Newsflash
Diverse

România a avut peste 140 de participanţi

de Dr. Camelia DIACONU - oct. 26 2018
România a avut peste 140 de participanţi
La Atena (Grecia), s-au desfășurat, în această toamnă, lucrările celei de-a 35-a Săptămâni Medicale Balcanice, organizată de secţia naţională greacă a Uniunii Medicale Balcanice (UMB). Tema generală a congresului a fost „Healthy ageing: an endless challenge”. La congres au participat peste 600 de medici de diverse specialităţi, membri ai UMB, dar și studenţi mediciniști din Albania, Bulgaria, Cipru, Republica Macedonia, Grecia, Republica Moldova, România, Serbia, Turcia. Alături de aceștia, mai mulţi profesori invitaţi din Elveţia, Franţa, Belgia, China și Ucraina au susţinut conferinţe pe diverse teme știinţifice.
Ceremonia de deschidere a avut loc în superba clădire istorică a Universităţii Kapodistriene din Atena. Președinţii comitetului de organizare a congresului, prof. dr. Marianna Karamanou (președinta secţiei naţionale a Greciei) și prof. dr. Theodore Papaioannou (vicepreședinte), au prezentat principalele teme ale congresului și structura acestuia.
Conducerea UMB a acordat trei premii unor profesori greci recunoscuţi pe plan internaţional pentru activitatea lor academică, educaţională și de cercetare. Premiul de performanţă în oncologie-hematologie a fost acordat profesorului Meletios- Athanasios Dimopoulos, rectorul Universităţii Naţionale din Atena. Premiul de performanţă în oncologie chirurgicală a fost înmânat profesorului Odysseas-Ioannis Zoras (rectorul Universităţii din Creta), iar cel de performanţă în cardiologie – profesorului Christopher Stefanadis (președintele Research Institute for Longevity and Prevention of Aging Diseases). Cei trei foști președinţi ai secţiei naţionale a Greciei, profesorii Niki Agnantis, George Androutsos și Ioannis Karaitianos, au fost omagiaţi pentru contribuţia lor la dezvoltarea Uniunii Medicale Balcanice. Simpozionul-satelit despre istoria geriatriei a abordat teme precum: vechea filosofie greacă a prelungirii vieţii, ginsengul – rădăcina sănătăţii și longevităţii de-a lungul timpului –, opera părintelui imunologiei – Mecinikov – asupra îmbătrânirii, personalităţi ale gerontologiei române, perspectiva medico-istorică asupra vieţii lui Zaro Agha, cel mai longeviv om din lume, efectul abuzului de alcool asupra îmbătrânirii precoce, efectele probioticelor asupra microbiotei populaţiei vârstnice. Alte teme s-au concentrat asupra cardiologiei, nutriţiei în ţările balcanice, gastroenterologiei, pneumologiei, hematologiei, oncologiei, chirurgiei, neurologiei, endocrinologiei, ginecologiei etc.
Participarea României la acest congres a fost foarte bună, cu peste 140 de participanţi înscriși, mulţi dintre aceștia contribuind activ la programul știinţific, cu teme precum: problemele menopauzei, factori genetici și epigenetici cu influenţă asupra vârstei biologice, recomandări de screening al cancerului pulmonar, noul ghid european de hipertensiune arterială, importanţa suplimentării cu acizi grași esenţiali, managementul fibrilaţiei atriale la vârstnici, polipragmazia la bolnavii vârstnici, testarea genetică moleculară a hemofiliei A în Balcani, tratamentul osteoporozei severe etc.
Congresul a constituit un prilej extraordinar de networking și de schimb de experienţă medicală între medicii din ţările balcanice, de conștientizare a problemelor comune cu care se confruntă sistemele de sănătate din aceste ţări. Vechile prietenii între ţările membre ale Uniunii Medicale Balcanice au fost întărite, iar altele noi s-au format, în spiritul mottoului acestei organizaţii. În cadrul consiliului general care a avut loc la Atena, a fost anunţată aderarea la uniune a altei ţări balcanice: Bosnia și Hertegovina. Rezumatele lucrărilor prezentate au fost publicate într-un supliment al revistei Archives of the Balkan Medical Union, revista oficială a UMB, indexată în numeroase baze de date internaţionale. În anul 2019, congresul anual al UMB va avea loc în Cipru, la Nicosia.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe