Problema sexualităţii, subiect tabu, a fost larg dezbătută în cadrul congresului Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România. S-au adus astfel în atenţie teme privind alternativele în managementul disfuncţiei erectile, atitudini şi percepţii privind întreruperile sarcinilor nedorite, necesitatea educaţiei sexuale în şcoli şi multe altele. Prof. asoc. dr. Nicolae Calomfirescu prezintă, într-o discuţie cu dr. Mihail Călin, cele mai importante momente din programul congresului.

"> Sexualitatea, indicator al calităţii vieţii - Viața Medicală
Diverse

Sexualitatea, indicator al calităţii vieţii

de Dr. Mihail CĂLIN - mai 10 2013
Sexualitatea, indicator al calităţii vieţii

Problema sexualităţii, subiect tabu, a fost larg dezbătută în cadrul congresului Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România. S-au adus astfel în atenţie teme privind alternativele în managementul disfuncţiei erectile, atitudini şi percepţii privind întreruperile sarcinilor nedorite, necesitatea educaţiei sexuale în şcoli şi multe altele. Prof. asoc. dr. Nicolae Calomfirescu prezintă, într-o discuţie cu dr. Mihail Călin, cele mai importante momente din programul congresului.

Deşi s-a desfăşurat în condiţii mai vitrege decât în trecut, congresul Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) a avut un program la fel de atractiv. Despre cele mai interesante subiecte abordate şi despre schimbările petrecute în asociaţia pe care a condus-o de la înfiinţare, am discutat la finalul lucrărilor cu prof. asoc. dr. Nicolae Calomfirescu.

 

   Cum caracterizaţi această ediţie a congresului AMSR?
   – AMSR 13, care s-a desfăşurat în 2013, inclusiv într-o zi de 13 – o conjunctură interesantă – a fost un succes. În primul rând, pentru că s-a realizat în condiţii extrem de vitrege – apropo de sponsori şi de colaborarea cu industria farmaceutică. A fost apoi un succes, pentru că tematica a avut noutăţi. De exemplu, s-a vorbit pentru prima oară despre priapism. S-a vorbit despre disfuncţiile erectile generate medicamentos: tratăm „boli serioase”, diabet, hipertensiune, iar medicamentele folosite fac bine, dar mai şi dăunează pe ici, pe colo. Este prima dată când la AMSR există o temă clară despre riscul cardiovascular pe care îl au şi femeile şi bărbaţii, dar numai bărbaţilor cu infarct li se spune că nu au voie să aibă contact sexual, deşi este fals – consumul energetic pentru contactul sexual este echivalent cu cel necesar îmbrăcării. Dr. Vasile Coca a adus în discuţie alternativele în managementul disfuncţiei erectile, ce este valabil sau fals, din metaanalize, legat de produsele din aşa-numita gamă de suplimente nutritive; este o realitate cu care ne confruntăm, pentru că pacientul care ni se adresează pentru o disfuncţie sexuală trece întâi pe la farmacie, apoi pe internet, îşi ia fel de fel de preparate, iar doctorul este ultimul ţărm. Altă comunicare foarte interesantă a fost conferinţa preşedintelui – conf. dr. Cătălina Poiană, „Atitudini şi percepţii privind întreruperile sarcinilor nedorite în România“. Există statistici care arată că anual se duce pe apa sâmbetei un oraş de mărimea Buzăului şi n-avem nicio politică în domeniul ăsta! Sunt cifre strigătoare la cer, avem peste 100.000 de avorturi pe an, 80.000 de copii care nu au părinţi în ţară şi sunt îngrijiţi „la fără frec­venţă“ de părinţi wireless, este un fenomen social. Iar contra­cepţia este per­cepută ca o metodă de a nu lua boli cu trans­mitere sexuală! Vârful de educaţie care a fost prin anii ’90, doctorii de planificare fami­lială, toate astea au dispărut, nu mai există o politică… Când vorbim de politica demografică, ce trebuie să facem? Să reducem avorturile, să susţinem mama şi copilul. Dacă în zilele noastre chiuretajul este o principală măsură contraceptivă în România, avem o problemă socială şi educaţională.

