Newsflash
Diverse

Comunicare ştiinţifică eficientă şi consistentă

Comunicare ştiinţifică eficientă şi consistentă
   Reuniune regională interdisciplinară, „Zilele Medicale Devene“, statornicite în tradiţia manifestărilor ştiinţifice anuale, s-a bucurat şi la a patra ediţie de o participare numeroasă. Medici din patru centre universitare, specialişti din sistemul de stat, dar şi din cel privat au reuşit o comunicare eficientă, oferind informaţii ştiinţifice consistente asistenţei.
   Prima sesiune a reuniunii a fost dedicată pneumologiei. Din comunicarea „Perspective de utilizare a unor noi medicamente anti-TB“ (prof. asoc. dr. C. Didilescu şi colab.) a reieşit, printre altele, că, în prezent, există cel puţin 13 medicamente în diferite stadii de evaluare clinică pentru TB (moxifloxacina, rifapentina, TMC207 – o diarilchinolină, oxazolidinone – printre care şi linezolidul etc.). Faza de testare clinică este consumatoare de timp, standardul de aur pentru a evalua eficacitatea anti-TB a regimurilor în faza de studii clinice III fiind rata de recidivă la doi ani după terminarea tratamentului. Comunicarea „Managementul actual în pneumonia comunitară“ (prof. dr. C. Marica şi colab.) a relevat cauzele de eşec terapeutic în cazul acestei entităţi: boala este mult prea avansată; alegerea greşită sau doza inadecvată a antibioticului; diagnosticul clinic sau bacteriologic greşit; gazdă imunocompromisă; boli severe asociate; pneumonii complicate cu empiem nedrenat; metastaze infecţioase (meningite) sau obstrucţii bronşice (corp străin, carcinom); suprainfecţie pulmonară. Din prezentarea „De ce medicina somnului?“ (conf. dr. Ştefan Mihăicuţ şi colab., Timişoara), audienţa a putut afla că în România există 45 de laboratoare de profil, cu acreditare iniţiată după modelul german, şi că au fost organizate cursuri după modelul european. „Profilul de siguranţă în tratamentul BPOC“ (dr. I. D. Petrui, dr. Maria Elena Neagu – Deva) constă în: reducerea mortalităţii; dovezi de reducere a morbidităţii cardiace, fără creşterea riscului de AVC sau infarct miocardic; dovezi de reducere a morbidităţii respiratorii; risc scăzut de raportări de reacţii adverse precum dispnee, exacerbări, insuficienţă respiratorie; absenţa creşterii riscului de pneumonie. Dr. D. M. Stoian (Deva), în lucrarea „Sisteme de genetică moleculară pentru identificarea micobacteriilor“, a promovat ideea avantajelor acestor tehnici: impact epidemiologic, management corect al pacienţilor TB; diagnostic rapid, complet şi specific; reducerea semnificativă a costurilor pacientului TB (diagnostic şi tratament). Conf. dr. E. Popovici (Timişoara) a expus „Noutăţi în vaccinarea antipneumococică la copil“.
   Secţiunea chirurgicală a debutat cu „Endoprotezarea parţială a genunchiului în gonartrozele unicompartimentale“ (prof. dr. R. Prejbanu, prof. D. Vermeşan, dr. N. Hărăguş – Timişoara). A urmat „Managementul osteoartrozei de genunchi la pacienţii tineri activi“. Am reţinut excelenta colaborare ce există între ortopedia timişoreană şi cea hunedoreană, aceasta din urmă fiind, de altfel, creditată cu girul pregătirii rezidenţilor în specialitate. Prof. dr. S. Albu (Cluj-Napoca) a demonstrat experienţa clinicii în „Reconstrucţia în tumorile laringo-faringiene“. Armonizare binevenită cu „Cazuri rare din patologia ORL şi chirurgia cervico-facială tratate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva“ (dr. A. Marcus şi colab.). La performanţele posibile din varii domenii medicale chirurgicale s-au referit comunicările: „Procedee estetice în cura chirurgicală a varicelor membrelor inferioare“ (dr. D. Radu, Timişoara) şi „Eventraţii postoperatorii multirecidivante“ (prof. dr. M. Teodorescu, Timişoara). Sesiunea s-a încheiat cu „Hemoragia intracerebrală spontană – aspecte neuroimagistice“ (dr. D. Teleanu, dr. R. Teleanu, Bucureşti).
   Lucrările aparţinând colectivelor medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, prezentate în a doua zi a reuniunii ştiinţifice, au reflectat nivelul ridicat de profesionalism din această unitate, preocupările de a aplica medicina bazată pe dovezi. Consemnăm în acest sens: „11 ani de experienţă în chirurgia laparoscopică“ (dr. C. Pop); „Ecografia în obstetrică şi ginecologie“ (dr. R. Stănescu); „Hemoragia digestivă superioară, mod de debut al ulcerului gastric la copil“ (dr. Simona Oltean).
   O secţiune de cardiologie cu o contribuţie majoritar timişoreană a capacitat în egală măsură interesul: „Strategia farmaco-invazivă în IMA pentru pacienţii din afara zonei de reţea“ (dr. B. Mut Vitcu); „Revascularizaţia carotidiană în prevenţia AVC ischemic“ (dr. C. Dina); „Boala arterială obstructivă periferică – diagnostic, evaluare, opţiuni terapeutice“ (dr. C. Blaj); „Embolizarea uterină – metodă minim invazivă în tratamentul fibromatozei uterine“ (dr. V. Simedrea); „Chimioembolizarea transcateter a carcinomului hepatocelular“ (dr. M. Stroiu); „Resincronizarea cardiacă şi prevenţia morţii subite la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă“ (dr. C. Luca); „Managementul tahiaritmiilor supraventriculare cu risc vital crescut“ (dr. G. Ivănică); „Abordul transradial în angioplastie post IMA fibrolizat“ (dr. C. Homorodean, Cluj-Napoca).
   Tot în cadrul „Zilelor Medicale Devene“ s-a desfăşurat şi simpozionul „Actualităţi în îngrijirea pacienţilor“, la a cărui organizare şi-au adus contribuţia, în principal, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Hunedoara şi sindicatul „Sanitas“ din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, cu o participare numeroasă şi cu nu mai puţin de 36 de lucrări în program.
   Deplina reuşită a manifestării ştiinţifice se datorează în primul rând preşedintei comitetului de organizare, dna dr. Luminiţa Pop, artizanul rigorii perfecte a derulării întregului program.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe