Newsflash
Diverse

Orbirea poate fi evitată în retinopatia de prematuritate

de Dr. Cristina NIŢULESCU - apr. 16 2015
Orbirea poate fi evitată în retinopatia de prematuritate
Recent a avut loc la Bucureşti Simpozionul naţional „Managementul retinopatiei de prematuritate – factori de risc, screening şi tratament“, organizat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu“ (IOMC) şi IAPB (International Agency for the Prevention of Blindness). Au participat medici neonatologi şi asistente din fiecare unitate de nivel 2 (38) şi 3 (23) din ţară, unde copiii născuţi prematur primesc îngrijiri, precum şi medicii oftalmologi care se ocupă cu screeningul şi tratamentul acestei afecţiuni, în cadrul Programului naţional de screening şi tratament al retinopatiei de prematuritate (200 de participanţi). Lacunele programului au fost discutate, iar participanţii au căutat împreună soluţii pentru a le depăşi.
IOMC a iniţiat acest program în România încă din 2002, programul fiind finanţat de Ministerul Sănătăţii. Astfel, la naştere, toţi copiii care au vârsta de gestaţie de până la 34 de săptămâni şi/sau greutatea mai mică sau egală cu 2.000 de grame trebuie examinaţi oftalmologic în prima lună de după naştere, întrucât retinopatia de prematuritate (RP) poate fi tratată cu succes doar dacă este diagnosticată la timp. Tratamentul se iniţiază la 24–72 de ore de la diagnosticare. Cu toate că, în România, în ultimii ani, rezultatele tratamentului instituit la timp sunt asemănătoare celor din ţările vestice (peste 95% sunt favorabile), încă sunt copii nevăzători, aproape întotdeauna pentru că nu au fost examinaţi şi trataţi la timp.

 

Protocoale vitale şi regionalizarea maternităţilor

 

Scopul simpozionului a fost de a conştientiza necesitatea screeningului acestei boli în rândul medicilor neonatologi şi al asistentelor de neonatologie, de a sublinia importanţa utilizării protocolului de resuscitare neonatală şi al administrării suplimentare de oxigen, rolul nutriţiei adecvate şi al corectării anemiei în prevenirea bolii, precum şi găsirea soluţiilor adecvate Prof. dr. Clare Gilbertpentru îmbunătăţirea rezultatelor programului de screening şi tratament al retinopatiei de prematuritate (RP).
În deschiderea simpozionului, conf. dr. Mircea Filip, preşedintele Societăţii Române de Oftalmologie, şi dr. Andreea Ciubotaru, preşedinta Societăţii Române de Strabologie şi Oftalmopediatrie, au salutat cu căldură acest eveniment, considerând colaborarea multidisciplinară de importanţă crucială pentru ca, în câţiva ani, niciun copil să nu mai ajungă nevăzător din cauza acestei boli.
Prof. dr. Silvia Maria Stoicescu, preşedinta Asociaţiei Neonatologilor din România, a subliniat importanţa respectării regionalizării maternităţilor în prevenirea acestei boli. Astfel, toţi copiii care la naştere au mai puţin de 1.500 de grame trebuie să fie îngrijiţi în unităţile terţiare, cu rezultate mult mai bune pe termen lung, din punct de vedere neurologic şi oftalmologic. A insistat de asemenea asupra necesităţii uniformizării resuscitării postnatale prin respectarea protocoalelor naţionale. Aceste idei au fost întărite şi de prezentările făcute de colectivele de la Sibiu (dr. Laura Zgârcea), Târgu-Mureş (Edit Magyari) şi Cluj-Napoca (conf. dr. Simona Nicoară), unde incidenţa RP este mult redusă (la Sibiu nu a necesitat tratament niciun copil în ultimii ani).

 

Lipseşte chirurgia vitreoretiniană

 

În Europa de Est există încă o incidenţă crescută a orbirii prin RP (de 2,5 ori mai mare la milionul de naşteri vii faţă de ţările dezvoltate) din cauza numărului mare de naşteri premature şi a creşterii supravieţuirii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din cauza îngrijirii neonatale deficitare şi a ineficienţei programului de screening, aminteşte prof. Clare Gilbert, medic oftalmolog, London School of Hygiene & Tropical Medicine. Îmbunătăţirea rezultatelor se poate realiza printr-o definire clară a responsabilităţilor între neonatolog/asistentă de neonatologie/oftalmolog la fiecare nivel: identificarea copiilor din grupa de risc prin utilizarea criteriilor naţionale, fişe de evidenţă individuale pentru fiecare copil eligibil pentru screening, prima examinare a copilului şi programarea pentru controalele ulterioare realizate în maternitate, utilizarea unor materiale informative scrise pentru părinţi şi comunicarea verbală cu aceştia, informarea medicilor din unităţile unde aceşti copii sunt transferaţi şi a medicilor de familie asupra datei exacte a următorului control.
Dr. Constanţa Nascutzy, medicul care a iniţiat acest program în 2002, a vorbit despre reducerea orbirii printre copiii examinaţi şi trataţi în IOMC între anii 2010 şi 2012 la 1% faţă de 2,5% în perioada 2002–2009, ca rezultat al răspândirii programului de screening şi al îmbunătăţirii rezultatelor tratamentului. În România sunt zece centre de screening (Bucureşti, Craiova, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara, Braşov, Sibiu) şi opt centre de laserterapie, 15 medici oftalmologi fiind activ implicaţi în program. Se realizează screeningul adecvat în toate unităţile de nivel 3, în vreme ce copiii născuţi în maternităţile de nivel 2 trebuie transportaţi cu ajutorul Serviciului de Ambulanţă sau aduşi de părinţi, fenomen care nu este însă controlabil. Pentru centre terţiare (Suceava, Bacău, Galaţi), screeningul RP se realizează în altă parte, la Iaşi, lucru care necesită reglementare cât de curând. Rezultatele tratamentului s-ar îmbunătăţi dacă în România ar exista un centru specializat în chirurgie vitreoretiniană pentru cazurile care nu au evoluţie favorabilă post laser. O intervenţie chirurgicală făcută imediat creşte şansele de păstrare a vederii.

 

Spre un screening mai bun

 

O serie de măsuri ar putea îmbunătăţi programul de screening, după cum a arătat dr. Ileana Vătavu, oftalmolog la IOMC şi coordonator al programului. Este nevoie de creşterea numărului medicilor oftalmologi care fac screening, de achiziţionarea de Shuttle RetCam-uri, ce pot suplini lipsa medicilor oftalmologi prin punerea la punct a unui program de telemedicină utilizat cu succes în ţări ca Ungaria, Anglia, SUA, de utilizarea registrului naţional de retinopatie, care să fie inclus în baza de date a secţiilor de neonatologie, precum şi de îmbunătăţirea transportului neonatal.
O altă problemă importantă este transportul copiilor din centrele de nivel 2, care nu au un medic oftalmolog propriu, în centrele terţiare pentru consult şi/sau tratament. Întrucât sunt cazuri când copiii nu au fost trimişi pentru consult din cauza lipsei fondurilor alocate spitalelor pentru aceasta, semnatara acestor rânduri, medic oftalmolog la IOMC, a anunţat că Ministerul Sănătăţii, împreună cu Departamentul pentru situaţii de urgenţă au luat decizia ca toate aceste transporturi să fie efectuate prin apelarea Serviciului de Urgenţă 112, fără ca spitalele să le plătească. Acest serviciu poate fi apelat şi de medicul oftalmolog sau medicul de familie când boala este severă şi situaţia socială o impune, respectiv copilul nu este adus la control din motive financiare.
Rolul asistentei de neonatologie în comunicarea cu părinţii a fost accentuat de Julie Flanagan (St. Mary’s Hospital, Central Manchester University Hospitals NHS Foundation Trust). Este grav să laşi întreaga responsabilitate pe seama unor părinţi fără cunoştinţe medicale şi care nu au fost informaţi corect asupra dezastrului care poate urma dacă nu vin cu copilul la control. Oare câţi dintre noi respectă cu stricteţe data controalelor medicale, dacă nu ştim cu exactitate motivul acestora? Asistenta de neonatologie poate avea un rol decisiv în comunicarea cu părinţii şi educarea lor în ceea ce priveşte îngrijirea specială a prematurului, dar şi în reducerea stresului la care este supus copilul prematur (evitarea zgomotului şi a luminii, manevrarea copilului cât mai puţin timp).

 

Scăderea incidenţei RP

 

Îmbunătăţirea îngrijirii ante-, peri- şi postnatale duce la reducerea incidenţei RP şi mai ales a cazurilor severe. În România, cazuri severe apar şi la copiii cu vârste gestaţionale mari (32–34 de săptămâni) şi la greutăţi peste 2.000 de grame, în condiţiile în care în ţările vestice aceşti copii nu sunt incluşi în screening (sunt examinaţi doar copiii născuţi sub 31 de săptămâni şi sub 1.500 de grame).
După cum a arătat Shahid Husain (Queen Mary University of London), respectarea unor reguli simple poate duce la scăderea incidenţei RP cu 50% (potrivit unor studii efectuate în SUA): transportul „in utero“ în centrele de nivel 3 al copiilor prematuri (pentru România, toţi cei născuţi sub 32 de săptămâni de gestaţie sau/şi sub 1.500 de grame, precum şi copiii mai mari cu factori de risc), administrarea steroizilor antenatali, respectarea protocolului de resuscitare neonatal şi al administrării suplimentare de oxigen, reducerea sepsisului neonatal, nutriţia enterală timpurie, personal mediu bine educat şi în număr suficient.
O intervenţie utilă a avut şi dr. Carmen Voicilă, medic neonatolog, Spitalul Clinic Polizu, care a prezentat pas cu pas manevrele ce se impun în sala de naştere pentru copilul prematur: utilizarea pulsoximetrelor şi resuscitarea iniţială cu aer, utilizarea blenderelor dacă este nevoie de oxigen suplimentar, administrarea de surfactant. Echipa neonatală necesită cel puţin doi membri.
Factorii de risc ai acestei boli, prezentaţi de dr. Tatiana Ciomârtan, medic pediatru la IOMC, sunt, pe lângă gradul de prematuritate, respectiv vârsta de gestaţie şi greutatea mică la naştere, administrarea de oxigen în concentraţii de peste 40%, ventilaţia mecanică, sepsisul, anemia, enterocolita ulcero-necrotică. Semnatara acestor rânduri a prezentat rezultatele comparative ale incidenţei RP severe din câteva unităţi terţiare din Bucureşti între anii 2010 şi 2012, aceasta variind între 7 şi 38%. Factorii care au determinat această diferenţă au fost absenţa blenderelor din sala de naştere şi resuscitarea postnatală cu oxigen 100%, iniţierea tardivă a alimentaţiei parenterale, sepsisul neonatal, neadministrarea steroizilor antenatali, inflamaţia maternă. Toţi aceşti factori pot fi corectaţi.
În cadrul manifestării, echipa IOMC a prezentat şi câteva cazuri clinice cu rol educativ, pentru a înţelege mai bine care sunt lacunele acestui program şi cum pot fi corectate. Handicapul la care, netratată, duce această boală este cu atât mai grav cu cât este ireversibil. De aceea, au fost organizate discuţii în grupuri – neonatologi, asistente, oftalmologi – pentru ca împreună să fie găsite soluţii viabile pentru îmbunătăţirea rezultatelor acestui program. În final, acestea vor fi înaintate Ministerului Sănătăţii, cu două scopuri: dotarea maternităţilor, acolo unde este cazul, şi înaintarea protocoalelor de îngrijire neonatală şi screening al RP către managerii de spital şi şefii secţiilor de neonatologie de nivel 2 şi 3 din ţară.
Este datoria noastră, a personalului medical, să facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a avea o populaţie sănătoasă. Şi este aproape imposibil pentru un părinte să înţeleagă şi să accepte că are un copil nevăzător doar pentru că nu a fost examinat şi tratat la timp. Cred că, dacă fiecare dintre noi s-ar comporta cu un asemenea copil ca şi cum ar fi al lui însuşi, cu siguranţă în România nu ar mai fi niciun copil nevăzător din cauza acestei boli.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe