delegaţie din Marea Britanie, aflată la Zalău în cadrul acţiunii „Medical
Support in Romania“. Cu ajutorul lui Patrick Colquhoun, conducătorul acţiunii,
Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a demarat, în urmă cu câţiva ani, procesul
de modernizare a staţiei de sterilizare, continuat apoi cu sprijinul autorităţilor
publice locale. Actuala staţie de sterilizare este un model unic, recunoscut pe
plan naţional, spitalul nostru putându-se mândri cu o dotare la cele mai înalte
standarde.
Participanţii s-au bucurat de audierea unor
lucrări ştiinţifice pe teme interesante: malpraxisul medical; cateterele
urinare; prevenirea pneumoniei asociate ventilaţiei mecanice; formarea
profesională internă ca mijloc de creştere a calităţii şi siguranţei îngrijirii
pacientului; Pseudomonas aeruginosa şi rolul său în producerea infecţiilor
nosocomiale; decontaminarea endoscopului; infecţia cu Clostridium difficile.
Organizarea acestei reuniuni a fost sprijinită
de Colegiul Medicilor Sălaj, Medical Support in Romania, OAMGMAMR filiala Sălaj
şi Asociaţia pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă
Zalău. Mapa conferinţei a inclus şi manualul de recomandări privind prevenirea
infecţiilor asociate îngrijirilor medicale „Primum non nocere“, editat sub
coordonarea asistentelor medicale Carol Hallam (Marea Britanie) şi Ramona Marincaş
(Zalău).