Săptămâna 22–29 aprilie este dedicată bolilor sistemului imun și
propune activități în scopul creșterii conștientizării imunodeficienţelor
primare și a importanței unui sistem imun integru în homeostazie. Ultima zi a
săptămânii marchează Ziua internațională a imunologiei și este consacrată
terapiilor inovatoare din afecțiuni precum neoplaziile, autoimunitatea,
alergiile, deficitele imune și transplanturile de organ. În imunologie,
progresele obținute prin diverse tehnologii, pornind de la studiile de nivel
molecular și continuând cu cele pe culturi celulare și animale, oferă șanse
reale salvării și îmbunătățirii vieții pacienților afectați de aceste
patologii.
Din cadrul afecțiunilor ce au ca substrat dereglări ale
sistemului imun, o atenție deosebită trebuie acordată imunodeficiențelor
primare (IDP), grupate în peste 3.000 de afecțiuni rare produse prin diverse
defecte genetice. Pacienții cu IDP vor prezenta o susceptibilitate crescută la
infecții, manifestată încă din primii ani de viață sau cu debut mai târziu pe
parcursul vieții. Infecțiile sunt localizate cel mai frecvent la nivelul
tractului respirator superior și inferior (sinuzite, otite, faringite,
bronșite), dar și al tegumentului, tractului urinar și intestinal.
Imunodeficiența comună variabilă (CVID) este cea mai frecventă
IDP întâlnită la adulți. Prevalența bolii este estimată la un caz la 25.000 de
persoane. În cadrul acestei afecțiuni, simptomatologia apare frecvent după
decada a treia de vârstă și se manifestă în special prin infecții frecvente
severe, care au un răspuns slab la tratament. Deși infecțiile respiratorii
reprezintă simptomatologia clasică în acest grup de pacienți, există totodată
un risc crescut de a dezvolta afecțiuni de autoimunitate, alergii sau chiar
boli neoplazice. Trăsătura distinctivă a CVID este reprezentată de
hipogamaglobulinemia persistentă, cu afectarea predominantă a clasei IgG
(situată la valori sub 5g/l), însoțită uneori de deficitul claselor IgA și IgM.
Alte trăsături de diagnostic includ scăderea limfocitelor B cu memorie sau
creșterea limfocitelor B CD21low în periferie sau prezența de
leziuni histologice (granuloame sarcoidotice, hiperplazie limfo-nodulară la
nivelul tractului gastro-intestinal sau noduli hepatici regenerativi) și
absența plasmocitelor la nivelul biopsiilor gastro-intestinale.
Diagnosticul CVID este așadar unul de excludere, pentru care au
fost propuse mai multe variante de algoritm. Din acestea, variantele European
society of immunodeficiency (ESID) și Pan American Group for Immmune Deficiency
(PAGID) au fost acceptate de comunitatea medicală internațională.
Diagnosticarea CVID trebuie să îndeplinească trei condiții:
hipogamaglobulinemie cu IgG sub două deviații standard față de medie; răspuns
slab postvaccinare sau absența izohemaglutinelor și excluderea altor cauze de
hipogamaglobulinemie.
Prevalența și incidența IDP încă rămân neclare, dar date
epidemiologice recente sugerează faptul ca această patologie ar putea fi mai
frecventă decât se estima inițial, din cauza subdiagnosticării. Incidența IDP
este de un caz la 10.000 de persoane în populația generală, fără a exista
diferențe între bărbați și femei. În rândul copiilor sub 18 ani s-a decelat o
incidență de 1:2.000.
Clasificarea acestor afecțiuni se bazează pe componentele
sistemului imun afectate: celulele T, celulele B, fagocitele și sistemul
complement. În aprilie 2014, experții Comitetului unic internațional al
societății de imunologie (IUIS) au actualizat clasificarea IDP prin adăugarea a
30 de noi defecte genetice implicate în aceste afecțiuni.
Tabloul clinic al IDP este reprezentat predominant de infecții
în special la nivel respirator, dar având și alte localizări, precum cavitatea
bucală, ochii, tractul digestiv și urinar. Unii pacienți pot prezenta gingivite
cronice sau otite și abcese recidivante. Alte acuze asociate pot include febră
persistentă, scăderea apetitului, pierdere în greutate sau dureri abdominale
(datorate splenomegaliei). La sugari și copii, diareea cronică și retardul
staturo-ponderal ridică suspiciunea unei imunodeficiențe primare.
Prezența unor infecții cu anumite trăsături comune pot ridica
suspiciunea unei imunodeficiențe primare. Aceste trăsături sunt: severitatea
infecțiilor (necesită antibiotice puternice i.v.), persistența,
implicarea unor germeni mai puțin comuni, recurența și probabilitatea ca un membru din famile să
prezinte aceeași susceptibilitate la infecții. Foarte importante sunt debutul
și durata simptomatologiei, întrucât acestea pot orienta diagnosticul spre
diferitele tipuri de imunodeficiențe. Persistența simptomatologiei sub șase
luni indică un deficit de LT, între 6 și 12 luni – un deficit combinat (LT și
LB) și peste 12 luni – un deficit de LB.
Diagnosticarea acestor patologii presupune o anamneză detaliată,
însoțită de hemoleucogramă, determinarea nivelului de imunoglobuline, a
funcționalității limfocitare, răspunsul anticorpilor postvaccinare, funcția
celulelor fagocitare, precum și detecția populațiilor și subpopulațiilor
limfocitare prin flow-citometrie.
Din fericire, terapia corespunzătoare inițiată devreme aduce
beneficii majore pacienților, prin asigurarea unui climat favorabil și
independent al vieții. Măsurile generale constau într-un regim de viață
echilibrat și evitarea infecțiilor. Pe lângă acestea, tratamentul general
trebuie însoțit de terapii mai specifice, pornind de la administrarea de
antivirale, antibiotice, substituție cu imunoglobuline sau terapii inovative și
aflate în stadiu experimental (citokine, transplant timic, terapie genică sau
transplant de celule stem).
La majoritatea pacienților cu imunodeficiențe de tip umoral prin
deficit de anticorpi, răspunsul terapeutic după administrarea de imunoglobulinei. v. sau s. c. este foarte bun, asigurând o protecție
antiinfecțioasă eficientă și astfel o calitate a vieții corespunzătoare. În
acest sens, substituția cu imunoglobuline asigură existența unui spectru larg
de anticorpi (IgG, IgM, IgA) împotriva bacteriilor, virusurilor și paraziților.
Totodată, s-au constatat beneficii și la pacienții care prezintă fenomene de
autoimunitate asociată, prin faptul că aceste imunoglobuline administrate
intravenos au capacitatea să neutralizeze autoanticorpii prezenți. În evoluția
pe termen lung, pacienții ar trebui evaluați pentru prevenirea sau depistarea
unor posibile complicații frecvente, precum infecții recurente, fenomene
autoimune sau malignități (limfoame).
Din cauza numărului în creștere de pacienți diagnosticați cu
IDP, costurilor ridicate privind terapia și necesității de administrare a
terapiei pe tot parcursul vieții, din anul 2011 s-a elaborat un program
național de diagnostic și tratament al pacienților cu această afecțiune.
Programul a adus beneficii majore pentru pacienți, asigurând finanțarea lunară
necesară continuării terapiei în grupul acestor afecțiuni.
În România, interesele bolnavilor cu imunodeficiență primară
sunt reprezentate de Asociația Română a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare
(ARPID), a cărei președintă este dr. Artemiza Badea. Asociația
neguvernamentală, constituită în anul 2010, este formată din adulți cu IDP și
părinți ai copiilor cu IDP și are ca obiective principale sprijinirea
pacienților și familiilor acestora în vederea îmbunătățirii calității vieții. Asociația
încearcă să elaboreze o rețea de solidaritate și comunicare între pacienții din
toată țara și medicii imunologi implicați în tratarea acestora.
