Dna dr. Raluca Enache relatează de la Toulouse, unde s-au desfăşurat al 24-lea Congres al Societăţii Europene de Rinologie şi al 31-lea Simpozion Internaţional de Patologie Infecţioasă şi Alergică Nazală. "> Rinologie în Oraşul Roz - Viața Medicală
Diverse

Rinologie în Oraşul Roz

de Dr. Raluca ENACHE - iul. 13 2012
Rinologie în Oraşul Roz

Dna dr. Raluca Enache relatează de la Toulouse, unde s-au desfăşurat al 24-lea Congres al Societăţii Europene de Rinologie şi al 31-lea Simpozion Internaţional de Patologie Infecţioasă şi Alergică Nazală.

   În perioada 17–21 iunie a.c., la Toulouse (Franţa), au avut loc al 24-lea Congres al Societăţii Europene de Rinologie (ERS) şi al 31-lea Simpozion Internaţional de Patologie Infecţioasă şi Alergică Nazală (ISIAN). Reuniunea s-a desfăşurat sub auspiciile Societăţii Franceze de ORL (SFORL), Societăţii Franceze de Rinologie (AFR), Colegiului Francez de ORL – CCF şi Universităţii „Paul Sabatier“ din Toulouse. Congresul a oferit tuturor participanţilor (aproximativ 1.500, conform declaraţiilor preşedin­telui congre­sului, prof. dr. Elie Serrano – Franţa) posibilitatea de a-şi împărtăşi propria experienţă şi de a afla noile tendinţe diagnostice şi terapeutice în cazul afecţiunilor din sfera rinologică. Comitetul de organizare (local şi internaţional) al congresului, precum şi speakerii internaţionali au susţinut un program destinat atât medicilor specialişti clinicieni, cât şi cercetătorilor, acoperind toate aspectele ştiinţifice şi practice din rinologie.
   Programul ştiinţific a constat din 27 de mese rotunde, 125 de workshopuri, 100 de prezentări didactice şi 27 de sesiuni de lucrări ştiinţifice. S-au acoperit teme precum: diagnosticul şi tratamentul rinosinuzitelor cronice şi al tumorilor rinosinusale; concepte ale chirurgiei endoscopice rinosinusale – indicaţii, tehnici, complicaţii, noi tendinţe; chirurgia bazei craniului; chirurgia cornetelor nazale inferi­oare; tehnici şi tendinţe în rinoplastie; tulburările olfactive şi gustative – diagnostic, metode de investigare, tratament; managementul epistaxisului sever; investigarea şi tratamentul tulburărilor de somn – sforăitul, apneea obstructivă de somn. De asemenea, pe toată perioada Congresului, au fost organizate sesiuni speciale de training – Workshop de chirurgie asistată pe pacienţi artificiali (ASWAP) – în care cursanţii au avut posibilitatea de a se confrunta şi de a opera pe simulator pacienţi cu diferite patologii rinosinusale.
   Delegaţia României prezentă la acest congres de mare anvergură a fost formată din 25 de medici specialişti şi primari din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Târgu Mureş etc. Lucrările prezentate au stârnit un real interes din partea participanţilor, precum şi propuneri de colaborare. Masa rotundă cu tema Prognostic and decision factors in the treatment of chronic rhinosinusitis with nasal polyps, al cărei chairman a fost prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, a trezit un mare interes prin subiectele abordate, precum şi prin speakerii care şi-au prezentat rezultatele şi experienţa în tratamentul rinosinuzitelor polipoase (prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, Clinica ORL Spitalul „Sf. Maria“, Bucureşti; prof. dr. Desiderio Passali, Siena, Italia; prof. dr. Ranko Mladina, Zagreb, Croaţia; dr. Luisa Bellussi-Passali, Siena, Italia; dr. Claudiu Manea, Clinica ORL Spitalul „Sf. Maria“, Bucureşti).
   Ca de fiecare dată, Societatea Română de Rinologie (SRR), afiliată din ianuarie 2012 la Societatea Europeană de Rinologie (ERS), şi-a făcut simţită prezenţa prin prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, secreterul general al SRR. Trebuie precizat că această participare a fost de un real succes: a fost primul an în care SRR şi-a depus candidatura pentru organizarea acestui congres în România. În urma întrunirii boardului ERS şi evaluării candidaturilor, Societatea Română de Rinologie a câştigat dreptul de a organiza la Bucureşti una din următoarele ediţii a Congresului ERS şi ISIAN. Această onoare este cu atât mai răsunătoare cu cât am avut întâietate în faţa unor ţări şi societăţi cu mult mai mulţi ani de experienţă.
   Congresul mai sus-amintit nu a atras numai prin programul său ştiinţific, ci şi prin locul de desfăşurare: cunoscut şi ca „Oraşul Roz“ – datorită arhitecturii cu cărămizi roz –, Toulouse, localizat în sudul Franţei, seduce prin istoria şi arhitectura sa. Oraşul combină o zestre istorică şi culturală bogată (Capitoliul, Bazilica Saint-Sernin, Fundaţia Bemberg, Canal du Midi, Castelul Carcassone etc.), dar şi prin deliciile bucătăriei franţuzeşti.
   Pot spune că acest congres a reprezentat nu numai o oportunitate de a afla noutăţi diagnostice şi terapeutice din sfera rinologică, dar şi şansa de a face cunoscută pe plan internaţional – încă o dată, dacă mai era nevoie – valoarea otorinolaringologiei româneşti.
   Următorul congres ERS şi ISIAN va avea loc la Amsterdam, în 2014.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe