A fost un congres care a permis pneumologilor austrieci, în număr de 400, accesul la o informaţie distribuită cu eleganţă prin intermediul unor update-uri, seminarii, mese rotunde. S-au trecut în revistă cele mai recente noutăţi în diagnosticul, managementul şi terapia principalelor afecţiuni respiratorii. Organizatorii au găsit cheia realizării unui echilibru excelent între educaţia medicală continuă şi evoluţiile ştiinţifice din domeniu.
   Titlurile temelor alese au fost extrem de variate: Cine trebuie să trateze pneumotoraxul: pneumologul sau chirurgul?; Tot ce trebuie să ştii despre gastroenterologie sau hepatologie; Au nevoie toate serviciile de pneumologie de o unitate de terapie intensivă?; Evoluţii recente în bronhologie; Boli induse de medicaţie; Managementul obstrucţiei benigne sau maligne etc. Au fost şi evenimente sponsorizate de firme precum: Gripa mexicană – pandemie? Wheezingul şi astmul bronşic la copiii preşcolari; Alergologia clinică; Studii care contează în BPOC; Terapii ţintite în cancerul bronhopulmonar non-microcelular etc.

   Au mai fost trecute alternativ în revistă, în cadrul unor simpozioane, subiecte legate de BPOC precum: Nutriţia în BPOC – sarcina infirmierelor?; BPOC la nefumători este relevant în practica clinică?; Sindromul de obezitate–hipoventilaţie; Interacţiunea ficat–plămân. Au fost realizate şi o serie de actualizări ale cunoştinţelor legate de: hipertensiunea pulmonară, BPOC, boli pleurale, boli interstiţiale, boli pediatrice, embolism pulmonar etc.
   Importantă a fost şi prezenţa internaţională. Am remarcat expunerile legate de comorbidităţile în BPOC, unde W. MacNee a vorbit despre accelerarea îmbătrânirii în BPOC, Leonardo Fabri despre sindromul cronic sistemic inflamator, iar Neveen A. T. Hamdy despre osteoporoză în BPOC – nu numai indusă de corticoizi.

   Ca în fiecare an, implicaţia caselor de medicamente a fost vitală. S-au distribuit premii: „Vivisol Charity Care Prize“, acordat celor care s-au dedicat realizării unei mai bune calităţi a vieţii bolnavilor respiratori, altele acordate sub formă de burse pentru ATS sau ERS, dar au existat premii şi pentru cel mai bun poster sau cea mai bună comunicare orală.
   Impresionantă a fost şi o modalitate inteligentă de încurajare a participării tinerilor. Astfel, sub sigla „Cazul anului“, 20 de tineri pneumologi au prezentat în 5 minute esenţa unui caz pe care l-au considerat interesant. Cazul era punctat prin televoting, ţinându-se cont de eleganţa prezentării, dar şi de modul în care au fost descifrate elementele de diagnostic şi terapie. Momentul mi-a demonstrat că în Austria există o şcoală solidă de formare a viitorilor specialişti şi că această asociaţie profesională are grijă şi de tinerele talente în domeniu.

   Programul a venit în întâmpinarea aşteptărilor majorităţii pneumologilor. Multidisciplinaritatea a fost emblema acestui congres, iar standardul prezentărilor a demonstrat tendinţa permanentă de perfecţionare şi modernizare a Şcolii de pneumologie austriece.