The
Institute (Institutul), în regia lui James Franco și a lui
Pamela Romanowsky, este un film îndrăzneț, ce propune o abordare deschisă, fără
perdea, a ceea ce a fost cândva centrul medical Rosewood. Fondat în 1888 pe
strada Rosewood din Maryland, acesta era un centru de îngrijiri pentru persoane
cu nevoi speciale, neurologice și psihiatrice în special. Ni se dezvăluie
secretele unui spațiu închis, unei zone interzise publicului – uneori și
pacienților –, un univers deloc propice însănătoșirii.
Centrul
medical Rosewood a generat numeroase scandaluri în presă și în opinia publică,
majoritatea fiind legate de tratamentele aplicate. Terapia în cadrul centrului
avea urmări dintre cele mai neplăcute pentru pacienți, precum alterarea
personalității, spălarea creierului, controlul minții. Suntem într-un hățiș al
manipulării și al terorii, cu mici șanse de scăpare. Regizorii James Franco (un
nume tot mai des vehiculat în lumea cinematografică) și Pamela Romanowsky și
actorii James Franco, Allie Gallerani, Tim Nelson, Lori Singer – reușesc să construiască,
pe baza faptelor reale, un film credibil. Este povestea reală a unui centru
psihiatric în care s-au practicat experimente ciudate, violente, greu de
digerat. Faptele petrecute în centrul Rosewood, deși închis în 2009, continuă să suscite interes.
Flatliners (Linia
morții), în regia lui Niels Arden Oplev, este fără exagerare un film
înspăimântător. Cinci studenți mediciniști încearcă un experiment periculos, la
granița dintre viață și moarte. Ei își opresc inima preț de câteva secunde, în
încercarea de a vedea ce ne așteaptă după moarte. Filmul este o călătorie
terifiantă în necunoscut, care îți taie respirația. Este o peliculă pentru care
ai nevoie, în primul rând, de nervi. Nici măcar de răbdare, de nervi, pentru că
adrenalina este la cote maxime.
The Immortal Life of
Henrietta Lacks (Viața nemuritoare a Henriettei Lacks),
un film în regia lui George C. Wolfe, este istoria reală a primei linii
celulare nemuritoare de origine umană. Povestea a fost spusă pentru prima dată
în cartea cu același titlu, scrisă de Rebecca Skloot și apărută în 2010. Cartea
– care stă la baza ecranizării semnate de Wolfe – este minuțios documentată,
incluzând interviuri cu familia și prietenii Henriettei Lacks, discuții cu
avocați, medici de diferite specialități, documente științifice medicale și
istorice, chiar și fragmente din jurnalul intim al fiicei Henriettei, Deborah
Lacks.
Totul
a început în anul 1950, când George Gey, cercetător la Johns Hopkins Baltimore,
primea o probă provenind dintr-o tumoră canceroasă recoltată de la Henrietta
Lacks. Gey obține pentru prima dată o linie celulară nemuritoare de origine
umană, numită HeLa (acronim de la numele pacientei), întemeind astfel
laboratorul de culturi și țesuturi din celebra universitate.
Distribuția
filmului nu este alcătuită din nume de top – singurul nume de referință este
cel al lui Oprah Winfrey –, însă toți actorii sunt bine aleși și distribuiți.
To
the Bone (Până la os), un film în regia lui Marti Noxon, pune
în discuție o temă interesantă și în continuare actuală – anorexia. Filmul are
în distribuție două nume bine alese – Keanu Reeves și Lily Collins –, un montaj
exact, imagini la fel, toate aducând filmului o nominalizare la Marele premiu
al juriului la Festivalul de film Sundance.
Ultimul titlu asupra căruia mă opresc este Wonder (Minunea), în regia lui Stephen Chbosky, cu Julia Roberts și Owen
Wilson în rolul responsabililor părinți, în rolul principal – al micului August
Pullman – fiind distribuit tânărul Jacob Tremblay.
August Pullman este un copil cu o inimă
uriașă, de un altruism ieșit din comun. Dar este și copilul care s-a născut cu
sindromul Treacher Collins, o boală congenitală caracterizată prin malformații
craniofaciale (absența pomeților, blocarea căilor respiratorii, anomalii ale
urechii stângi, absența genelor, dezvoltarea incompletă a oaselor zigomatice).
Emotiv și sfios, August Pullman este în același timp creativ, ingenios,
inteligent, ambițios, dornic să-și depășească handicapul. Faptul că este
acceptat la școala elementară Beecher este pentru el și familia sa dovada
reușitei, a integrării sociale, reprezentând depășirea tuturor obstacolelor, în
special a fricii de respingere.
Călătoria
existențială a lui August Pullman este exemplară și din ea putem învăța foarte
multe. În primul rând, că visul poate prinde viață, că nu trebuie abandonat
indiferent de oameni sau împrejurări, că lupta trebuie dusă până la capăt
într-o societate dominată de reacții dintre cele mai diverse, de la acceptare
la respingere.
