În luna decembrie a anului trecut s-a desfăşurat simpozionul aniversar al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare (CCSMM), cu ocazia împlinirii a 45 de ani de activitate ştiinţifică neîntreruptă. Evenimentul a avut loc sub patronajul Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale şi Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Militari din România. În sala de festivităţi a Cercului Militar Bucureşti au fost prezente oficialităţi din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, personalităţi ale vieţii medicale şi învăţământului medico-farmaceutic civil şi militar, colaboratori ştiinţifici şi furnizori de servicii şi produse medicale, foşti şi actuali angajaţi.
În deschiderea lucrărilor, au rostit alocuţiuni comandantul interimar colonel medic dr. Laurenţiu Cristian Răduţ, col. (r.) prof. dr. Constantin Mircioiu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti şi col. (r.) prof. dr. Gheorghe Ţarălungă de la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, cei doi profesori fiind foşti şefi de laborator şi cercetători ştiinţifici gradul I în această instituţie.
În istoria contemporană a medicinii militare româneşti, Centrul de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare ocupă un loc de frunte, fiind probabil cea mai prestigioasă unitate sanitară militară a ţării, şi cu siguranţă unica pe plan naţional pentru cercetare medicală militară. Totuşi este încă prea puţin cunoscută în ţară şi în lume. Instituţia a fost înfiinţată în urmă cu 45 de ani, în urma unor evenimente dramatice, când s-a dovedit că şi cel mai mare aliat, teoretic, poate să devină, practic, cel mai mare duşman. Şi asta într-o singură noapte, 20 spre 21 august 1968. La scurt timp, se înfiinţa Centrul, cu rang de divizie, pentru protecţia medicală împotriva armelor de distrugere în masă, unitatea dobândind denumirea, organizarea, finanţarea, personalul, spaţiul şi dotarea şi devenind operaţional.
„Sunt plăcut surprins să aflu de existenţa unităţii dumneavoastră.“
Asupra acestei instituţii medicale unicat în cadrul armatei şi în ţară, şi-au pus amprenta două personalităţi marcante ale medicinii militare. Prima – în persoana fondatorului, regretatul general maior medic prof. dr. Al. Gr. Popescu, care s-a preocupat în special de protecţia contra armelor atomice şi armelor biologice şi care a făcut-o cunoscută pe plan naţional. Al doilea, continuatorul şi dezvoltatorul instituţiei, care a făcut Centrul cunoscut pe plan internaţional, este general maior medic acad. Victor A. Voicu. Acesta s-a format în Centru, ca toxicolog şi farmacolog de talie internaţională şi a format la rândul său mulţi cercetători din Centru, pentru protecţie medicală CBRN (împotriva riscurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, n.r.). Este membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice internaţionale, a fost mult timp secretar general al Academiei Române, are o activitate universitară impresionantă, formând multe generaţii de medici şi de doctori în ştiinţe medicale şi în prezent îşi continuă activitatea la UMF „Carol Davila“ Bucureşti.
Din nefericire însă, structura de unitate militară a Centrului a impus şi o serie de restricţii, în special privind secretul, astfel că la aniversarea primului sfert de secol de la înfiinţare, organizată cu mare fast, tot la Cercul Militar, invitatul de onoare, generalul Degeratu, ofiţer de carieră, pe atunci şef al Marelui Stat Major, a spus: „Sunt plăcut surprins să aflu de existenţa unităţii dumneavoastră.“
Cercetările, doar defensive
Iniţial, se pare că Centrul ar fi trebuit să cerceteze, între altele, şi armele biologice, dar prin înţelepciunea comandanţilor şi a şefilor, nu s-a implicat decât în cercetări defensive, de protecţie medicală împotriva armelor NBC. Aşa că momentul interzicerii armelor biologice şi cu toxine (Biological and Toxin Weapons Convention – BTWC 1972, tratat ratificat de România în 1979) şi a armelor chimice (Chemical Weapons Convention – CWC 1993) nu a schimbat cu nimic activitatea instituţiei. La scurt timp după Revoluţie, am primit vizita unei delegaţii a armatei americane, condusă de generalul Chang, medicul-şef, care a fost însoţită de generalul Voicu, pe atunci şef al Inspectoratului Medical (al Direcţiei Medicale). Am fost fotografiat lângă fiecare instalaţie pe care o prezentam, iar la final, prof. Voicu le-a spus că „noi nu am fabricat niciodată arme biologice.“ La care gen. Chang a replicat condescendent spunând că şi-a dat seama, pentru că şi dacă am fi vrut, nu am fi reuşit, ţinând cont de tehnica din dotare.
Un moment aparte a fost discursul gen. Smith din armata britanică, acesta subliniind că în „cercetarea ştiinţifică medico-militară,“ accentul trebuie pus pe aspecte tipice armatei (plăgi de război şi leziuni NBC), şi nu pe bolile comune care pot să existe şi la militari, acestea urmând să fie cercetate de medicii civili.
Intervenţia a fost binevenită, pentru că un general de intendenţă afirmase că instituţia noastră nu mai are obiect de activitate, întrucât Tratatul de la Varşovia s-a desfiinţat, se va desfiinţa şi NATO (?!) şi nu va mai fi posibil un război cu arme NBC. Dar generalul Voicu a insistat, pe bună dreptate, că aceste cercetări de protecţie medicală pot fi utile şi în accidente NBC, în criza biologică ş.a., şi în acest fel Centrul a supravieţuit.
Participare la Războiul din Golf
În anul 1991, CCSMM şi-a arătat şi utilitatea militară practică, în primul război din Golful Persic, cu prima participare a armatei române la un război de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. În cadrul Spitalului de campanie nr. 100, dislocat la Al Jubail, Arabia Saudită, a funcţionat un laborator de analize medicale, încadrat exclusiv cu personal din Centru şi dotat cu materiale specifice din Centru. Am condus acest laborator, care avea şi sarcini de laborator antiepidemic şi de protecţie medicală NBC, în condiţiile în care exista riscul ca inamicul să întrebuinţeze şi arme de distrugere în masă, inclusiv biologice. Organizarea şi dotarea au fost sprijinite direct de inspectorul şef din acea vreme al Inspectoratului medical al armatei, acelaşi general Victor Voicu. Experienţa a fost intens mediatizată şi a contribuit la consolidarea poziţiei Centrului.
Protecţie în caz de criză biologică
În anul 1993 însă, în contextul reducerii drastice a efectivelor militare, înlocuitorul la comandă (de atunci) a cedat spaţiul de la etajul 7 al Institutului Cantacuzino, comasând întreaga activitate de protecţie medicală contra armelor biologice la un singur laborator. Datorită relaţiilor personale ale profesorului cu directorii Institutului Cantacuzino, am reuşit să reocupăm două „apartamente“ din acel etaj, unde am organizat şi au funcţionat Laboratorul de biologie moleculară şi Laboratorul pentru identificare de agenţi biologici (acesta din urmă fiind dotat cu sprijinul direct al MApN). Însă ca urmare a lucrărilor de modernizare de la Institut, aceste laboratoare au fost evacuate, comasate şi dislocate la Spitalul Militar (SUUMC), tot prin bunele relaţii existente la nivelul directorilor. În prezent, aici funcţionează un Laborator dislocabil pentru diagnostic de agenţi biologici, care susţine activitatea de cercetare pentru protecţia medicală împotriva armelor biologice. Pentru modernizarea laboratorului de bază, care a fost proiectat şi construit conform normelor existente în 1970, am aplicat, împreună cu secţia pe care o conduc, la un proiect de cercetare european cu fonduri structurale POSCCE Axa 2, Op. 2.2.1./2013): „Creşterea capacităţii de cercetare ştiinţifică şi de intervenţie în managementul consecinţelor crizei biologice cauzată de atac biologic, bioterorism, accident biologic, epidemie, epizootie, pandemie“ (acronim PROT-MED). Până acum am depăşit fazele de înregistrare, depunere, verificare, eligibilitate şi suntem în aşteptarea rezultatului evaluării. Dacă şi acesta va fi favorabil, se va solicita aprobarea ministrului apărării naţionale pentru semnarea contractului de finanţare, în valoare teoretică de peste 13 mil. de euro, pentru perioada 2014–2015. Acest proiect ar fi o încununare a activităţii ştiinţifice a secţiei noastre, materializată până acum prin zeci de proiecte de cercetare, zeci de cărţi şi articole cotate ISI, sute de articole publicate şi de comunicări ştiinţifice şi alte activităţi specifice. Totodată va fi un salt calitativ important, care ne va alinia la cerinţele Legii cercetării, Uniunii Europene, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi alianţei NATO.
Dar vremurile sunt schimbătoare. În acest an, prin pensionarea din Centru a celor doi academicieni, prof. Voicu şi prof. Mircioiu, singurii din medicina militară actuală şi poate singurii rămaşi în armata română, medicina militară pierde îndrumători valoroşi, care au format şi au condus generaţii de cercetători, care au ridicat prestigiul Centrului, a căror contribuţie ştiinţifică remarcabilă pe plan naţional şi internaţional a asigurat şi punctajul necesar pentru evaluarea unităţii ca instituţie de cercetare.
Consider că avem datoria de onoare să menţinem şi să dezvoltăm Centrul, să îl modernizăm, să sprijinim generaţia de înlocuire şi să asigurăm şi o generaţie de mâine, pe care să o ajutăm să se integreze în munca grea, dar frumoasă şi nobilă, de cercetare ştiinţifică. Urez Centrului un călduros „La mulţi ani!“ şi sper să ne revedem la aniversarea primei jumătăţi de secol, cu noi realizări şi succese ştiinţifice pe măsură.
