Sibiul a fost gazda celei de-a opta ediţii a
Congresului Naţional de Nefrologie, organizat de Societatea Română de
Nefrologie (SRN), în perioada 24–26 octombrie 2013.
În cadrul celor 12 sesiuni ştiinţifice, la
care au asistat peste 300 de medici nefrologi şi din alte specialităţi, 55 de
lectori români şi opt personalităţi medicale de renume internaţional au
prezentat cele mai recente progrese ale practicii clinice nefrologice. Au mai
fost organizate două sesiuni de postere şi opt simpozioane ale companiilor
farmaceutice.
Invitaţi din afara ţării au fost: prof. dr.
Francesco Locatelli (Italia), prof. dr. Carmine Zoccali (Italia), prof. dr.
Vladimir Tesar (Cehia), prof. dr. Philip Kalra (Marea Britanie), prof. dr. Goce
Spasovski (Macedonia), prof. dr. James Heaf (Danemarca), prof. dr. Guy Decaux
(Belgia) şi prof. dr. Jill Vanmassenhove (Belgia). Printre lectorii români s-au
aflat: prof. dr. Ioan Mircea Coman – preşedintele Societăţii Române de
Cardiologie, prof. dr. Maria Dorobanţu – preşedinta Societăţii Române de
Hipertensiune, prof. dr. Maria Moţa – preşedinta Societăţii Române de Diabet,
Nutriţie şi Boli Metabolice.
Dintre
manifestările asociate evenimentului menţionăm lansarea de carte a prof. dr.
Adrian Covic – „Dializa: ghid practic de buzunar“.
O
noutate a Congresului de anul aceasta a reprezentat-o aplicaţia de smartphone,
care a permis accesul la varianta interactivă a programului şi a oferit
posibilitatea informării în timp real a participanţilor cu privire la sesiunile
ştiinţifice, manifestările asociate sau programul social.
Mesajul
evenimentului din 2013 a fost „Boala Cronică de Rinichi (BCR) este o boală cu
etiologie multifactorială ce necesită o abordare multidisciplinară“. Evoluţia
epidemică a BCR este o problemă importantă de sănătate publică, ea afectând până
la 10% din populaţia adultă din Marea Britanie şi 11% din cea a Statelor Unite. Se estimează că aproximativ 2,3 milioane de
persoane suferă de această boală în România, dintre care 2% (45.240 de
persoane) se regăsesc în raportările medicilor de familie (Cepoi, 2011), aceştia
fiind, probabil, cei cu RFG < 30 ml/min/1,73 mp. De aceea, un program de
prevenţie primară şi intervenţie în BCR, centrat pe medicii de familie, pare pe
deplin justificat, mai ales că măsurile terapeutice de reducere a riscurilor –
renale şi cardiovasculare – există şi sunt eficiente.
Datele din ultimii ani consolidează importanţa
bolii cardiovasculare în determinarea calităţii vieţii şi a prognosticului
pacienţilor cu BCR. Tot mai multe dovezi demonstrează că manifestările şi complicaţiile
bolii cardiovasculare diferă în prezenţa acestei boli; morbiditatea şi
mortalitatea de cauză cardiovasculară la pacienţii cu BCR este mare, iar
rezultatele obţinute în boala cronică de rinichi sunt grevate de prezenţa bolii
cardiovasculare.
Societatea Română de Nefrologie împreună cu
Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice derulează, în prezent,
„Studiul naţional privind prevalenţa prediabetului, diabetului, dislipidemiei,
supraponderii, obezităţii, hiperuricemiei şi bolii cronice în România –
PREDATORR“, în urma căruia va fi posibilă elaborarea unui program de prevenţie
a BCR în România. La congresul de la Sibiu au fost prezentate rezultate parţiale,
din trei regiuni istorice, ale acestui studiu.
