Experienţa
congreselor medicale la care am participat m-a determinat să adresez profesorului Dorel Săndesc o întrebare
indirectă privind selecţia lucrărilor propuse de autori – medici ATI. Nu mă aşteptam
la o atitudine diferită de cele cunoscute la alte manifestări medicale.
Răspunsul,
după un moment de uşoară derută, a fost neaşteptat.
– Ştiu
că se practică. Poate că e utilă uneori şi o astfel de atitudine, nu cunosc
determinările celorlalţi. În ce ne priveşte am considerat, pornind de la
observaţii mai vechi, că dacă respingem lucrarea unui medic îl putem pierde şi
mare lucru nu va învăţa din asta. Poate chiar se va considera nedreptăţit şi,
ulterior, nu va mai avea nici o tragere de inimă să vină la congresele Societăţii.
Mai degrabă îl lăsăm să expună cum se pricepe el… El se pregăteşte pentru
participare, adună observaţii din clinică, le prezintă în plen şi se confruntă
cu întrebările celorlalţi sau cu lipsa întrebărilor. Este pentru el un prilej
de a învăţa. Or, rostul nostru este să le oferim oportunitatea să se perfecţioneze.
Şi n-o poţi face decât lucrând şi prezentându-ţi rezultatele. Confruntarea cu
ceilalţi e necesară. Nu numai activitatea ATI propriu-zisă presupune lucrul în
echipă. Învăţarea în sine, conştientizarea lipsurilor şi performanţelor tale,
dialogul verbal şi non-verbal cu ceilalţi îţi oferă repere, sunt factori esenţiali
în construirea propriei personalităţi. Or, noi – Societatea Română de ATI –
asta şi dorim.
Repere
– Întotdeauna SRATI a folosit reuniunile
anuale pentru a veni în întâmpinarea unor dorinţe, proiecte de anvergură, organizând
şi manifestări paralele, care să se deschidă spre viitoare colaborări. Ce aţi
pregătit pentru anul acesta?
– Al
39-lea Congres al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (Sinaia, în
perioada 15–19 mai 2013) va fi însoţit de câteva manifestări ştiinţifice, deja
tradiţionale: al 7-lea Congres Româno-Francez de Anestezie şi Terapie Intensivă,
al 5-lea Simpozion Româno-Israelian de Actualităţi în Anestezie şi Terapie
Intensivă, al 12-lea Congres al Asistenţilor de Anestezie şi Terapie Intensivă şi
al 11-lea Congres al Societăţii Române de Sepsis.
– Veţi avea şi invitaţi din Republica
Moldova?
–
Discutăm deja cu omologii de dincolo de Prut ca să organizăm şi un simpozion
româno-român: numit poate „România dodoloaţă“. Anul acesta vor veni peste 60 de
medici ATI din Republica Moldova. Au venit şi până acum, la celelalte ediţii,
dar nu aşa de mulţi. Este un pas înainte pentru strângerea legăturilor între
medicii ATI. Este o oportunitate pentru informare, comunicare şi iniţierea unor
proiecte de colaborare – o poartă spre un viitor mai bun, împreună.
Suport internaţional
– Cât de importantă este prezenţa invitaţilor
din străinătate?
–
Vorbim, la fel ca şi în ceilalţi ani, de un congres naţional cu participare
internaţională. Cu o diferenţă credem noi semnificativă: vom avea peste 53 de
speakeri din alte ţări, fiecare dintre aceştia fiind specialist în adevăratul înţeles
al cuvântului. Este, la noi, o situaţie fără precedent şi, din ce cunosc eu,
foarte puţine manifestări naţionale din Europa se pot lăuda cu aşa ceva.
– Ce ţări vor reprezenta aceşti speakeri?
–
Vor veni din SUA, Africa de Sud, Germania, Franţa, Anglia, Belgia, Austria,
Italia, Israel. Şi, de asemenea, din toate ţările vecine. Unul dintre
obiectivele noastre (ale SRATI) din ultimii ani a fost şi acela de a dezvolta
relaţii de colaborare cu ţările vecine, ignorate până nu de mult, precum
Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria. La această dată încă mai lipsesc
Ucraina şi Rusia, dar purtăm discuţii şi cu ei. Avem contacte cu colegi din
Slovacia, Slovenia, Cehia. A fost un obiectiv important pentru noi să reluăm şi
să dezvoltăm aceste legături regionale. E nefiresc să ne ignorăm vecinii, mai
ales că mulţi sunt remarcabili şi cu ei putem dezvolta mult mai uşor proiecte
comune. Suntem într-o zonă cu asemănări culturale, tradiţii comune şi chiar cu
un sistem sanitar care nu diferă foarte mult. Noi avem deja de mai mulţi ani
colaborări, schimburi de experienţă şi poate că în asta stă şi succesul fără
precedent avut de şcoala românească de ATI.
– Ştiu că dv. aţi fost ales în comitetul
societăţii mondiale de profil şi că sunteţi unul dintre cei trei reprezentanţi
ai ţărilor din Europa.
– Aşa
este şi nu a fost rezultatul întâmplării sau unui algoritm. Pur şi simplu s-a
votat, având contracandidaţi din ţări importante. Unul dintre motivele
succesului SRATI şi al României a fost că reprezentanţii celorlalte ţări
est-europene au înţeles necesitatea să fie şi ei reprezentaţi în board, realizând
că într-o ţară cu probleme asemănătoare poate exista şi înţelegere şi interes
pentru doleanţele lor. Au văzut şi ce rezultate am avut până acum. Doamna prof.
dr. Daniela Filipescu va fi viitorul preşedinte al Societăţii Europene. E adevărat,
noi, conducerea SRATI, am făcut un lobby intens şi iată a dat rezultate. S-a adăugat
şi ideea, susţinută de noi, că Europa, dacă vrea să arate că este unită,
trebuie să aibă un preşedinte al organismului profesional din Europa de Est. Şi
este prima dată când se întâmplă aşa ceva. Evident, şi congresele SRATI, cele
anterioare, au avut un rol important, cu atât mai mult cu cât noi nu am avut
sprijin guvernamental. Ne-am făcut cunoscuţi prin forţele noastre, e o recunoaştere
a meritelor profesionale.
– Ce legătură are valoarea profesională cu
recunoaşterea din partea celorlalţi?
–
Autoritatea noastră profesională atrage şi participarea – şi internă şi internaţională
şi în subsidiar recunoaştere, iar această recunoaştere impune deopotrivă
respect şi în societate şi în instituţii din ţară. Fiecare pas nou devine punct
de plecare pentru a merge mai departe…
– E o vorbă: „banii la bani trag“. Aşa pare
să fie şi în cazul SRATI: recunoaşterea atrage după sine un spor de recunoaştere
şi autoritate.
–
Da, şi, de ce să nu o spun, şi responsabilitate mai mare. Aceasta înseamnă şi
selecţie. Nu oricine poate ţine pasul. Şi dacă vrei să ţii pasul, te pregăteşti.
Lucrări de cercetare
– Este încă devreme să vă pronunţaţi pentru
anul acesta, dar câte dintre lucrările prezentate în congresul naţional al
STRATI, mă refer la participanţii din ţară, au fost lucrări de cercetare?
–
Practic toate lucrările originale sunt lucrări de cercetare clinică, uneori
fundamentală. Nu am o statistică acum. Au fost în cadrul congresului precedent
câteva zeci de lucrări de cercetare, majoritatea cercetări clinice. Asta nu înseamnă
că sunt mai puţin importante, ci din contră. Şi studiile asupra unor
medicamente noi presupun, e strict necesar, studiul clinic. Sunt foarte multe
medicamente care la studiile de laborator dau rezultate promiţătoare, au o bază
teoretică deosebită, dar când se trece la faza clinică se constată că nu merg.
Rolul cercetării clinice şi al observaţiilor clinice nu trebuie să fie
subestimat. Există însă şi cercetări semnificative experimentale în anumite
centre din ţară, s-au creat zone de interes, sunt deja rezultate.
– De exemplu…?
– În
domeniul monitorizării – centrul de la Bucureşti, practic vorbim despre
colectivul ATI din Institutul „C. C. Iliescu“, în domeniul cardio-protecţiei şi
organo-protecţiei induse de anestezice este recunoscut centrul de la Timişoara,
cât priveşte mediatori ai inflamaţiei s-a impus cu rezultate frumoase centrul
de la Tg. Mureş. În domeniul alergiei – centrul de la Cluj-Napoca, referitor la
presiunea intraabdominală – centrul de la Iaşi.
– De ce este importantă presiunea
intraabdominală? Am remarcat şi în congresele SRATI că numeroase lucrări
dezvoltă tema presiunii intraabdominale.
–
Evoluţia stării patologice are foarte multe cauze. Inflamaţiile, edemul şi
altele se asociază creşterii presiunii intraabdominale şi se induce un cerc
vicios, agravant: stază, ocluzie, edem cu creşterea presiunii abdominale, care,
în sine, devine un pericol. Sindromul de compartiment abdominal, o presiune
intra-abdominală crescută, este deosebit de serios, inducând la rândul lui alte
complicaţii, agravând semnificativ prognosticul pacientului. Acest sindrom a
devenit evident în ultimele două decade şi i se acordă foarte multă importanţă,
există şi o societate mondială a sindromului de compartiment abdominal. Modul
de prevenire şi atitudinea terapeutică în această stare clinică sunt
importante. Ne mândrim că avem la noi în ţară asemenea preocupări şi, fireşte,
lucrări în congrese, reacţii, interes activ din partea celor din străinătate.
Avem cu ce să ne lăudăm. Mai este de exemplu, rolul ATI în transplant,
transplantul de ficat, este colectivul Spitalului Fundeni, care are experienţă.
„Vornic“ pentru
congrese
– Dle profesor, o să vă adresez nu întâmplător
o întrebare care, poate, o să vă surprindă. În obiceiurile populare legate de
nuntă, cei care organizează, interesaţi de buna desfăşurare a evenimentului şi
de ecouri în memoria comunităţii, caută şi numesc o persoană, „vornicul“, cu
rol de animator: el invită localnicii, el introduce anumite momente care mai
trezesc din amorţire nuntaşii, la un gest al lui se joacă găina sau se „dă
darul“. Este un rol esenţial, acela de a ţine nuntaşii în priză. Care sunt
„animatorii“ unui congres? Aveţi şi aici „vornici“?…
– E
o idee foarte bună, nu m-am gândit la un animator pus de organizatori. Pentru
prezentator ar fi un stres în plus. Se încearcă, aţi văzut şi la congresele
anterioare, sistemul de vot electronic. Aţi da medicamentul acesta? 80 la sută
zic da, 20 la sută răspund nu. Apoi se afişează rezultatul pe monitor. Fiecare
vede pe unde se află, dacă a dat răspunsul corect sau nu. Nu-l taxează nimeni,
votul e anonim, fiecare se poate verifica în raport cu ceilalţi. Se încearcă
mereu forme de animare a celor din sală. Unii merg pe scenarii clinice. Am reţinut
însă şi ideea dv., ne vom gândi şi la un „vornic“ pentru congrese.
– Am întâlnit o astfel de situaţie la un alt
congres, când un specialist de marcă din străinătate fusese invitat pentru a
adresa întrebări în direct celor care operau. Sigur, e stresant. Dar dintr-un
astfel de stres înveţi.
–
Esenţial e cum obişnuieşti oamenii. Să-i convingi că e un program interesant, să
oferi ceva care să-i atragă. Şi atunci, aţi văzut, la congresele noastre sălile
sunt pline. Ideea dumneavoastră e bună. De asta se şi practică să ai moderatori
– alţii decât prezentatorii – moderatori activi, interesaţi de dialogul cu
autorul, cu sala. Vedeţi, lucrurile nu întotdeauna funcţionează. Un invitat din
ţară se poate gândi că întrebând deranjează, sunt fel şi fel de situaţii.
Dumneavoastră descrieţi un alt fel de moderator: rolul lui ar fi să facă vie
manifestarea, să pună întrebări-cheie, să pună şi pe cel care prezintă în situaţia
să vadă lucrurile din afară.
O altă dimensiune
– Dacă ar fi să definiţi rolul acestui
congres într-o formulare sintetică?
–
L-aţi definit deja în subtextul reportajului publicat anul trecut: este o cale
de a deveni conştienţi de ceea ce suntem şi putem face. Fiecare dintre noi are
o componentă individuală dar, la fel ca şi într-un aisberg, avem deopotrivă şi
o parte mult mai importantă – care nu se află la vedere – componenta colectivă.
Nu mai vorbim de echipă aici, vorbim despre ce înseamnă această specialitate în
ansamblul ei – asistenţi, medici, cadre didactice universitare, echipe şi
clinici de ATI, experienţă şi echipamente şi publicaţii ştiinţifice şi, dincolo
de acestea, întreg contextul cultural-ştiinţific. Or, această dimensiune
colectivă se actualizează doar prin astfel de întâlniri, naţionale şi internaţionale.
Ne mişcăm, progresăm sau nu, în funcţie de cum ne raportăm şi cum participăm şi
cum asimilăm experienţa celorlalţi. Iar congresele ATI sunt punctele nodale ale
acestei evoluţii.
