La 18 iunie s-au împlinit două secole de la
celebra bătălie de la Waterloo. Istoricii şi strategii militari au scris
nenumărate studii şi cărţi despre sfârşitul politic şi militar al lui Napoleon.
S-a vorbit despre necunoaşterea câmpului de bătălie, despre ploile din zilele
anterioare luptei, care au îngreunat deplasarea trupelor franceze şi, mai ales,
despre gafa imensă a mareşalului Grouchy, care a întârziat să vină în ajutorul
lui Napoleon. Mareşalul fusese trimis de împărat să urmărească armata în
retragere a feldmareşalului von Blücher. La 15 iunie 1815, la Ligny, Napoleon
distrugea armata prusacă, după trecerea graniţei în Belgia. Armata franceză era
în ascensiune fizică şi morală, avea aproximativ 128 de mii de soldaţi şi ofiţeri,
iar lovitura dată armatei prusace a fost rapidă, dar nu nimicitoare. Feldmareşalul
von Blücher, în vârstă de 73 de ani, are capacitatea să se retragă din faţa
trupelor franceze şi să-şi refacă trupele. Napoleon a făcut greşeala de a-şi
diviza armata, trimiţându-l pe mareşalul Grouchy să îi urmărească pe prusaci,
pentru a nu le permite unirea cu trupele engleze ale ducelui de Wellington.
Acesta, comandantul armatei engleze, care-i avea aliaţi pe olandezi şi germani,
şi-a ales ca punct de bătălie localitatea Waterloo, pe care o cunoştea foarte
bine, la 15 kilometri de Bruxelles. Mai mult, Wellington, i-a cerut lui von
Blücher să îşi adune trupele şi să ajungă la Waterloo în ziua de 18 iunie, când
considera că va avea loc bătălia. Lucru care s-a şi întâmplat.
Napoleon dorea să învingă armata engleză
printr-un atac puternic şi, mai ales, să o împrăştie în dezordine, fiind
convins că trupele engleze nu vor rezista atacului armatei sale, motivată şi
bine pregătită. Planul s-a prăbuşit din mai multe cauze: bătălia a început
târziu, după-amiază în loc de şase dimineaţa; bateriile de artilerie nu au funcţionat
în totalitate; atacul cavaleriei mareşalului Ney a avut de surmontat un teren
total defavorabil; rezistenţa careurilor de luptă engleze; apariţia, la orele
serii, a celor trei corpuri de armată prusace, neurmate însă de francezii mareşalului
Grouchy.
Elementele militare enumerate mai sus au
dus la pierderea bătăliei de către Napoleon. Acestor factori li se mai adaugă
însă unul, de ordin medical: sănătatea împăratului era grav afectată. În timpul
bătăliei de la Waterloo, Napoleon nu a mai fost acelaşi personaj activ,
prezent, om de decizie. Conform relatărilor fratelui său, Jerome Bonaparte,
Napoleon suferea de o severă infecţie a vezicii urinare şi de un puseu acut de
tromboză hemoroidală extrem de dureroasă. În aceste condiţii, împăratul a fost
în imposibilitatea de a se urca pe cal pentru a conduce bătălia. Mai mult, în
noaptea premergătoare bătăliei, Napoleon a avut febră şi repetate colici abdominale.
În dimineaţa zilei de 18 iunie, Napoleon era palid, epuizat şi a fost incapabil
de a gândi clar şi a lua cele mai bune decizii. Se pare că, după o noapte grea,
de febră şi dureri, ar fi adormit pe masa cu hărţi şi s-a trezit la ora 11,
când a hotărât atacul trupelor sale, produs două ore şi jumătate mai târziu.
Interesant de remarcat că, totuşi, Wellington a fost la un pas de retragere
spre Bruxelles şi doar apariţia corpurilor prusace a întors soarta bătăliei
care avea să marcheze istoria Europei.
