În
zilele de 2–5 octombrie a.c., s-a desfăşurat al XV-lea Simpozion Naţional
„Prof. dr. Dimitrie Gerota“. Dacă asupra acestei reuniuni vom reveni cu detalii
într-un număr viitor, ne vom referi cu această ocazie la două sesiuni interdisciplinare,
centrate pe terapia intensivă, moderate de prof. dr. Florin Costandache: mituri
privind nutriţia pacientului chirurgical, respectiv etica sfârşitului de viaţă
în terapia intensivă.
Miturile nutriţiei
În prima parte, dr. Alida Moise şi colab. au
prezentat postul alimentar preoperator. Validat în managementul bolnavului
chirurgical acum mai multe decenii pentru a combate riscul de aspiraţie
pulmonară, de greţuri şi vărsături, eventraţie sau fistule, oprirea alimentării din preziua operaţiei
este considerată astăzi depăşită şi înlocuită cu administrarea de lichide
clare cu două ore înainte de intervenţia chirurgicală. S-a dovedit că, pe lângă
faptul că nu favorizează riscurile de mai sus, oferă un aport energetic pentru
contracararea stresului operator, scade rezistenţa la insulină, stimulând
imunitatea. În cazul unui pacient cu evacuare gastrică întârziată, intervalul
de post alimentar creşte la şase ore.
Dr. Natalia Mincu şi colab. au detaliat relaţia
proteinelor cu chirurgia. Comunicarea a întărit afirmaţia că postul alimentar preoperator nu este
necesar, mai ales că în aceste condiţii sinteza proteică scade cu până la
30%.
Reluarea
alimentaţiei postoperator (dr. Carmen Bălescu şi colab.) trebuie să fie făcutăfără o lungă perioadă de aşteptare,
deoarece stresul operator stimulează axul hipofizo-corticosuprarenal, cu eliberare
în exces de hormonii catabolici. Desigur, nutriţia trebuie nuanţată după
comorbidităţi, dar nu există necesitatea trecerii la nutriţia parenterală.
În intervenţia sa, prof. dr. Florin
Constandache a consiliat moderarea unui prea mare entuziasm nutriţional.
Trebuie să se ţină seama de: creşterea stresului oxidativ, eliberarea de
radicali liberi, reacţia inflamatorie şi scăderea imunităţii. Nutriţia pacientului
critic trebuie să urmeze o pantă ascendentă, permiţându-se o eventuală restricţie
calorică. La bolnavul coronarian în stare critică, alimentaţia enterală nu este
recomandabilă.
Etica sfârşitului de viaţă
Cea de-a doua temă abordată a fost susţinută
de dr. Alida Moise. Până unde poate merge
actul medical la pacienţii în stare vegetativă? Iată întrebarea-cheie, la
care s-au dat diferite răspunsuri. Noi am relatat cu mai multe prilejuri
contribuţia scriitorului-filosof Maurice Maeterlinck, care – în cartea sa „La Mort“, apărută la începutul
secolului trecut – este, din punctul de vedere al unui intelectual catolic,
împotriva eforturilor necurmate de reanimare medicală care nu obţin altceva
decât o turmentare a suferinţelor unui trup pe care sufletul l-a părăsit. Dna
dr. Alida Moise, într-o abordare modernă, ne convinge că, depăşind intervenţionismul
prea optimist, trebuie să învăţăm să spunem nu procedeelor medicale inutile şi costisitoare, fără însă a renunţa
la asistenţa de îngrijire. Limitarea terapiei vs. abţinerea de la tratament
este, în cele din urmă, o dilemă complexă, la care medicul trebuie să găsească
răspunsul ştiinţific, dar şi etic.
Au mai avut intervenţii dr. Radu Dumitrescu
(Terapia intensivă – speranţă supralicitată) şi părintele Felix (Moartea în
terapie intensivă – dimensiunea religioasă a problemei).