Depistarea
bolii depinde şi de medicii de familie
Principalii factori de risc pentru apariţia
bolii cronice de rinichi sunt diabetul zaharat, HTA, vârsta >50 ani, bolile
cardiovasculare (AP, IM, AVC, BVP), bolile structurale ale rinichiului, litiază
renală, hipertrofia prostatei, bolile
sistemice (lupus eritematos sistemic etc.), istoricul familial pozitiv (rude de
gradul I cu nefropatii sau aflate în tratament substitutiv renal: hemodializă,
dializă peritoneală sau transplant renal), insuficienţa renală acută în
antecedente, hematurie sau proteinurie descoperite întâmplător, rinichiul unic
congenital sau chirurgical. Populaţia care prezintă unul sau mai mulţi din aceşti
factori de risc poate dezvolta boală
cronică de rinichi, iar programul de prevenţie trebuie să vizeze, în primul rând,
această categorie de 
populaţie. Boala cronică de rinichi (BCR) este o boală cu
etiologie multifactorială şi necesită o abordare multidisciplinară. Echipa
multidisciplinară pentru îngrijirea integrată a pacienţilor cu boală cronică de
rinichi trebuie să includă medici de familie, nefrologi, diabetologi,
cardiologi. Diagnosticul BCR în stadii iniţiale (1–2) depinde în mare măsură de
medicii de familie şi de medicii de alte specialităţi (diabetologi, cardiologi,
urologi, reumatologi, internişti, gastroenterologi).
Creşterea depistării BCR în stadii iniţiale
necesită implicarea în mai mare măsură a nefrologilor şi modificarea cadrului
de acordare a asistenţei medicale în ambulatoriu. Creşterea eficienţei
îngrijirii integrate a pacienţilor cu boală cronică de rinichi presupune
colaborarea cu medicii de familie şi ameliorarea cadrului legislativ (barem de
investigaţii şi de medicamente, tarife pentru consultaţii). Din păcate, nu avem
în România un registru naţional al bolnavilor cu BCR aflaţi în predializă, dar
avem Registrul Renal Român pentru bolnavii dializaţi pentru care avem date
precise.
Statistici
Din anul 1996, numărul total al bolnavilor
aflaţi în tratament la sfârşitul fiecărui an (bolnavi prevalenţi) a crescut
continuu şi a atins 10.470 în anul 2012.
Ritmul de creştere nu a fost însă constant:
perioadei iniţiale de creştere rapidă (1996–2000; +32,7%/an) i-au urmat
perioade de creştere mai lentă (2001–2003 şi 2004–2006), pentru ca ritmul să
crească din nou la 7,8%/an în perioada 2007–2012, ca urmare a procesului de
privatizare.
Există o relaţie inversă între ritmul anual
de creştere şi numărul total de bolnavi prevalenţi (care este un indicator al
populaţiei cu servicii de dializă): cu cât acoperirea necesarului de servicii
de dializă este mai bună (deci numărul bolnavilor trataţi este mai mare), cu
atât ritmul de creştere scade. De aceea, pentru anul 2012 poate fi anticipat un
ritm anual de creştere de 7–8%.
Nu avem programe de educaţie a pacienţilor
Deşi boala cronică de rinichi are o evoluţie
anticipabilă care ar permite pregătirea din timp a pacienţilor pentru iniţierea
tratamentului substitutiv renal, lipsesc programele adresate bolii cronice de
rinichi în predializă, inclusiv cele de educaţie a pacienţilor. De aceea,
tratamentul substitutiv renal este frecvent început neplanificat, iar pacienţii
nu pot alege în cunoştinţă de cauză modalitatea de tratament care le este cel
mai bine adaptată. Iniţierea de programe de îngrijire a bolii cronice de
rinichi cu o componentă educaţională ar avea şi avantajul redresării utilizării
dializei peritoneale.
Între dializă şi transplant
Ponderea centrelor publice ca număr de
bolnavi trataţi este în scădere şi se menţine la cel mai scăzut nivel din 2007
(12%). Numărul total al centrelor de dializă a crescut pe fondul unei creşteri
importante a numărului de centre private, în timp ce numărul centrelor publice
a scăzut. La sfârşitul anului 2012 existau 137 de centre de dializă, dintre
care 57 – publice şi 80 – private. Nivelul de dotare al centrelor private de
dializă este la standarde europene, în vreme ce în majoritatea centrelor
publice de dializă lipsesc investiţiile. Întrucât sectorul public funcţionează
ca suport pentru centrele ambulatorii, este obligatorie menţinerea unor staţii
publice de dializă, cel puţin în spitalele judeţene, reducerea ponderii
centrelor publice sub limita de 12% fiind periculoasă.
