Cinci din cele zece
grupuri de lucru ale Societăţii Române de Cardiologie (SRC) organizează, la
Sibiu, în perioada 7–9 mai, Conferinţa naţională a grupurilor de lucru
ale SRC, la care vor participa reprezentanţi din ţară şi din
străinătate ai comunităţii universitare şi ai cercetării ştiinţifice. Conferinţa
va fi precedată de un curs de resuscitare cardiorespiratorie şi unul de
electrocardiografie pentru asistentele medicale. Este o manifestare ştiinţifică
despre care ne spune mai multe dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, preşedintele
SRC.
– Despre ce grupuri de lucru este vorba şi
ce se va întâmpla la conferinţă?
– Este vorba de o conferinţă anuală a
grupurilor de lucru, organizată alternativ de câte cinci grupuri, ele fiind
zece în total. Anul acesta, grupuri organizatoare sunt cele de hipertensiune,
ecografie şi alte metode imagistice, aritmii, cardiologie pediatrică şi boli
cardiace congenitale, insuficienţă cardiacă. Fiecare din aceste grupuri are
patru sesiuni a câte 90 de minute, în care se prezintă ce este nou în domeniul
lor de activitate, pe baza unei prezentări de caz. În preconferinţă, vor fi un
curs de resuscitare cardiorespiratorie şi unul de electrocardiografie pentru
asistentele care lucrează în unităţile coronariene, iar după încheierea
conferinţei, de sâmbătă, 9 mai, până duminică la prânz, va avea loc un
interesant simpozion de ecografie având ca temă cardiomiopatia hipertrofică. În
plus, duminică, organizăm, pentru prima oară, un cros al SRC, împreună cu
liceele locale şi, evident, primăria oraşului Sibiu.
– Pe ce participare mizaţi?
– Dacă anul trecut au fost în jur de 1.200
de participanţi înscrişi, anul acesta cred că ajungem la 1.300–1.500 de
participanţi la conferinţă. La cros, sperăm să avem 200 de participanţi şi, mai
mult, ne dorim ca această activitate să devină tradiţională la Sibiu.
– Care sunt principalele noutăţi de anul acesta ale conferinţei?
– Anul
acesta va fi o conferinţă mult mai dinamică, întrucât s-a renunţat, în general,
la prelegerile teoretice de tip curs şi au fost incluse mai multe dezbateri pe
marginea unor prezentări de caz. Se va desfăşura în contextul strategiei SRC,
definită în cadrul consiliului de conducere ca fiind cardiologia aplicată. Am
plecat de la ideea că nivelul academic al SRC este destul de înalt şi trebuie
menţinut aşa, însă modul de implementare a cunoştinţelor în masa mare a populaţiei
este deficitar. Este un efort pe care îl facem împreună cu Ministerul Sănătăţii,
acela de a implementa programe educative care au drept scop reducerea morbidităţii
şi mortalităţii prin boli cardiovasculare în România.
– Mai sunt şi alte probleme cu care se confruntă cardiologia românească?
– Desigur.
Una este cea legată de practica medicală de zi cu zi: un număr foarte mare de
pacienţi. Ţara noastră „excelează“ prin bolile cardiovasculare – 60% din români
mor din această cauză, media europeană fiind de 48%. Sunt ţări ca Danemarca, de
exemplu, unde măsurile de prevenţie a bolilor cardiovasculare au fost atât de
eficiente încât mortalitatea a scăzut sub cea a cancerului: 30% este
mortalitatea prin cancer, iar cea cardiovasculară este mai mică. Statisticile
europene arată că ţara noastră ocupă unul din ultimele trei locuri în rândul ţărilor
Comunităţii Europene, alături de Bulgaria şi Lituania. Sigur, cardiologia, ca şi
celelalte specialităţi, a evoluat foarte mult şi la noi. Avem foarte multe
progrese în imagistică, ecografie, rezonanţă magnetică, dar acestea nu ne ajută
în scăderea incidenţei bolilor cardiovasculare. Ceea ce ne-ar ajuta ar fi un
program serios de prevenţie, cu implicarea societăţilor medicale (de
cardiologie, pneumologie, diabet şi nutriţie), care ar trebui să facă un front
comun, împreună cu MS şi cu Ministerul Educaţiei.
– Ce vă împiedică să faceţi acest lucru?
– Mentalitatea
şi birocraţia. Nu sesizează nimeni importanţa şi simplitatea implementării
unor astfel de proiecte. De exemplu, toate măsurile de prevenţie în
bolile cardiovasculare ar trebui să fie standardizate, ca nişte prezentări
simple făcute pentru elevi şi folosite în „Săptămâna altfel“. Aşa se întâmplă
în ţările care au înţeles că o naţiune puternică este o naţiune sănătoasă şi
bine educată. În Finlanda sau Norvegia, de exemplu, niciun elev nu termină şcoala
fără să ştie resuscitare cardiovasculară şi legislaţie.
– Aţi făcut demersuri la
cele două ministere în acest sens?
– Noi am încercat să luăm legătura cu cele două
ministere, de patru luni le-am făcut invitaţia de a purta o discuţie pe acest
subiect, dar nu am reuşit să stabilim un contact, o întâlnire „de gradul trei“
cu persoanele de acolo. Practic, noi, ca societăţi profesionale, am face toate
materialele de care avem nevoie, pentru că avem experţii şi datele, iar
ministerele ar trebui să dea nişte directive care să impună diseminarea acestor
cunoştinţe în rândul elevilor şi studenţilor.
– O primă problemă, aşadar, în România ar fi prevenţia.
– Prima problemă în România este prevenţia.
A doua – prevenţia. A treia – tot prevenţia. Pentru ceea ce se petrece în
spitale avem specialişti foarte buni, dar acolo sunt alte probleme – de ordin
administrativ: dotare cu aparate, cu medicamente. În spitale ne lovim nu numai
de birocraţie şi de administraţie, ci şi de o situaţie de neînţeles: pe de-o
parte, ministerul afirmă – cu acte – că toate spitalele sunt dotate cu tot ceea
ce trebuie, inclusiv cu medicamente; pe de altă parte, spitalele se plâng că nu
primesc ceea ce le trebuie de la minister. De pildă, eu lucrez la Spitalul de
Urgenţă Floreasca, unde ne lovim în fiecare zi de lipsa unor astfel de
medicamente sau diverse utilităţi. Se produce o fractură undeva şi ne este greu
să o înţelegem.
– O „necunoscută“, dacă o putem numi aşa,
în România este şi cardiologia pediatrică.
– Aşa este. Numărul de specialişti în
cardiologia pediatrică este foarte mic. De aceea, cine poate îşi operează
copiii cu malformaţii congenitale în străinătate, iar casa de asigurări de
sănătate decontează sumele respective. Lucrurile acestea nu ar trebui să se
întâmple. Noi încercăm acum, de pildă, prin grupul de lucru de pediatrie şi
boli congenitale, să punem bazele unui registru naţional de boli congenitale,
astfel încât să cunoaştem cam care este magnitudinea problemei în România. În
felul acesta vom putea să estimăm necesarul aproximativ de specialişti, cam
câte operaţii ar putea să fie efectuate pe an şi, evident, să estimăm
costurile. Este unul din eforturile noastre.
– Nu demult, comisiile de specialitate de la minister au suferit modificări
serioase. Ce înseamnă această mişcare pentru sistem?
– Nu cred că este bun modul în care s-a
făcut componenţa comisiilor de specialitate în minister. Sunt peste 200 de
specialişti care au fost nevoiţi să-şi dea demisia din aceste comisii, inclusiv
noi, care eram în comisia de cardiologie, pentru că acele criterii pe baza
cărora se defineşte conflictul de interese sunt mult prea stricte. Nu ştiu dacă
au fost sau nu impuse din altă parte, dar sunt mult prea stricte. Şi atunci,
ceea ce am propus noi sună cam aşa: aceste comisii sunt veriga dintre societăţile
profesionale şi minister, o verigă suplimentară, care înseamnă pierdere de
timp; atunci, de ce nu ar discuta reprezentanţii ministerului direct cu
conducerile societăţilor profesionale? Ele au experţi, care ştiu ce este mai
bine în fiecare domeniu în parte. Oameni care în momentul de faţă nu mai sunt
în comisii. Cei care sunt acolo sunt practicieni onorabili, dar nu sunt
autorităţi în domeniu. Recomandarea noastră, aşadar, ar fi să existe o relaţie
directă între societăţile profesionale şi minister.
