Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Capcanele informatizării reduc capacitatea de învăţare

Viața Medicală
Prof. dr. Viorel ORDEANU vineri, 24 aprilie 2020

Există în prezent o serie de dispute privind sistemul educaţional, la toate nivelurile lui. Mă voi referi la educaţia de tip european modern, adică cea oficializată în Europa, în sens larg (de la Atlantic la Pacific), în Lumea Nouă (cele două Americi), în Oceania ș.a.

studentiAceasta foloseşte preponderent litere latine şi cifre arabe, iar limbile au origine comună indo-europeană (caucaziană). Au fost abandonate metoda scolastică, dependenţa de religie, pedepsele fizice etc.

Timp de secole, învăţătura s-a bazat pe vorbit, citit, scris, socotit şi educaţie cetăţenească. Acesta este scopul învăţământului primar, de regulă obligatoriu şi gratuit în societatea modernă (de la Revoluţia franceză din 1790).

La noi a fost introdus de Alexandru Ioan Cuza, la 1864, şi încă ne confruntăm cu o rată mare de analfabeţi şi de analfabeţi funcţional (cei care pot să citească, dar nu înţeleg sau nu reţin ce au citit). Iar clasificarea internaţională a elevilor români la testele Pisa este
dezamăgitoare.

Educaţie vs. instrucţie

Până de curând, în învăţământul românesc se făcea diferenţa dintre „educaţiune” şi „instrucţiune”, potrivit lui Neagu Djuvara.

Educaţia constă în formarea morală şi etică a copilului sub influenţa părinţilor, a şcolii şi a societăţii, iar instrucţiunea reprezintă învăţarea, de către copil, adolescent, tânăr sau adult, a unui set de cunoştinţe teoretice şi practice care îi vor fi utile în viaţă, în societate şi în profesie/meserie.

Prin abandonarea modelului cultural francez, bazat pe o limbă foarte evoluată şi cu un lexic bogat (ca mai toate limbile latine) şi prin trecerea la modelul cultural „anglo-saxon”, deci american, unii termeni se schimbă sau îşi schimbă semnificaţia.

Aşa au apărut expresiile „Educaţie Medicală Continuă”, „Educaţie Farmaceutică Continuă” ș.a., deşi acestea nu îi educă pe specialiştii respectivi, ci îi instruieşte la zi cu noutăţile ştiinţifice şi tehnice din domeniu.

Aşa a ajuns Ministerul Învăţământului să fie redenumit Ministerul Educaţiei şi Cercetării, când de fapt ar fi trebuit să fie Ministerul Educaţiei şi Instrucţiunii Publice.

De ce „publice”? Pentru că educaţia începe de acasă, cu părinţii sau tutorii, cu „cei 7 ani de acasă”, iar şcoala doar o continuă, sub îndrumarea ministerului naţional. Iar instrucţiunea începe în şcoală şi poate fi continuată în diferite alte forme de învăţământ: vocaţional, profesional, religios ș.a., inclusiv prin instrucţie militară.

Avem în prezent învăţământ preşcolar, preuniversitar (şcolar, cu trei niveluri), postliceal, universitar (cu trei niveluri) etc. Iar ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică sunt incluse în etapa superioară a învăţământului, doctoral şi postdoctoral.

Riscurile informatizării

În acest context, este meritorie „precocitatea” copiilor şi tinerilor de astăzi, care, în special la oraşe, se familiarizează cu instrumente informatice (telefoane mobile, tablete, laptopuri, computere ș.a.) şi excelează în comunicaţii şi jocuri.

Dar aşa cum utilizarea calculatoarelor electronice de buzunar a dus la generaţii de şcolari „analfabeţi matematic”, care nu mai puteau face calcule în lipsa calculatorului, tot aşa şi tehnica informatică (IT) provoacă uneori un „semidoctism informatic”, în pofida avantajelor imense aduse de informatizare.

Se ştie din fiziologie că orice organ care nu este folosit intens se va atrofia, deci ne putem aştepta, în viitorul apropiat, dacă nu la o atrofiere a creierului, măcar la o diminuare a capacităţii de calcul, de memorare, deci de interpretare logică a realităţii înconjurătoare. Viitorul adult devine dependent de mediul informaţional.

Agresiunea informaţională dirijată a fost ilustrată de H.G. Wells în „Războiul lumilor” şi de George Orwell cu „O mie nouă sute optzeci şi patru” şi presupun că oricărui regim, din orice ţară, i-ar conveni să aibă o asemenea populaţie, informată „corespunzător” şi lipsită de capacitatea de sinteză şi analiză.

 „State of the art”

Învăţătura, în special în mediul universitar, se bazează pe studiul individual. Accentul tinde să se mute de pe informaţia tipărită din literatura de specialitate (cărţi şi reviste) pe informaţia informatică ( internet, e-book etc.).

Această schimbare, indusă de revoluţia informatică declanşată după Al Doilea Război Mondial, implică majoritatea populaţiei din majoritatea ţărilor. Se pare că reprezintă viitorul civilizaţiei umane.

Mulţi experţi în psihopedagogie şi somităţi ale ştiinţei şi culturii au analizat acest fenomen. Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric şi rector al Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, analizând evoluţia învăţământului istoriei, a subliniat foarte corect unele capcane ale informatizării pentru elevi şi studenţi, ce reduc drastic şi capacitatea de învăţare a cursanţilor.

shutterstock_84634318Semnalul său de alarmă a fost că există riscul unei acţiuni concertate de „prostire” a naţiunii, prin presa şi televiziunea de proastă calitate, dar cu audienţă mare, şi prin agresiunea informatică a internetului, care, folosit neselectiv, poate să ducă la inocularea de idei greşite sau chiar dăunătoare.

Acad. prof. dr. Aurel Pop, actualul preşedinte al Academiei Române, a semnalat în repetate rânduri pericolul excesului de utilizare a internetului, dar unii ziarişti au bagatelizat acest avertisment; oare pe cine păzesc aceşti „câini de pază ai democraţiei”?

Dacă ne referim numai la informaţia din domeniul medical, avem exemple rele de tratamente false sau fanteziste, de medicamente neautorizate, „alimente sănătoase” şi „nesănătoase”, nutriţie dăunătoare, până la „antivaccinism” ș.a.m.d.

Efortul de a învăţa lucrul complex pe computer este similar, din punct de vedere fiziologic, cu învăţarea unei limbi străine şi este bine să înceapă odată cu şcoala, însă fără excese.

Dar se ştie că în general persoanele bilingve cunosc mai puţin subtilităţile de exprimare ale fiecărei limbi cunoscute. De exemplu, pe „regăţeni”, care în general nu ştiu decât limba română, îi amuză inabilităţile de limbaj ale ardelenilor, care sunt în general „poligloţi”.

Înţelepciunea infinită

Internetul este infinit. Putem găsi cu ajutorul lui aproape orice informaţie, cu condiţia să ştim să o căutăm. Căutarea directă este facilă, însă returnează o multitudine de pseudoinformaţii, eronate din necunoaştere sau din rea-intenţie. Vastitatea domeniului world wide web (www) permite oricui, de oriunde şi oricând, să citească şi să scrie orice despre orice subiect.

Astfel că, în afară de acei oameni (anonimi sau nu) care ştiu ce spun şi împărtăşesc şi altora din cunoştinţele lor (ca, de exemplu, Wikipedia) sau care îşi expun păreri şi experienţe personale, apar şi „uscăturile”: oameni care găsesc o modalitate facilă de a se face cunoscuţi, „profesionişti” care îşi fac reclamă gratuit ori persoane cu tulburări psihice care dau „sfaturi practice” (să ne amintim de antivacciniști, de curele de slăbire, de bebeluşul mort după prişniţe cu sare fierbinte ș.a.).

Pentru a găsi informaţia dorită, căutarea trebuie făcută după cuvinte-cheie, bine alese. De cele mai multe ori, informaţia relevantă va fi găsită, dar ea trebuie să fie completată şi comparată cu altele, pentru o validare personală.

Asta înseamnă că informaţiile care prezintă interes trebuie să fie citite, uneori chiar printate, şi abia ulterior să fie compilate după un plan prestabilit.

Altfel, riscăm o situaţie ridicolă, cum am avut, ca exemplu, referatul unei studente despre bacilul tuberculozei, în care a copiat integral recomandarea de păstrare a igienei pentru bolnavii de tuberculoză dintr-o postare de educaţie sanitară. Aceeaşi situaţie se observă şi la multe dintre re­feratele de curs şi de lucrări practice.

 „Copy-paste”

În plus, apare plagiatul, uneori integral, adică în documentul nou rămân nemodificate din original inclusiv instrucţiunile de redactare sau greşelile de dactilografiere. Uneori, referatele unor studenţi diferiţi sunt identice.

Plagiatul, adică prezentarea integrală sau parţială a operei care aparţine altui autor ca fiind proprie, înseamnă furt intelectual, dacă nu este specificată sursa de inspiraţie, după reguli bine stabilite.

Mai mult, acum se incriminează şi autoplagiatul, adică reluarea propriilor scrieri. Pentru jurişti, acest lucru este un nonsens total, fiind în contradicţie cu definiţia, deoarece nu este opera altui autor cea care se prezintă ca fiind proprie.

 Autodidacţi și facilitatori

Galileo Galilei (1564-1642), savant, medic, matematician, profesor la Academia de Artă din Florenţa şi apoi din Padova, spunea că „Nu poţi învăţa nimic pe nimeni, poţi doar să ajuţi pe cineva să se descopere pe el însuşi”. Deci, învăţătura este un efort individual şi susţinut, care este facilitat şi dirijat de cadrele didactice
competenţe.

Din păcate, există şi studenţi, deci cei mai buni dintre elevi, care au absolvit cele trei niveluri de şcolarizare şi au primit confirmarea prin „bacalaureat”, dar care totuși nu ştiu să se exprime corect în limba maternă.

La el acasă, fiecare vorbeşte ce limbă sau ce limbi doreşte, dar la şcoală, la muncă sau în societate foloseşte limba oficială. Dacă nu, se creează discriminare şi autodiscriminare, dăunătoare societăţii şi individului. În plus, acest lucru este ilegal.

Sociologii americani au stabilit statistic că, pentru o pregătire egală, copiii din familii cu situaţie materială bună vor avea succes profesional mai mare. Explicaţia este simplă: datorită educaţiei mai bune, se poartă şi vorbesc mai bine.

Avantajele hârtiei tipărite

S-a constatat experimental că informaţia citită de pe hârtie este percepută şi analizată mai bine şi mai repede decât de pe monitor, este privită mai critic şi memorată mai bine. La textul tipărit se pot aplica inclusiv tehnici de citire rapidă (citirea în diagonală), răsfoirea și revenirea asupra frazei.

Dacă un copil nu învaţă de mic să citească şi să scrie, creierul său nu îşi va dezvolta ariile corespunzătoare, iar viitorul adult va avea probleme de înţelegere. Învăţarea din surse electronice nu permite dezvoltarea unui limbaj literar corect şi nuanţat. Or, acest fapt se observă şi la mulţi dintre tinerii noştri.   

Rolul școlii

Pe de altă parte, școala trebuie să înveţe elevul „să gândească”, deci să îi dezvolte logica, pe care învăţarea cu mijloace informatice nu o poate realiza.

După cum spuneam, creșterea unei generaţii de oameni care nu ştiu şi nu pot să gândească logic este favorabilă pentru „statul de drept”, care, conducând prin legi, are interesul ca populaţia să fie supusă, să nu gândească şi să nu se opună.

Aceasta se obţine prin scăderea nivelului învăţământului, al ştiinţei, al culturii generale a populaţiei. Şi ce exemple mai bune se pot da decât legislaţia haotică şi ciudată din învăţământ, din ştiinţă, din promovarea profesională etc.

Presa abundă în emisiuni de slabă calitate, în pseudoștiri şi în știri inventate, iar ştirile adevărate şi importante se difuzează, dacă se difuzează, mult după miezul nopţii.

În plus, oare câţi „Domnu’ Trandafir” mai avem? Marii noştri cărturari şi-au început şcoala în satul natal şi au ajuns în final la mari universităţi, fără concursuri de admitere şi repartizare electronică. Dar au muncit cu pasiune, au audiat cursuri, au citit, au scris, s-au străduit să obţină învăţătura necesară profesiei lor sau devenirii lor intelectuale.

Atunci, abaterile disciplinare erau absenţa, întârzierea şi neatenţia. „Copiatul”, „suflatul” şi vorbitul între elevi la examen erau sancţionate cu nota 1. Plagiatul, prezentarea ca proprie a unei lucrări sau idei a altcuiva, era considerat „furt intelectual” şi se pedepsea ca atare.

O lucrare plagiată – lucrare studenţească, referat, proiect, disertaţie, teză – era anulată, iar falsul autor era exmatriculat. Şi astăzi, în universităţile de stat din SUA, plagiatul se pedepseşte cu exmatricularea din toate universităţile de stat.

Şi ştim toţi implicaţiile plagiatului, chiar şi la cel mai înalt nivel. De exemplu, avocatul Ponta a pierdut titlul de Doctor în Drept şi a fost exclus din Baroul de avocaţi şi din învăţământ. Iar alte exemple recente sunt multe şi celebre.

 Cultura generală

Se spune „cultura generală este ceea ce rămâne după ce uiţi tot ce ai învăţat”. Chiar și în domeniul unei profesii oarecare, poţi să nu știi răspunsul la o întrebare punctuală, dar să ştii unde și cum îl poţi afla.

Astăzi este mai simplu, nu trebuie să mai ai propria bibliotecă uriaşă (care îţi consumă banii) şi nici să umbli pentru orice documentare prin librării şi biblioteci (care îţi consumă timpul).

Avem la dispoziţie, ubi et orbi, reţeaua informatică world wide web, inventată de francezi, perfecţionată de englezi, lansată de americani şi utilizată de toate ţările şi de o mare parte din populaţia planetei: internetul. Toţi îl folosim, aproape zilnic, în diferite scopuri: comunicare, informare, distracţie, ştiinţă.

Dar multitudinea de informaţii accesate comod şi rapid, uneori nesolicitate, poate fi şi o capcană cronofagă. Este dificil să selectezi pe loc informaţiile false, greşelile, minciunile şi manipulările, pentru a alege informaţia corectă şi relevantă. Aici intervine experienţa, cultura generală care triază informaţiile, conştient sau subconştient, şi le ierarhizează.

Aşa au fost anihilate ţările arabe progresiste: Internetul a mobilizat tineretul contra dictaturii, statul s-a prăbuşit şi s-a instaurat tirania religioasă a Statului Islamic sau a altora. În politică, nimic nu este ceea ce pare să fie...

Calitatea de student

Studenţii nu sunt toţi conştienţi de schimbarea calitativă a poziţiei lor sociale. Copii fiind (perioada 0-14 ani), au parcurs succesiv etapele de dezvoltare, inclusiv prin copiere comportamentală, apoi de învăţare; era permisă copierea ca metodă de a învăţa ceea ce este bine.

Ca adult (perioada 15-60 de ani), omul este răspunzător de acţiunile lui şi de consecinţele acestora. Generaţiile noi de adolescenţi au învăţat în liceu şi informatică, una dintre manevrele de bază fiind şi metoda „copy-paste”.

studDar facultatea (o etapă de studii facultative, în sensul că le urmezi sau nu, și nu că vii sau nu vii la ore) presupune o etapă calitativ superioară. Este o maturizare nu numai biologică şi socială, ci şi intelectuală.

Sarcinile de învăţământ nu mai sunt planificate strict, ca la şcoală, ci există o libertate de autoorganizare, în funcţie de preferinţele individuale.

Cei care se adaptează şi au autocontrol, care participă cu regularitate la cursuri, lucrări practice şi celelalte activităţi universitare îşi recitesc şi completează notiţele după fiecare activitate, cei care citesc manualul şi, eventual, nu vor avea niciodată probleme la examene.

Mulţi dintre studenţi încă nu ştiu să înveţe sau nu se implică suficient, deşi sunt printre cei mai valoroşi absolvenţi de liceu.

Trebuie să depună mai mult efort pentru a se ridica la nivelul exigenţelor universitare, în primul rând pentru a promova examenul de licenţă și toate celelalte, iar în al doilea rând, pentru a deveni buni profesionişti şi intelectuali respectaţi.

Ei vor fi schimbul de mâine, care va forma generaţia următoare. Pentru a forma tânăra generaţie, trebuie să formăm întâi
formatorii.

Anul I este de tranziţie, mulţi nu se adaptează sau se adaptează parţial, deci este un an critic. Unii studenţi nu promovează examenele, alţii copiază sau plagiază la referate sau testări, au prea multe absenţe etc.

Din acest motiv, în primul an se pierd cei mai mulţi studenţi, iar regula universitară stabileşte că în anul I nu se admit repetenţi, deoarece aceştia nu s-au putut adapta la viaţa universitară.

Un alt punct critic pentru studenţi este ultimul an: unii nu pot să finalizeze Lucrarea de diplomă  sau de licenţă ori să o susţină cu succes, alţii nu reuşesc să promoveze examenul de licenţă, denumire ce provine din latinescul licere, a permite [exercitarea profesiei].

Pentru studenţi (la fel ca pentru cadrele didactice), plagiatul este o infracţiune gravă, care poate să pună capăt carierei universitare, în orice etapă a acesteia.

Perspective

Situaţia învăţământului românesc, inclusiv a celui universitar, nu este bună, dar nu este mai rea decât a învăţământului european, în ansamblu. Noul Preşedinte al Comisiei Europene („prim-ministrul guvernului” Uniunii Europene), Ursula von der Leyen, de profesie medic, a prezentat în „Political guidelines for the next European Commission 2019-2024” cele şase priorităţi ale politicii comune europene.

Cea de-a treia este „A Europe fit for the digital age”, în care este abordată şi problema învăţământului modern şi utilizarea internetului pentru Digital Education Action Plan. Avem bunăvoinţă și avem speranţe.

Etichete: educatie medicala continua educatie informatica internet tehnologizare George Orwell H.G. Wells Neagu Djuvara plagiat universitate licenta doctorat

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC