La Amiens s-a desfăşurat recent al 33-lea
seminar al Societăţii Franceze de Chirurgie Pediatrică, organizat sub
patronajul prof. dr. Jean Pierre Canarelli, şeful clinicii de chirurgie
pediatrică Amiens, al dr. Marie-Christine Plancq şi dr. Isabelle James, dar şi
cu concursul prof. dr. Michel Robert (Tours), preşedintele şi iniţiatorul
grupului de chirurgie plastică pediatrică franceză. Tematica reuniunii a
constitut-o reparaţia tisulară la copil; seminarul a însumat date de anatomie a
reparaţiei tisulare cutanate, cicatrizarea fiziologică şi patologică şi a
prezentat terapia prin presiune negativă la copil (TPN). Aceasta a devenit
indispensabilă în tratamentul plăgilor complexe, permiţând simplificarea
soluţiilor de reconstrucţie şi promovarea integrării grefoanelor tisulare
autologe sau nu, umane sau animale. TNP permite un confort crescut, diminuând
morbiditatea legată de infecţiile plăgilor şi garantând cele mai bune şanse de
obţinere a unei acoperiri sau reconstrucţii.
Au fost prezentate date despre grefele
cutanate – autogrefe, izogrefe, homogrefe sau alogrefe şi heterogrefe
(xenogrefe) prelevate de la animale. Vorbitorii s-au referit la grefele
dermoepidermice de piele totală, grefele în pastilă („timbru“), complicaţiile
aplicării grefelor şi fizioterapia postoperatorie.
Un loc aparte l-au constituit expunerile
asupra expansiunii cutanate, cu interes sporit pentru tratamentul nevului gigant.
În ceea ce priveşte plastiile, au fost descrise principalele lambouri cutanate
locale, precum lamboul de avansare (plastie în U sau H, plastie în VY sau YV),
lamboul de rotaţie, de translaţie şi de transpoziţie. Între plastiile cu
schimbare de poziţie, menţionăm plastiile în Z, în trident, plastia originală
pentru chirurgia mâinii tip Ostrowsky şi plastia în LLL descrisă de
Dufourmontel, care asociază două lambouri de rotaţie. Aceste plastii locale
permit scurtarea intervalului de cicatrizare, utilă la copil şi importantă în
chirurgia secundară a sechelelor după arsuri. Au fost prezentate date despre
lambourile pediculate ale membrelor, lambourile libere, lambourile compuse.
Utilizarea tegumentelor artificiale s-a făcut în arsurile acute, sechele de arsuri,
nerv gigant, traumatisme cu mari pierderi de substanţă cutanată, cancer; locul
lor în arsenalul terapeutic după 17 ani de experienţă suscită studii în
continuare necesare.
Un interes deosebit a suscitat prezentarea
tehnicii membranei induse, pentru construcţia segmentară a oaselor lungi. În
anii 1960–1970 existau trei tehnici disponibile pentru a scăpa de amputaţie:
tehnica Papineau sau grefa de os spongios în atmosferă liberă, migraţia unui
segment osos după metoda Ilizarov şi transferurile osoase vascularizate. Aceste
metode nu ţineau cont de realitate, de repararea părţilor moi, motiv pentru
care apăreau numeroase pseudartroze septice, în special la nivelul gambei.
Prof. dr. A. C. Masquelet – unul din pionierii acestei terapii, era convins că
repararea unei pierderi de substanţă de părţi moi, ce rezulta dintr-o debridare
radicală, era absolut necesară, pentru a realiza o construcţie osoasă, dar
lamboul utilizat pentru reparaţia părţilor moi nu trebuie să ia locul
segmentului osos care lipsea. Ideea iniţială a fost să se insereze un material
de ciment acrilic, pentru păstrarea spaţiului de reconstrucţie osoasă
secundară. 1992 a fost anul utilizării membranei induse şi rolul său a fost
demonstrat experimental la Davos, arătând pe animal că membrana conduce la
rezorbţie şi că numai grefa în interiorul membranei permite o reconstrucţie. Un
al doilea studiu utilizând tehnici histologice şi de imunochimie a arătat că
membrana avea o faţă epitelială omoloagă unui sinoviale, bogat vascularizată şi
era responsabilă de secreţia de factor osteoinductor (VEGF, TGF, BMP-2).
Tehnica membranei induse este o aplicaţie clinică simplă şi radicală comparată
cu strategia de bioinginerie tisulară, făcând apel la culturi de celule suşe,
la factori de creştere şi matriţe bioactive.
În continuarea seminarului, au fost
prezentate date despre lipofilling-ul la copil cu indicaţii în sechelele
fantelor labiopalatine, creşterea volumului moletului în sechelele de picior
strâmb, asimetrii faciale, asimetrii mamare (sindrom Poland), deformaţii
toracice (pectus escavatum), cicatrici. Acest procedeu a debutat în Franţa în
1996. Alte teme abordate au fost celulele suşe/stromale ale ţesuturilor
adipoase şi utilizările lor terapeutice, grefa de faţă – o extrapolare a
transplantării faciale la copil.
Reuniunea a constituit şi un moment
interesant de întâlnire cu numeroşi tineri rezidenţi sau specialişti români
care se pregătesc în diverse centre medicale din Franţa şi pot constitui o
legătură utilă pentru sistemul sanitar din România. Viitorul congres al
Societăţii Franceze de Chirurgie Pediatrică va avea loc în perioada 16–18
septembrie 2015.