„Şi orbul ar vedea, şi surdul ar auzi“

   Ce este de făcut?
   – Este nevoie de informaţie, de educaţie în şcoală. De ce nu vorbim despre sănătate în general, în şcoală, că trebuie să ne spălăm pe mâini, pe dinţi, să facem duş, să ne schimbăm hainele de pe noi, să bem lichide, să avem scaun în fiecare zi? Lucruri simple. Ce educaţie facem în şcoală?
   – Şi în afară de educaţie?
   – De exemplu, dacă am depista sarcinile precoce la fete, am scădea rata de sarcini nedorite la o anumită vârstă. Dar lumea nu ştie că prezervativul este un mijloc simplu de contracepţie, că nu e unul farmacologic, ci unul etic şi elegant. Un producător de prezervative a făcut o cercetare acum mai mult timp. A generat vreo reacţie sau atitudine a cuiva de la sănătate sau educaţie? Sănătatea şi educaţia, binomul acesta este esenţial, cea mai bună metodă de a avea o populaţie sănătoasă este s-o informezi corect.
   Dar, pe lângă prevenirea sarcinilor nedorite, se poate face ceva pentru susţinerea natalităţii?
   – În primul rând, trebuie de fapt redusă mortalitatea în rândul tinerilor. Demografia pozitivă se susţine prin scăderea ratei de îmbolnăvire, prin scăderea mortalităţii generale, a celei infantile, la care suntem pe primul loc în Europa. Repet, dacă aruncăm anual pe apa sâmbetei un oraş reşedinţă de judeţ, dacă din copii ne moare în fiecare an încă un oraş ca Buşteniul, sigur că avem spor negativ. Sunt nişte indicatori care trebuie urmăriţi în dinamică pentru a obţine spor pozitiv. Ar fi nevoie de un program pe zece ani, semnat şi asumat, care să cuprindă educaţie, informaţie, protecţia mamei, a copilului… Nicio mamă nu este stimulată să aibă copii, condiţia financiară, socială, educativă, familială este cea care este, or cifrele prezentate de preşedinta congresului sunt foarte îngrijorătoare: şi orbul le-ar vedea, şi surdul le-ar auzi, dar, de ani de zile, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei nu fac nimic. Nu-i vorba doar de educaţia sexuală în şcoli, ea este doar o felie din acest tort uriaş numit „educaţie pentru sănătate“.

Viaţa merge mai departe. Dar cât din ea?

   Ce a mai conţinut programul de anul acesta?
   – A doua zi, de exemplu, a fost prezentată o anchetă, analiză şi tratament pe paciente cu disfuncţia sexuală postpartum. Este vorba nu de modificările neuroendocrine, ci de cele ale perineului, legate de naşterea pe cale naturală, de leziuni, atrofia postpartum şi recuperarea sexuală a acestor femei. Dr. Valentin Voinescu şi-a prezentat experienţa cu operaţiile de redresare peniană a cazurilor cu boala Peyronie. Recuperarea sexuală a pacientelor cu chirurgie oncologică în sfera genitală a fost un alt domeniu important. Gândiţi-vă câte femei au histerectomii, cancere, câte sunt iradiate, câte au afectată imaginea corporală. Am avut paciente care au ajuns la mine cu fistule vezico-vaginale post iradiere, care nu de multe ori au avut norocul ca un bărbat să rămână lângă ele. E o problemă cu foarte multe aspecte… Ai un cancer, dar viaţa merge înainte. Cât, până unde merge? Merge înainte doar social, profesional sau merge şi sexual? Şi a arătat clar această prezentare importanţa abordării multidisciplinare – psiholog, oncolog, radioterapeut, consilier etc. A mai fost prima dată când s-a prezentat legătura dintre boala autoimună tiroidiană şi comportamentul sexual al femeii, care ne-a arătat că trebuie să privim şi în această direcţie. De fapt, sexualitatea este un indicator de calitate a vieţii, şi individual, şi în cuplu, şi chiar la nivel de colectivitate. Dr. Simona Mogoş a avut o prezentare, intitulată „Dincolo de… libido“. Libidoul nu este doar cel sexual, este şi cheful de viaţă, de pozitiv, de inserţie socială, de participaţie în cuplu şi dincolo de toate astea stau nişte reglaje foarte fine, care sunt afectate sau dezafectate de stres, boli, tratamente, atitudini, blocaje, anxietăţi. Nu e deloc simplu. La final, concluzionam glumind: „Deci, dacă vine cineva şi spune că nu mai are chef, chiar trebuie să-l credem!“, iar ea mi-a răspuns: „Nu numai asta, trebuie să-l şi căutăm!“. Profesorul Dimitrie Pelinescu-Onciul a discutat despre dispareunie şi ce se află dincolo de durerea la contact. Este isterie, boală ginecologică, inflamatorie, endometrioză, inadaptare sau altceva? Iarăşi, o discuţie care arată că trebuie să căutăm. Din păcate, ginecologii nu prea caută. Cred că avem 1.500–1.800 de ginecologi în ţară. Dacă toţi ar face şi puţină sexologie, multe lucruri ar fi recuperate. Dacă te ocupi doar de partea medicală, salvezi viaţa fizică, dar nu şi pe cea relaţională.

Rodul întâmplării

   Este sexualitatea privită ca un lucru secundar, un moft, sau poate este ceva complicat, alunecos, tabu?
   – Cred că este un subiect tabu, dar în orice caz, este nedesţelenit în timpul facultăţii. Există cursuri postuniversitare, dar nu şi universitare. Mai demult, am vrut să fac o anchetă în serviciile de obstetrică-ginecologie despre disfuncţiile sexuale feminine, care constă în administrarea unui chestionar. Ei bine, în majoritatea am fost refuzat: „N-avem timp, operăm, avem urgenţe“. Am apelat până la urmă la nişte rezidenţi de an mare, care, dintr-un serviciu cu 600–700 de internări pe lună, n-au reuşit în cinci luni să strângă decât 87 de chestionare. Este un cartof prea fierbinte. De pildă, dr. Cătălin Belinski a făcut o prezentare foarte interesantă despre ejacularea precoce, cu o altă perspectivă: „problema pacientului sau a medicului?“. Ejacularea precoce există, dar trebuie integrată, găsită, disecată, trebuie să ai răbdare, să pui întrebări, să aştepţi răspunsuri, să descoşi pacientul. Funcţia sexuală nu este un algoritm aritmetic. Au mai fost organizate două ateliere împreună cu psihologii. Unul a fost despre criza bărbatului la 40 de ani, care este de fapt o paradigmă: „ăsta are 40 de ani, e în criză“. Şi bărbatul şi femeia trec prin nişte crize, asumate sau neidentificate: una este profesională, alta maritală, alta a copiilor, a despărţirii, totul este în permanentă mişcare şi sunt determinate şi de nişte modificări. E adevărat, după 40 de ani, testosteronul scade şi atunci apar tot felul de substituenţi: vopsitul părului, luarea unei maşini etc. Femeile îşi fac liftinguri. Dar nu oricine doreşte îndepărtarea sau externalizarea semnelor de criză. Sunt fel de fel de lucruri determinate la un moment dat neuroendocrin, iar expresia lor exterioară are o mulţime de manifestări.
   – Titlul atelierului conţine şi întrebarea: „O traumă?“.
   – Da, orice criză este o traumă. Iar în momentul în care bărbatul vede că i-a scăzut libidoul, erecţia, ca are eşecuri sexuale, eşecuri de abordare, este o traumă. Iar eu văd bărbaţi devastaţi, cu tot felul de sindroame de anxietate, depresie, teamă de eşec.
   – Ar trebui să ne pregătim pentru trauma aceasta? Cum?
   – Ar trebui ca părinţii noştri să fie mult mai înţelepţi şi mai curaţi biologic, mai puţin bolnavi. Pentru că aici se transmite un mesaj de sănătate şi de echilibru. Comportamentul pe care-l vezi la părinţi trebuie să fie corect. Nu este normal să externalizezi creşterea copiilor, să-i laşi pe mâna bonei, iar educaţia la cinci ani să fie făcută cu tableta.
   – Dar noi, cei care nu mai suntem copii şi ne îndreptăm spre acea vârstă?
   – Aproape niciodată nu este prea târziu. Pentru un bărbat de până în 40 de ani nu este prea târziu să aibă un comportament personal adecvat nevoilor bio­logice: aportul de calorii, consu­mul de calorii, odihna, lichidele, lucrurile de bază. Toată lumea vrea maşină şi internet, nu se mai dă cu sapa, nu se mai face un sport. Rămân minunat să mai văd lume care se întoarce cu bocanci şi rucsaci de pe Valea Prahovei, mai există un segment de populaţie care gân­deşte normal vizavi de starea lor de bine, dar comportamentul acesta trebuie multiplicat. De­geaba discutăm despre sexua­litate, în spatele unei sexualităţi corecte, care este un element de normalitate neuroendocrină, bio­logică şi educaţională, se află în mare măsură comportamentele corecte. Iar comportamentele corecte la noi sunt individuale, nu la nivel de politică. Am avut, de pildă, de curând, un pacient cu infertilitate, cu varicocel, peste 40 de ani, care nu făcuse armata. Ei bine, acel examen medical obligatoriu de la armată găsea testicule ectopice, malformaţii uretrale, peniene, era ca un ciur şi anumite probleme medicale la bărbaţi se rezolvau în momentul în care mergeau la armată. Nu mai este armata, nu se mai face controlul medical, a dispărut un filtru. La facultate nimeni nu face control medical, primeşti pur şi simplu o adeverinţă că eşti sănătos.

Spirala eşecului

   – Şi cel de-al doilea atelier?
    – Celălalt atelier a fost despre „triangularizare şi psihosexu­alitate“. Triangulaţie înseamnă mama, tata şi copil, iar psiho­sexualitate înseamnă modelele pe care ajunge să le aibă o persoană în funcţie de ceea ce trăieşte într-o anumită perioadă a vieţii. Să vă spun un caz: un tânăr de 26–27 de ani, care nu şi-a început viaţa sexuală relaţională. Nu a avut tată, a fost crescut de mamă, care-i interzicea tot felul de lucruri. N-a avut triangulaţie, a fost într-o familie monoparentală, mama n-a avut niciodată un alt partener care să fie un model, iar acum acest tânăr este „pe interzis“, pe teamă. Or, psihosexualitatea este cea care domină sexualitatea. Până să apară bolile adevărate, care dau o disfuncţie, aceasta este educaţională şi de psihosexualitate. Erecţia merge, cu sau fără voia individului, dar relaţia sexuală nu. Comportament sexual nu înseamnă o erecţie bună, ci psihosexualitate adecvată. Sau o femeie de 50 de ani care preferă să rămână singură, să nu aibă un partener, din cauza tatălui care în copilărie le bătea pe ea şi pe mama ei şi pe care ea îl regăsea în orice alt bărbat. Psihosexualitatea e un lucru care se construieşte nu numai prin informaţie sau filme erotice, ci şi foarte devreme, prin modelele pe care le oferim celor mici. Dacă un copil nu vede afecţiune, tandreţe, colaborare, ci numai traumă, agresiune…
   Intră într-o spirală, ca adult are toate „şansele“ să eşueze în propria familie. Şi aşa mai departe. Cine opreşte ciclul ăsta?
   – Soarta. Dacă un astfel de copil ajunge adult şi întâlneşte o persoană cu altă educaţie, construcţie, îi poate schimba soarta. Doctorii nu prea dau doi bani pe echipa cu psihologul. Sunt prea multe lucruri pe care doctorii le tratează cu pastile, când ele ar trebui de fapt abordate în echipă. A venit un pacient cu teamă de eşec, avusese o nereuşită în urmă cu câteva luni cu partenera lui stabilă, iar după acel eveniment, a ajuns în situaţia ca 40% din contacte să fie cu pierderea erecţiei. A ajuns şi la mine şi mi-a zis că face şi psihoterapie. Rezultatul? I-a scăzut rata de eşecuri.
   A mai fost şi cea de-a noua conferinţă ESSM.
   – Bineînteles, dr. Yacov Reisman, preşedintele comitetului educativ al Societăţii Europene de Medicină Sexuală şi coautor al manualului care stă la baza examenului de fellow ESSM, a discutat despre ESWT (extracorporeal shockwave therapy) în tratamentul disfuncţiei erectile, care este foarte modern. Sunt situaţii în care nu poţi recurge la pastile sau nu au efect foarte bun, iar aceasta este o alternativă minim invazivă, non-chirurgicală, non-farmacologică, non-hormonală, care face microrevascularizări în teritoriile ischemice. ESWT se foloseşte de altfel în revascularizarea post-infarct, iar principiul s-a extrapolat şi în acest teritoriu. Pentru că, prin îmbătrânirea ţesutului spongiocavernos şi scăderea tonusului albugineei, apare umplerea insuficientă şi erecţia slabă, care se pierde uşor prin fuga venoasă. Printr-un astfel de tratament obţii o mai bună vascularizare periferică, tonusul albugineei este mai bun şi erecţia este mai bună. Nu-i un panaceu, nu-i definitiv, nu rezolvă îmbătrânirea şi cauzele care au dus la o spongiofibroză, dar este o metodă de tratament care poate scădea rata de non-responderi.

Predarea ştafetei

   Sunteţi deci mulţumit de ediţia din acest an.
   – Din punct de vedere ştiinţific, da. Singurul punct negativ al acestui AMSR a fost participarea foarte slabă, cea mai slabă de până acum. Este păcat, cu atât mai mult cu cât a fost atât de bun. Deci a fost un succes ştiinţific, insucces din cauza haosului de pe piaţa farmaceutică românească, care face ca firmele să nu se mai implice. Există prea mult export paralel în domeniul inhibitorilor de PDE-5, aşa că firma din ţară nu mai câştigă şi nu mai poate susţine asemenea manifestări. Este un succes şi faptul că ne-am propus să facem congres şi la anul, tot la Bucureşti. Şi mai este de notat faptul că la AMSR 13 s-a produs un transfer de conducere: eu mă retrag, iar dr. Cătălin Belinski, fostul secretar al asociaţiei, devine preşedintele en-titre. Era o mutare necesară, pentru că generaţia lui a căpătat experienţă, mai mulţi colegi tineri au devenit fellows în sexual medicine şi deci au conexiunea europeană, ceea ce le dă un plus de calitate. Cătălin trebuie să ducă mai departe ceea ce tot împreună am reuşit să construim, iar eu voi rămâne implicat, pentru că este o construcţie foarte frumoasă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe