În prezent, în ţara noastră, demenţa (încă)
nu este considerată o problemă importantă de sănătate publică. Atât pacienţii,
cât şi îngrijitorii acestora au nevoie de ajutor şi sprijin prin informare, sfătuire,
susţinere morală, juridică, dar mai ales prin asigurarea continuităţii asistenţei
medicale în cadrul unei reţele de servicii destinate lor. Tema Conferinţei Naţionale Alzheimer,
organizate recent de Societatea Română Alzheimer (în parteneriat cu Asociaţia
Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, Societatea de Neurologie din România,
Societatea Română de Geriatrie şi Gerontologie, Asociaţia Română de
Psihogeriatrie, Asociaţia Gerontologica şi Asociaţia Tinerilor Rezidenţi în
Geriatrie), a subliniat tocmai aceste aspecte. De altfel, contextul internaţional
obligă la acordarea unei atenţii sporite îngrijirii vârstnicilor, afectaţi sau
nu de demenţă: 2012 este anul european
pentru îmbătrânire activă şi solidaritate între generaţii. Iniţiativele UE în
domeniu – proiectele Alcove (de
cooperare în domeniul bolii Alzheimer) şi JNPD (de cercetare a bolilor
neurodegenerative), parteneriatul
european de inovaţie privind îmbătrânirea activă şi sănătoasă, programul-cadru
pentru cercetare şi inovare Horizon 2020
au fost prezentate de dna Anette Dumas (Bruxelles), reprezentanta organizaţiei
Alzheimer Europe. Demenţa figurează pe agenda europeană, dar este nevoie de
angajament politic şi de mai multe campanii de informare.
Despre simptomele comportamentale şi
psihologice ale demenţei a discutat dna dr. Nori Graham (Londra), vicepreşedintă
onorifică a asociaţiei Alzheimer’s Disease Intenational. Acestea sunt prezente
deseori înaintea diagnosticării şi pot fi mai împovărătoare decât simptomele
cognitive, cresc rata instituţionalizării şi o grăbesc pe cea a declinului.
Sunt asociate cu o mortalitate crescută. Intervenţiile psihosociale constau în
tehnici comportamentale, educaţia îngrijitorilor, consiliere, terapii
specifice etc. Dl prof. dr. Ingmar Skoog (Göteborg) a relevat interrelaţia
boală vasculară – depresie – demenţă, iar dr. Svante Östling (Göteborg) a expus
simptomele psihotice la pacienţii vârstnici. Spectrul clinico-patologic al
demenţei frontotemporale a fost tema prezentării dlui prof dr. Ovidiu Băjenaru
(Bucureşti), preşedintele Societăţii de Neurologie din România, iar dl prof.
dr. Dafin F. Mureşanu (Cluj-Napoca), preşedintele Societăţii pentru Studiul
Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, a explicat relaţia dintre mecanismul
vascular şi cel degenerativ în demenţă. Asemănări şi deosebiri între
neuropatologia îmbătrânirii şi boala Alzheimer au găsit dnii dr. Dan Riga şi
dr. Sorin Riga (Bucureşti).
Pentru medicii rezidenţi şi tinerii
specialişti au fost organizate cursuri de farmacoeconomie, neuroimagistică,
neuropsihologie, iar două workshopuri au fost dedicate pacienţilor cu boală
Alzheimer şi aparţinătorilor acestora. În cadrul primului, intitulat „Cum să
trăieşti cu Alzheimer“, dna Helga Rohra (München), ea însăşi diagnosticată cu
o formă precoce de boală, a povestit despre impactul demenţei asupra propriei
vieţi, de la apariţia primelor simptome, până la diagnosticarea bolii, apoi
procesul de tratament, consiliere, precum şi implicarea sa în activitatea de
suport a pacienţilor. Cartea „Aus dem
Schatten treten“, a cărei autoare este, în care împărtăşeşte propriile
experienţe, se doreşte un ajutor pentru toţi cei bolnavi şi pentru cei care îi îngrijesc.
„Boala Alzeimer este problema întregii familii“, a subliniat dl Philip Choban, în
calitate de aparţinător al unei persoane cu Alzheimer, la cel de-al doilea
workshop, coordonat de dnele psih. Maria Moglan, director executiv al Societăţii
Române Alzheimer, şi dr. Elena Dobrică, de la Centrul Memoriei din Bucureşti.
Au fost discutate dificultăţile cu care se confruntă familiile pacienţilor cu
Alzheimer, sprijinul limitat care le e acordat de sistemul de sănătate şi ceea
ce s-ar putea face concret pentru ameliorarea situaţiei. Deşi există un interes
în creştere din partea medicilor specialişti psihiatri, neurologi sau geriatri,
pentru diagnosticul bolii în stadii incipiente, medicii de familie sunt prea puţin
implicaţi în diagnostic şi îngrijire. De asemenea, forţa de muncă din sectorul
serviciilor este redusă şi necalificată, ea poate răspunde doar la aproximativ
15% din cereri, serviciile comunitare şi de îngrijire la domiciliu fiind
insuficiente. A reieşit, aşadar, necesitatea elaborării unei strategii naţionale
coerente, care să abordeze holistic problemele medicale, etice, personale,
sociale şi financiare pentru persoanele afectate direct sau indirect de boala
Alzheimer.
