În premieră pentru ortopedia şi
traumatologia din România, Clinica II ortopedie-traumatologie din Timişoara şi-a
adăugat recent un sistem modern de navigaţie, cu ajutorul căruia chirurgii pot
acţiona cu mult mai multă precizie în intervenţiile chirurgicale pentru
protezarea genunchiului şi a şoldului. Prof.
dr. Dan V. Poenaru, manager de proiect, şeful disciplinei
ortopedie-traumatologie II şi prorector al Universităţii de Medicină şi
Farmacie „Victor Babeş“ Timişoara, ne-a oferit câteva precizări.
Ideile
migrează dintr-un domeniu în altul
–
Care au fost primii paşi pentru folosirea echipamentelor de navigaţie în
chirurgia ortopedică asistată de computer?
– Căutările
au pornit de la nevoia de a creşte vizibilitatea şi totodată precizia intervenţiilor
în câmpul chirurgical, cu ajutorul unor sisteme de navigaţie sau a dispozitivelor
robotice. Nu întâmplător, primii paşi au fost făcuţi, începând cu 1980, în
neurochirurgie. Atunci au fost realizate şi folosite primele sisteme robotice,
care au îmbunătăţit mult precizia trepanaţiilor, biopsiilor, ablaţiilor
tumorale. Apoi, în 1987, o echipă de la Universitatea de Stat din Oklahoma a
publicat rezultate privind folosirea unui robot pentru a evalua intraoperator
corecţia chirurgicală a scoliozelor. Era primul sistem computerizat ce permitea
chirurgilor ortopezi să monitorizeze în timp real modificările survenite într-o
intervenţie chirurgicală. Gheaţa fusese spartă. Rapid, tot pentru chirurgia
spinală, s-au dezvoltat concepte noi, bazate pe anatomia zonei operate,
folosindu-se topografia anatomică identificată preoperator (la începutul anilor
1990) şi intraoperator, ceva mai târziu; în 1992 a fost creat un robot pentru
asistarea implantării protezelor de şold apoi, cu acelaşi sistem, o planificare
preoperatorie şi controlul intraoperator al execuţiei, conform cu planificarea
prealabilă. Următorii paşi erau deja previzibili şi rezultate încurajatoare
sunt comunicate aproape simultan de mai multe echipe. În 1993, Matsen descrie
primul sistem robotic semi-activ pentru artroplastia totală de genunchi,
abandonat în fază experimentală. Kienzle, în 1996, tot pentru artroplastia
totală de genunchi, definitivează un robot bazat pe imagistica preoperatorie
(CT) şi un model tridimesional care să permită planificarea poziţiei şi
dimensiunii implanturilor.
–
Când şi cum s-a trecut de la aceşti roboţi la sistemele de navigaţie modernă?
– Ideea
realmente novatoare a fost realizată tot cu ajutorul unui robot. Un transmiţător
implantat la nivelul femurului a permis determinarea centrului de rotaţie a şoldului.
Robotul controla un burghiu ce realiza orificiile pentru broşele pe care se
introducea ghidul. Osteotomiile, ca să dau doar un exemplu, se puteau face cu o
precizie în limita a 1 mm şi 1 grad. De aici şi până la dezvoltarea sistemelor
de navigaţie n-a mai fost decât un pas. GPS-ul era deja cunoscut şi funcţional.
Trebuia doar să fie adaptat nevoilor specifice în ortopedie-traumatologie.
O direcţie nouă de cercetare cheamă alte
cercetări
– În
clinica pe care o conduceţi, aţi dezvoltat şi un compartiment de chirurgie
spinală, realizând în premieră naţională operaţii complexe. Care au fost
consecinţele?
– A fost un
întreg lanţ de mutări, realizate prin colaborări internaţionale: schimburi de
experienţă, contracte şi teme de cercetare, cu participarea unor specialişti de
primă mână din străinătate. Pe lângă cel de chirurgie spinală, am înfiinţat şi
un compartiment de ortopedie pentru hemofilici, apoi un compartiment de
fiziokinetoterapie şi de recuperare funcţională. Asta a presupus pregătirea
unor medici tineri, rezolvarea unor cazuri complexe, prezenţa noastră la
manifestări ştiinţifice de anvergură şi, important, o altă vizibilitate cu
privire la ce se întâmplă în centrele de primă linie din străinătate. Acolo, mă
refer la ţările civilizate, nu se mai fac intervenţii în ortopedie-traumatologie
fără sisteme moderne de navigaţie. Una este să citeşti despre astfel de
echipamente, alta este să ai tineri care, în cadrul unor contracte de cercetare
sau schimburi de experienţă, să lucreze în acele clinici şi să vadă, operând,
ce şi cum se face. Nu aduci echipamente noi în clinică şi pe urmă stai şi te uiţi
la ele. Ai deja chirurgii pregătiţi. Adevărata „infrastructură“ pentru aceşti
vectori de dezvoltare sunt oamenii şi compartimentele „de sprijin“ din cadrul
clinicii.
– Care sunt avantajele acestui sistem pentru chirurgia şoldului şi
genunchiului?
– Este
foarte important să ai o mai bună precizie şi astfel să poţi creşte şi „durata
de viaţă“ a implanturilor. Nu mai chemi omul după câţiva ani să facă o altă
intervenţie şi să-i schimbi implantul. Mai ales că de la o anumită vârstă, o a
doua intervenţie implică şi riscuri mai mari sau vine cardiologul şi-ţi spune că
pacientul nu mai suportă încă o operaţie. Precizia în timpul unei intervenţii
asigură pacientului un confort mai bun şi pentru un timp mai îndelungat. Pe
scurt, sistemele de navigaţie chirurgicală permit localizarea în spaţiu şi timp
a instrumentelor folosite de chirurgul ortoped şi, în timp real, oferă informaţii
asupra localizării şi progresului intervenţiei pe un monitor. Aşa cum prin GPS
se afişează în timp real poziţia unui autovehicul sau a unei persoane pe o hartă,
la fel şi chirurgul ortoped care dispune de un asemenea echipament poate urmări
pe monitor, în timp real, zonele operate şi poziţiile la fixarea unor
implanturi.
– Se poate face o comparaţie între intervenţiile
clasice şi cele realizate cu ajutorul noilor echipamente de navigaţie?
– Pornim acum o cercetare comparativă între
numărul de reintervenţii necesare pentru
abordările clasice şi cele care beneficiază de acest sistem modern de navigare,
cu un raport cost/eficienţă mult mai bun şi în avantajul pacienţilor. Va fi
chiar şi o teză de doctorat cu această temă.
– Câte intervenţii de protezare de şold şi
de genunchi se fac într-un an în Clinica II Ortopedie-Traumatologie din Timişoara?
– În
clinica noastră se efectuează 250-300 de artroplastii de şold şi în jur de 100
de artroplastii de genunchi.
– Cui anume se adresează trainingul desfăşurat
în aceste zile? Câte persoane au participat la acest training?
– Au
participat toţi medicii din Clinica II Ortopedie li Traumatologie dar şi din
alte clinici, precum şi colegi de la Balneo-Fiziokinetoterapie.
