În perioada 20–24 februarie a.c., s-a desfăşurat,
la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, un curs pentru îmbunătăţirea performanţei
profesioniştilor din domeniul sănătăţii privind importanţa unei mai bune
organizări a muncii în cadrul serviciilor de recuperare a stărilor vegetative, în
baza unui proiect cofinanţat din Fondul Social European.
Deschiderea a fost făcută de dna dr. Mihaela
Hărătău, manager de proiect, iar pe parcursul celor cinci zile de curs s-au
perindat la pupitru conferenţiari care au expus: • Criterii de admisie în
terapia intensivă • Algoritm de monitorizare a pacientului în terapia intensivă
• Edemul cerebral posttraumatic – monitorizare, management terapeutic (dr.
Raluca Ungureanu) • Transportul pacientului critic • Ventilaţia mecanică
protectivă • Resuscitarea cerebrală (dr. Liana Mirea) • Traheostomia (dr.
Ileana Linaru şi dr. Dan Alexianu) • Rolul nursingului în recuperarea stărilor
vegetative • Psiho- şi kinetoterapie • Terapia aferentării • Aplicaţii practice
(EEG şi PE) • Managementul pacientului aflat în stare vegetativă • Comparaţie între
Belgia şi ţările în curs de dezvoltare (dr. Dan Alexianu) • Aspecte
medico-legale, juridice, religioase şi socio-economice (conf. dr. Ioana Grinţescu
şi dr. Dan Alexianu).
Nucleul informaţional al cursului a fost
completat de ampla prelegere despre tulburările de conştienţă susţinută de dr.
Audrey Vanhaudenhuyse, cercetător la Universitatea din Liège. Dată fiind
expertiza pe care o deţine în stările vegetative, i-am solicitat un scurt
interviu.
– Cum
sunt asistate stările vegetative în Uniunea Europeană?
– În Belgia, pacienţii cu leziuni cerebrale
severe sunt trataţi în secţiile de îngrijiri intensive timp de câteva săptămâni
sau chiar luni, apoi, după caz, sunt transferaţi în secţiile de neurologie sau
neurochirurgie. După ce sunt stabilizaţi, pacienţii intră în cadrul unui
proiect federal, unde au dreptul la îngrijiri terapeutice, logopedice,
ergoterapie etc., în centre specializate. Acestea se conduc după criteriile
generale de diagnostic, valabile în stările vegetative, în cazurile de minimă
conştienţă şi de locked-in.
– Ce
cuprinde algoritmul luării în îngrijire a acestor pacienţi?
– În
cursul îngrijirilor, primul pas este stabilirea etiologiei – anoxice sau
posttraumatice. În ceea ce priveşte prima categorie, se pune în aplicare un
algoritm bine definit pentru recuperare. Se ştie că pacienţii cu etiologie
anoxică au mai puţine şanse de recuperare decât ceilalţi. Sigur că intră în
discuţie starea de conştienţă minimală.
– Există o serie de controverse privitoare
la determinarea momentului precis al morţii clinice. Există repere care uneori
nu sunt suficient de clare…
– Desigur este o chestiune foarte importantă şi
delicată. Medicii au teste bine stabilite precum cele care dovedesc absenţa
reflexelor cerebrale, abolirea respiraţiei spontane şi aspectul plat al
traseului EEG. Răspunsul la aceste probe certifică moartea clinică cerebrală şi
permite, în general, prelevarea de organe, bineînţeles cu acordul familiei.
– Există divergenţe de opinie în declararea
morţii cerebrale?
– Se
nasc totdeauna dezbateri, fie că sunt religioase, etice, filosofice sau de altă
natură. Lucrurile sunt complicate de faptul că mulţi presupun persistenţa unui
crâmpei de viaţă atâta timp cât inima bate. De asemenea, multe probleme ridică şi
concepţia dualităţii corp–spirit. Cred că sunt dezbateri morale foarte
dificile, dar consider că ultimele cuceriri ale ştiinţei coroborate cu datele
neuroimagistice pot stabili dacă pacientul este sau nu conştient. Răspunsul la
dileme este dat de acurateţea investigaţiilor şi diagnosticului, dar concepţiile
religioase nu sunt de neglijat.
– Cum trebuie abordate stările vegetative?
–
Există multe cazuri de stări vegetative care urmează unor come produse de
accidente de circulaţie. Apoi, sunt pacienţii în comă anoxică şi cei care se
află la nivelul minimei conştienţe. Toţi aceştia trebuie să beneficieze de
mijloace de comunicare specifice şi adecvate leziunilor cerebrale. Astăzi
dispunem de o întreaga gamă de facilităţi tehnice care fac din comunicare un
element important în derularea îngrijirilor. Comunicarea aruncă o lumină
focalizată asupra senzaţiei de moarte iminentă (cunoscuta viziune de „tunel“
sau evocările de memorie inexplicabile).
– Cum este gândit sistemul de
neuroreabilitare a stărilor vegetative în Belgia?
– În ţara mea
există un program federal care cuprinde toate fazele îngrijirii pacienţilor, începând
cu etapa de terapie intensivă, trecând prin secţiile de neurologie şi continuând
cu centrele de reabilitare, unde lucrează logopezi, ergoterapeuţi şi alt
personal din diverse specialităţi. Toate acestea se termină, în cazul fericit,
cu reîntoarcerea – în funcţie de solicitările familiei – la domiciliu, unde însă
se continuă efortul de recuperare. Se mai are în vedere recuperarea şi în
sanatorii.