Newsflash
Diverse

Intervenţii asupra riscului suicidar

de Dr. Constantin BOGDAN - iun. 14 2013
Intervenţii asupra riscului suicidar
   Recent, la Sâmbăta de Sus, a avut loc conferinţa Prevenirea suicidului, care a reunit psihiatri, psihologi, pediatri, geriatri, sociologi, pedagogi, reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, grupuri de voluntari din ţară, precum şi specialişti din Republica Moldova. Printre iniţiatori şi organizatori s-au numărat Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi, din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia“ Bucureşti, Asociaţia de Suicidologie, Centrul naţional antitoxic pediatric. Au sprijinit acţiunea Ministerul Educaţiei Naţionale şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.
   Referatele, comunicările, dezbaterile au subliniat nece­sitatea cunoaşterii şi prevenirii riscului suicidar la copii şi tineri în primul rând, dar şi la alte grupe de risc. Au fost prezentate metodologii moderne de investigare a riscurilor, chestionare, monitorizare, relaţionare cu familia, caracteristicile psihologice, de comportament, de personalitate, rolul grupurilor de suport, al pedagogului, al psihologului, al părinţilor. O importanţă deosebită, ca instrumente de cunoaştere şi intervenţie, o au instanţele de apel de urgenţă şi consiliere, ale căror activităţi şi rezultate au fost expuse pe larg. Din cazuistica bogată prezentată, toţi au avut de învăţat.
   Îmbucurătoare au fost numărul mare de participanţi tineri şi angajarea voluntarilor în aceste proiecte, alături de profesionişti şi salariaţi ai structurilor instituţionale publice. O reuniune utilă, care a furnizat învăţăminte, însuşirea de experienţe de succes, garanţii pentru îmbogaţirea activităţii în viitor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe