Concentrarea persoanelor cu tulburări psihice în mari spitale de Psihiatrie a adus cu sine, pentru pacienţi, mai multe necazuri decât remedii. S-au făcut auzite voci care critică această soluţie adoptată mai mult pentru a feri societatea de alienaţi decât spre folosul acestora. Una din ele şi printre cele mai generoase, a fost cea a psihiatrului italian Franco Basaglia, despre a cărui doctrină şi practică s-au ocupat participanţii la Simpozionul Româno-Italian: Dezinstituţionalizarea în Psihiatrie ca posibilă resursă, desfăşurat recent la Bucureşti. Pe parcursul a două zile, Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ a reunit psihiatri, membri ai societăţii civile şi autorităţi din domeniu care au dezbătut un posibil model de dezvoltare a tratamentului bolnavilor mintal care are ca obiectiv desfiinţarea spitalelor de Psihiatrie şi raţionalizarea resurselor financiare.

    Deschiderea lucrărilor Simpozionului a fost făcută de scurtele alocuţiuni rostite de rectorul UMF „Carol Davila“, dl prof. dr. Florian Popa, ambasadorul Italiei la Bucureşti, ES dl Mario Cospito, dna Ileana Botezat-Antonescu, directorul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog Bucureşti, senator Donatella Poretti, secretarul Comisiei pentru igienă şi sănătate din Italia, şi dl Roberto Musneci, reprezentantul companiilor farmaceutice.

   Primul vorbitor a fost dl Matt Muijen, consilier regional pentru sănătate mintală, Biroul regional OMS pentru Europa, care s-a referit la Provocările serviciilor comunitare de sănătate mintală în Europa. Dsa a arătat că bolile mintale reprezintă cea mai frecventă patologie handicapantă, majoritatea cazurilor fiind furnizate de către depresii. Cu toate acestea, una din şase persoane cu psihoză nu primeşte tratament adecvat, ca să nu mai vorbim de depresii, neglijate în proporţie de 45%. Ne aflăm în situaţia absurdă când nu toţi cei care ar trebui să primească tratament îl obţin, în timp ce mulţi din cei care n-au nevoie se tratează. Întâlnim deci, în tratarea bolilor psihice, numeroase discriminări, printre cele mai importante sunt produse de poziţia socială, vârstă, locul de domiciliu etc. Aşa se face că numeroşi schizofrenici şi psihotic-melancolici „alunecă“ afară din societate. Dacă altădată spitalul reprezenta un munte pe versanţii căruia se căţărau modeste servicii de sprijin reprezentate de medicii de familie, de policlinici şi de activitatea psihiatrilor de cabinet, astăzi spitalul apare ca o „stea roşie“ în jurul căruia „roiesc“ mult mai multe agenţii comunitare. Cu toate acestea, doar trei ţări din Europa au servicii comunitare suficiente pentru a gestiona intervenţia în bolile mintale. Un rol din ce în ce mai important revine medicilor de familie, chemaţi să monitorizeze cazurile de schizofrenie sau de depresii după externare, în situaţia unui număr insuficient de psihiatri. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.