Conferinţa „Arts for the Brain“ („Artele
pentru creier“) susţinută de conf. dr.
Emil C. Toescu (foto) a dat startul celei de-a VIII-a ediţii a concursului
internaţional de comunicare a ştiinţei pentru public FameLab, organizată de British Council.
Competiţia se adresează tinerilor cu vârste între 18 şi 35 de ani, care studiază
sau lucrează în domenii ştiinţifice: ştiinţe medicale, tehnologie, inginerie,
matematică.
În România, concursul va avea mai multe
etape regionale, în perioada 2–25 aprilie, în Bucureşti, Iaşi, Timişoara,
Cluj-Napoca. Câştigătorii preselecţiilor, cei 18 finalişti, vor participa la un
masterclass gratuit de două zile, susţinut
de profesionişti britanici în domeniul comunicării ştiinţei. Acest training
este menit să îi pregătească pentru finala naţională, programată pe 21 mai
2015, la Bucureşti. Câştigătorul pe ţară va merge la competiţia internaţională
din cadrul Cheltenham Science Festival, Marea Britanie, în perioada 2–7 iunie
2015.
Toţi concurenţii trebuie să aibă un nivel
cel puţin intermediar de limba engleză şi să pregătească expuneri creative şi
atractive pe un subiect ştiinţific, fără a depăşi trei minute şi care să traducă
pentru publicul larg informaţiile specializate. Competiţia de „teatru de ştiinţă“,
cum o numesc organizatorii, este derulată anual încă din 2008, iar pe youtube sunt zeci de clipuri cu prezentări
realizate în cadrul diferitelor concursuri naţionale şi internaţionale. Studenţii
la medicină şi tinerii medici pot participa la prima etapă regională care va
avea loc la 2 aprilie, de la ora 16,00, la UMF „Carol Davila“ Bucureşti. „Viaţa
medicală“ este partener media al competiţiei naţionale.
La evenimentul de lansare a competiţiei în
România, conf. dr. Emil C. Toescu a ţinut o conferinţă incitantă pe tema relaţiei
dintre „consumarea“ produselor artistice şi activitatea creierului. Toescu lucrează în prezent la Universitatea din Birmingham, unde conduce un
grup de cercetare ştiinţifică care studiază procesele fiziologice şi metabolice
care au loc în timpul îmbătrânirii neuronale. Este secretar naţional şi trustee
al Asociaţiei Britanice de Neuroştiinţe şi organizator al primei Cafenele
culturale studenţeşti din Marea Britanie, proiect ce îşi propune reintegrarea ştiinţei
în discursul cultural al societăţii.
Toescu şi-a început prezentarea
avertizându-ne că s-ar putea să treacă la engleză, fără să-şi dea seama (e
plecat din România de 26 de ani) şi glumind: „Ceea ce fac eu acum e un fel de performing arts. Adică, nu ştiu dacă e
artă, dar sigur e performing.“ A vorbit
despre o serie de studii care arată felul în care artele ajută la: dezvoltarea
creierului, repararea lui după diferite leziuni sau afecţiuni
neurodegenerative, dar şi la înţelegerea felului în care funcţionează creierul.
A menţionat că o parte din studii au început să observe o anumită genetică a
capacităţii de exersare şi de înţelegere a artelor, ceea ce dovedeşte că relaţia
noastră cu arta nu ţine doar de creştere, de educaţie, ci mai degrabă este un
fenomen care integrează „nature&nurture“ (elemente înnăscute şi dobândite).
În 2009, un studiu arăta în premieră diferenţele
structurale în dezvoltarea creierului apărute la copiii care beneficiaseră de
pregătire în domeniul muzical faţă de cei care nu făcuseră studii de acest fel.
Cercetarea arăta că efectele comportamentale şi motorii ale pregătirii muzicale
se menţin pe o perioadă mare de timp.
Conferenţiarul a scos în evidenţă şi asemănarea
dintre o reconstrucţie digitală a unei părţi din cortex (o imagine aparţinând
Human Brain Project) şi o lucrare semnată de Jackson Pollock, expusă la MoMA
(Muzeul de Artă Modernă din New York). Fără doar şi poate, Pollock nu îşi
propusese să ofere o imagine a cortexului. Nu avea nicio legătură cu medicina.
Dar asemănarea dintre cele două imagini i-a amintit lui Toescu ideea de
fractalitate, care spune că există o structură a lumii care se repetă la
diferite niveluri ale existenţei.
Toescu
a evidenţiat, de asemenea, câteva idei legate de terapia prin artă, un domeniu
în care încă se experimentează mult, iar rezultatele sunt promiţătoare. Atât
realizarea, cât şi perceperea unei opere de artă pot ajuta pacientul aflat în
recuperare neurologică, oferindu-i o oglindă asupra propriei lumi (catharsis) şi
servind drept un catalizator al schimbării (îi dă un scop, o semnificaţie).
Despre mecanismele prin care arta induce
anumite schimbări în creierul uman încă nu se ştie suficient, deoarece este
foarte dificil să lucrezi experimental la acest nivel. Momentan au fost mai
degrabă ilustrate corelaţii, nu au fost dovedite relaţii de cauzalitate.
Interesant este însă că se pare că fiecare interacţiune a noastră cu arta
(chiar şi cea pasivă, când nu suntem creatorii, ci degustătorii actului
artistic) devine un act creativ. „Intrăm în conversaţie cu artistul care a
produs acea operă de artă“, spune Toescu, astfel că „se credea înainte că
creatorul e creator, iar degustătorul e degustător. Studiile mai recente arată
că, în momentul în care te angajezi cu o operă de artă, diferenţa dintre
creator şi degustător e mai mică decât se credea din perspectiva a ceea ce se
întâmplă în creier.“
