Seria disertaţiilor a fost deschisă de dna Vera Şandor cu tema „Despre factorii de schimbare în psihanaliză, arătând că o anumită stare de criză în psihanaliză este mai mult sau mai puţin permanentă când Sigmund Freud a intuit la Congresul de la Nürnberg din 1910, liniile de dezvoltare ale psihanalizei. Într-o perspectivă istorică, evaluarea contribuţiei colaboratorilor lui Freud a dus, spre deziluzia acestuia, la fragmentarea corpusului unitar într-o măsură mai mare sau mai mică, în situaţia în care era vorba de continuatori dizidenţi sau care au părăsit dogma, criticând-o, ori de reformatori care au păstrat nucleul central dar l-au diversificat. Fragmentarea teoriilor şi practicilor psihanalitice a instituit o stare de criză cu efect mortifer. Apoi, dna Vera Şandor a identificat şi discutat factorii de schimbare în psihanaliză. Primul dintre aceştia este nevoia măsurării rezultatelor psihoterapiei psihanalitice. Sigur, nu este vorba de aparate, dar nici medicina nu este de prea mare folos, cu al său criteriu al dispariţiei simptomelor. Pacientul psihanalitic prezintă în principal simptome existenţiale şi nu trăieşte un simptom cu senzaţia de corp străin. Nucleul psihopatologic neglijează perspectiva holistică a insului, iar atenuarea acuzelor nu se însoţeşte întotdeauna de îmbunătăţirea gradului de satisfacţie. Se înregistrează de multe ori o aparenţă de adaptare la o boală ce durează o viaţă întreagă. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.