Interviu cu prof. dr. Corin Badiu
În urmă cu un sfert de secol, Societatea Română de
PsihoNeuroEndocrinologie (RPNES) organiza în aula Academiei Române un prim
simpozion naţional. Aveau să urmeze alte reuniuni de profil, cu o cadenţă anuală,
din care patru congrese (în 1996, 2000, 2004 şi 2009). Al cincilea congres naţional
de neuroendocrinologie cu participare internaţională (2014) a fost condus de
prof. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare RPNES, şi prof. dr. Corin
Badiu, preşedintele executiv RPNES.
– Care este scopul principal al
reuniunilor RPNES?
– Ne propunem, în principal, dezvoltarea unei reţele de specialişti din
mai multe domenii, care să colaboreze la rezolvarea problemelor unui domeniu
de nişă – psihoneuroendocrinologia.
– O nişă multidisciplinară.
– Prin aceasta s-a caracterizat şi programul congresului. Au fost prezenţi
psihiatri nu doar din domeniul clinic, ci şi din cercetare, din psihiatria
biologică. Bazele genetice ale psihopatologiei au fost discutate de prof.
dr. Maria Grigoroiu-Şerbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi cercetători din
domeniul psihiatriei din România, iar tematica psihiatrică a fost completată de
prof. dr. Dragoş Marinescu, conf. dr. Liana Dehelean. De asemenea, din zona
fundamentală a cercetării la nivelul mecanismelor moleculare, au fost prezenţi
dr. Mircea Ivan, un fost student al meu care acum lucrează în SUA, la Indiana
University, şi prof. dr. Morten Møller, din Copenhaga.
Veriga lipsă
– Cei doi au
constituit partea de cercetare fundamentală, mai slab reprezentată în România,
date fiind posibilităţile.
– Cercetarea fundamentală necesită nu doar o tehnicitate avansată,
echipamente adică, ci şi expertiză tehnică la toate eşaloanele de activitate.
Dacă echipamentele încep să apară, problema vine din îmbinarea infrastructurii
cu expertiza profesională. Nu avem tehnicieni de laborator. În prezent, pe post
de tehnicieni lucrează oameni de vârf, doctoranzi sau oameni multiplu licenţiaţi,
care în acelaşi timp dezvoltă tehnologii şi fac şi activitatea practică. În
Occident nu e aşa, acolo sunt tehnicieni de laborator, asimilabili asistenţilor
medicali, care se ocupă de protocoalele practice; dezvoltarea tehnicii,
interpretarea şi scrierea articolelor este realizată de experţi. În România,
din păcate, aceeaşi persoană le face pe toate.
– Practic, lipseşte un nivel,
cel al tehnicienilor?
– Da, lipseşte nivelul de tehnică elementară. În prezent, în locul lor
lucrează oameni cu un standard profesional mult mai ridicat, care sunt decuplaţi
de la activităţile de cercetare de vârf şi concepţie pe lucruri practice. E păcat,
pentru că irosim o resursă de înaltă valoare. În clinică e la fel. Noi stăm să
scriem bilete de ieşire, pe când, în Occident, medicul dictează biletul de ieşire,
iar un dactilograf redactează apoi biletul, medicul doar corectează şi semnează.
La noi însă, lipseşte un eşalon profesional.
– Revenind la congres şi la
domeniile reprezentate, cum a fost acoperită partea de neuro din
psihoneuroendocrinologie?
– Printr-o colaborare cu colegii neurochirurgi şi imagişti. De fapt, reţelele
neuroendocrine au fost tema congresului – şi vorbim de reţele profesionale.
Performanţa se obţine din abordare multidisciplinară. Pentru tumorile
neuroendocrine, partea de diagnostic a fost acoperită de experţi în imagistică,
precum dr. Virgil Ionescu, în vreme ce abordarea neurochirurgicală a tumorilor
hipofizare a fost abordată de dr. Sergiu Stoica şi de specialiştii de la centrul
de excelenţă în neurochirurgie din Spitalul „Bagdasar-Arseni“, dr. Vasile
Ciubotaru şi dr. Ligia Tătaru.
– Ajungem astfel la partea de
endocrinologie. Ea a fost cel mai bine reprezentată, ca întotdeauna?
– Da. şi de această dată am avut prezentări din toate centrele
universitare din ţară. (...)
Delimitări arbitrare
– Am văzut că multe lucrări au
avut ca temă metabolismul.
– Aceasta a fost a doua temă a congresului, „De la patologia metabolică
la tumori neuroendocrine“.
– Tocmai. Aţi avut invitaţi şi
din diabetologie?
– Nu... Am încercat să îi avem alături şi pe colegii diabetologi, dar
programul congreselor noastre nu s-a potrivit. Congresul de diabet a fost cu o
săptămână înainte de congresul RPNES, iar colegii diabetologi au trebuit să
recupereze activitatea din clinică. Dar spiritul este, într-adevăr, de unire a
specialităţilor, lucru care se reflectă curricular. În structura actuală a
programei de endocrinologie există o bună suprapunere pe modulele
complementare.
– Câţi ani trebuie să se mai
specializeze un endocrinolog pentru a deveni şi diabetolog?
– Un an şi jumătate. La nivel european, acesta este standardul: diabetul
este prima linie în performanţa profesională a unui endocrinolog. Şi revistele:
cel mai mare impact clinic, în SUA, în domeniu îl are Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, deci nu e vorba
doar de endocrinologie, ci şi de metabolism. Patologia metabolică nu include
numai diabetul.
– În ce măsură pot fi
delimitate endocrinologia, metabolismul, diabetul?
– Nu pot fi separate. Controlul metabolismului este realizat de hormoni,
deci cunoaşterea lor este obligatorie pentru a putea stăpâni patologia
metabolică. Ne dorim o unificare, dar sunt încă destule probleme. În plus,
putem discuta de o supraspecializare nu numai în zona de endocrinologie vs.
diabet, ci şi de endocrinologie adulţi vs. endocrinologie pediatrică, pentru că
profilul patologiei este diferit. În unele specialităţi, această separare s-a făcut
deja: în neurologie, de exemplu. Patologia neurologică a adultului este
predominant vasculară şi degenerativă, pe când cea a copilului este din cu
totul alt spectru.
Reţele de experţi
– Am observat că, pe lângă toate
specialităţile amintite, la congresul RPNES a fost reprezentată şi geriatria.
Cum se încadrează în nişa de care vorbeam mai devreme?
– Patologia vârstelor este importantă.
Deschiderea noastră este nu numai către geriatrie, ci şi către neonatologie. În
cadrul reuniunii, am prezentat datele obţinute în programul naţional de
screening al hipotiroidiei neonatale. Numărul de cazuri incluse în screening a
crescut, în vreme ce numărul de cazuri diagnosticate a scăzut, dovadă că
suportul iodat este mai bun. Deficitul de iod al mamei este principala cauză a
hipotiroidiei neonatale.
– Care este principala
concluzie desprinsă în cadrul congresului RPNES?
– În privinţa tumorilor neuroendocrine, este nevoie să dezvoltăm
centre de excelenţă şi să direcţionăm pacienţii specific către aceia care
tratează la un nivel înalt de performanţă această cazuistică rară. Institutul
Parhon este un exemplu în privinţa expertizei endocrine. Apoi, colegii din
centrele de neurochirurgie. Rostul întâlnirilor noastre este, dincolo de
exprimarea ştiinţifică, şi manifestarea disponibilităţii privind abordarea terapeutică
a unor cazuri. În perioada următoare, ne-am propus să dezvoltăm aceste reţele
de experţi, extrem de importante pentru direcţionarea corectă a pacienţilor şi
pentru rezolvarea operativă a cazurilor, care sunt totuşi rare.
– Veţi dezvolta şi reţele
internaţionale?
– Suntem deja implicaţi în reţele internaţionale. Avem cazuri care depăşesc
resursele terapeutice ale României şi atunci apelăm la ajutorul colegilor din
străinătate.
