Patologia sexualității este un
domeniu multidisciplinar, în care medicina și psihologia se
întâlnesc cu probleme complexe, marcate de cutume și interdicții
sociale. Se poate vorbi atât despre o medicină a sexualității,
cât și despre o psihologie a sexualității.
Medicina
sexualității este considerată frecvent o medicină de lifestyle,
ce nu implică salvarea vieții. Cu toate acestea, efectul fizic și
psihologic al tulburărilor de sănătate sexuală asupra
pacientului, asupra cuplului sau familiei poate fi semnificativ. Se
pune accent pe îmbunătățirea calității vieții, tratând
disfuncțiile sexuale care au o cauză medicală sau psihologică.
Foarte adesea este necesară o abordare pluridisciplinară,
specialitățile implicate fiind: endocrinologia, ginecologia,
urologia, psihologia, cardiologia, neurologia, gerontologia și
farmacologia.
La începutul lunii octombrie,
Asociația pentru Medicina Sexualității din România (AMSR) a
împlinit 16 ani, organizând cu acest prilej cea de-a XVI-a
întâlnire națională, la București. Conferința s-a bucurat de
participare internațională, invitată specială fiind prof. Chiara
Simonelli, de la Universitatea Sapienza din Roma. Sexualitatea umană
este un construct biologic, emoțional, social și cultural complex,
iar prezentările propuse în cadrul evenimentului au surprins
multiplele fațete ale acestei probleme.
Cardiomiopatia
și tratamentul disfuncției erectile
Dr. Vasile Coca a vorbit despre
tratamentul cu inhibitori de fosfodiesterază 5 (PDE 5) în cazul
disfuncției erectile asociate diabetului, precum și despre aderența
la acest tratament ocazional sau în cura prelungită.
Disfuncția erectilă (DE) este cea
mai frecventă complicație cronică a bărbatului diabetic. Aceasta
coexistă adesea cu cardiomiopatia diabetică (CMD) la bărbați cu
DZ 2 cu o vechime mai mare de zece ani. Dr. Coca Vasile a prezentat
rezultatele unui studiu la care au participat 77 de bărbați cu DZ
2, CMD și DE. Grupul experimental a fost tratat cu inhibitori PDE 5
(Sildenafil 100 mg, Tadalafil 20 mg, Avanafil 200 mg). Concluziile
studiului au arătat o ameliorare a fracției de ejecție în grupul
tratat, evidențiind beneficiul acestui tip de tratament în
cardiopatia de tip metabolic. Cât privește aderența la tratament,
studiul a arătat că cele mai bune rezultate se obțin în cure
scurte, recurente, comparativ cu utilizarea ocazională.
Sexul
la pacienții cardiaci
Dr. Claudiu Stoicescu și-a început
prezentarea punând în discuție mitul conform căruia, de la o
vârstă, sexul este periculos pentru sănătatea inimii. Acesta a
argumentat că, pentru inimă, sexul nu este altceva decât o formă
de exercițiu fizic. Frecvența cardiacă în timpul actului sexual
este în jurul valorii de 120 bpm, iar tensiunea – 160/90 mmHg,
cifre care se corelează cu o activitate fizică de intensitate
medie. Astfel, raportat la efort, sexul este similar cu mersul în
ritm alert sau cu urcatul scărilor. Însă aceste activități (și
altele care presupun efort fizic similar) sunt mult mai frecvente în
viața de zi cu zi. Astfel, riscul real de a face infarct în timpul
actului sexual este mult scăzut comparativ cu riscul de a face
infarct în timpul unei alte activități fizice similare ca
intensitate, dar mult mai recurentă.
În continuare, Claudiu Stoicescu a
vorbit despre consilierea sexuală a pacientului cu patologie
cardiovasculară din perspectiva medicului cardiolog. Mulți dintre
cei care au trecut printr-un episod cardiac consideră că viața lor
(în special viața lor sexuală) s-a încheiat. În realitate,
gradul de permisivitate, în ceea ce privește diferite tipuri de
raporturi sexuale, este mult mai mare decât aceștia s-ar aștepta.
Chiar și pacienților încadrați la risc înalt (de exemplu, cu
boală coronariană instabilă) li se permit anumite forme de contact
intim, în general limitat la sărut și mângâieri. Din punct de
vedere psihologic și emoțional, beneficiile acestor forme de
intimitate sunt de necontestat.
Consilierea sexuală a pacientului cu
infarct de miocard este foarte dificilă din perspectivă medicală.
Mulți medici nu au curajul să abordeze acest subiect cu pacienții
lor și chiar mai puțini au curajul să îi încurajeze în această
direcție, deși, din punct de vedere stric medical, sexul nu le este
interzis. Conform celor mai noi ghiduri și protocoale, activitatea
sexuală este acceptată în cazul pacienților cu infarct,
stabilizați, la o săptămână după evenimentul cardiac.
Explicația acestei perioade de „recuperare“ foarte scurtă este
dată de dr. Claudiu Stoicescu: pacienților stabili le este
recomandată înscrierea într-un centru de reabilitare post-infarct
la o săptămână de la evenimentul cardiac. În aceste centre de
reabilitare, pacienții fac exerciții fizice a căror intensitate
crește treptat, sub urmărire medicală strictă. Efortul care li se
permite acestor persoane la numai o săptămână de la infarct este
în general superior ca intensitate efortului pe care activitatea
sexuală l-ar presupune. Putem conchide astfel că sexul, văzut ca
activitate fizică de intensitate moderată, le este permis acestora
din același moment.
Disfuncția
erectilă și boala vasculară
Între bolile cardiovasculare și
disfuncția erectilă s-a demonstrat o corelație importantă.
Manifestarea bolii aterosclerotice la nivelul arterei peniene, prin
diminuarea lumenului arterei și, implicit, prin diminuarea erecției,
poate fi primul semn de manifestare a aterosclerozei. Astfel, putem
privi disfuncția erectilă, atunci când nu are cauze de natură
psihică, drept un posibil simptom precursor al bolii vasculare. În
multe cazuri, disfuncția erectilă este prima manifestare a
afectării aterosclerotice, apărând cu câteva luni sau chiar ani
înaintea altor manifestări.
În concluzie, indivizii care
prezintă risc coronarian crescut pot suferi disfuncții erectile de
cauză vasculară înaintea unui eveniment cardiovascular mai serios.
Categoria „la risc“ în acest scenariu este compusă în general
din bărbații între 40 și 45, uneori 50 de ani, care asociază
alte elemente de risc (fumat, obezitate, diabet sau hipertensiune
arterială). După această vârstă, cauzele disfuncției erectile
nu mai sunt neapărat de natură aterosclerotică.
Pe de altă parte, tratamentul
insuficienței cardiace, al hipertensiunii și al altor patologii
cardiovasculare poate să cauzeze o disfuncție erectilă.
Betablocantele, de exemplu, au oferit rezultate controversate în
studiile care au testat asocierea acestora cu disfuncțiile erectile.
Spironolactona, de asemenea, a fost incriminată că ar favoriza
disfuncția erectilă ca efect secundar. Pe de altă parte,
inhibitorii de enzimă de conversie, blocantele canalelor de calciu,
anticoagulantele și antiplachetarele nu au acest efect secundar,
fiind preferate din acest punct de vedere. Desigur, disfuncția
sexuală la un pacient cardiac poate fi și de natură psihologică,
prezentându-se sub forma fricii de moarte cauzată de un nou episod
cardiovascular. Trebuie luată în calcul și această ipoteză
înainte de a incrimina medicația prescrisă.
Complexitatea
libidoului masculin
Un moment important al conferinței a
fost prezentarea ținută de prof. dr. Chiara Simonelli, invitatul
special al acestui eveniment. Chiara Simonelli este profesor de
sexologie clinică la Universitatea Sapienza din Roma și autoare a
numeroase studii și publicații pe această temă. Chiara Simonelli
este președinta EFS (Federația europeană de sexologie) și membră
în consiliul consultativ al WAS (Asociația mondială de sexologie).
Prezentarea sa a propus o reinterpretare a modelului clasic al
sexualității masculine. Mult timp, modelul sexualității masculine
a fost unul simplist, liniar, aproape mecanic, bazat pe o relație de
tip stimul–răspuns. Conform acestui model, stimulii sexuali produc
excitare, care la rândul său produce dorința și disponibilitatea
de a face sex. În realitate însă, dorința sexuală în cazul
bărbaților (și a femeilor) este o interacțiune complexă de
factori biologici, psihologici și sociali.
Libidoul scăzut a fost perceput
tradițional ca disfuncție sexuală predominant întâlnită la
femei. Profesoara Chiara Simonelli analizează cauzele nivelului
scăzut al libidoului în cazul bărbaților din dorința de a
demonstra că modelul sexualității masculine este mai apropiat de
cel feminin decât se credea inițial. Pornește însă această
discuție cu o critică. Aceasta argumentează că patologizarea
variațiilor parametrilor sexuali nu este o abordare corectă, din
moment ce parametrii „normalității“ nu au fost niciodată
definiți. Indiferent care din membrii cuplului este cel acuzat că
ar suferi de un libido scăzut, bărbatul sau femeia, acesta este
considerat disfuncțional de partenerul său. În realitate însă,
problema cea mai probabilă este legată de o incompatibilitate în
acest sens între cei doi.
Psihologie
și sexualitate
Factorii psihologici joacă un rol
important în debutul, severitatea sau persistența disfuncțiilor
sexuale. Astfel, perspectiva psihologilor asupra câtorva din aceste
disfuncții a reprezentat o contribuție semnificativă. Subiectele
discutate au inclus o prelegere despre legătura dintre avorturi și
sănătatea psihosexuală, precum și o paralelă între atașament,
personalitate și satisfacția sexuală.
Dr. Rareș Ignat (București) a
propus o lucrare în care explorează corelația dintre nivelul de
satisfacție sexuală și tipul de atașament în cuplu, precum și
între satisfacția sexuală și nivelul educației sexuale,
respectiv al calității experiențelor erotice. În cadrul
studiului, 112 subiecți au completat un chestionar online.
Rezultatele au indicat o asociere semnificativă între o sexualitate
nesatisfăcătoare și atașamentul nesigur. De asemenea, dacă
primele experiențe erotice au fost generatoare de emoții negative,
acest fapt se asociază semnificativ cu reducerea satisfacției
sexuale pe termen lung, însă există și o asociere liniară între
educația sexuală deficitară și insatisfacția sexuală. Astfel,
se menționează necesitatea implementării unor programe naționale
de educație sexuală.
Transsexualitatea,
o problematică complexă
Discuțiile zilei de sâmbătă au
inclus și un dialog deschis despre problemele transsexualității în
România. S-a pus problema statutului genetic sau epigenetic al
transgenderismului, fiind propus spre dezbatere cazul unui copil
care, de la o vârstă fragedă, acuza o disforie de gen. S-a
discutat în ce măsură acest comportament ar trebui încurajat sau
descurajat și cât de etic ar fi ca acest caz să fie pur și simplu
observat până când subiectul ajunge la o vârstă mai avansată.
În România, transsexualitatea este
în primul rând o problemă medico-legală, rata de succes a
dosarelor care cer recunoașterea legală a noului nume și sex fiind
sub 1%. Protocoalele medicale sunt complexe, cerând, printre altele,
ca pacientul să facă dovada că a trăit minimum doi ani constant
în afara fenotipului. Chiar și așa, cei mai mulți medici sunt
reticenți în a recomanda tratamentul de substituție hormonală
care ar ajuta pacientul să facă tranziția.
De asemenea, s-a propus întrebarea:
în ce măsură transsexualitatea se intersectează cu alte afecțiuni
psihice și în ce măsură poate reprezenta un simptom al acestora.
La toate aceste întrebări au încercat să răspundă atât medicii
și psihologii prezenți în sală, cât și invitații. Desigur că
atât întrebările, cât și răspunsurile vehiculate au rămas
deschise, subiectul fiind prea complex pentru a fi încheiat într-un
timp atât de scurt.
