Bacteriile din sol au fost expuse de milioane de ani la antibiotice naturale – compuşi pe care microbii rivali îi produc în mod frecvent –, adeseori dezvoltând mecanisme de rezistenţă pe măsură ce au coevoluat. Mulţi dintre aceşti compuşi naturali au stat la baza antibioticelor comerciale. Deoarece bacteriile fac schimb de gene când vin în contact, s-a speculat de către cercetători că unele gene ale rezistenţei, aflate în sol, ar putea să ajungă la microbi care provoacă boli la oameni şi animale, precum E. coli sau stafilococul. Potrivit Science, prin combinarea secvenţierii de generaţie nouă cu metode clasice de cultură bacteriană, un biolog de la Şcoala de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis a studiat 11 probe de sol din diverse părţi ale SUA. Echipa sa a izolat mai întâi gene provenite de la probacterii, presupunând că acestea ar fi cel mai probabil să împartă gene cu alţi agenţi patogeni. Cercetătorii au introdus apoi genele în celule şi au verificat care cresc în prezenţa vreunuia din 12 antibiotice. Astfel, au identificat 252 de gene rezistente la antibiotice, pe care le-au comparat cu gene de la patogeni umani cunoscuţi. 110 din genele descoperite aveau asemănări cu gene cunoscute ca antibiotic-rezistente, iar 18 erau absolut identice cu cele descoperite la patogenii umani. Secvenţele identice înseamnă, probabil, că, la un moment dat, genele au circulat între bacteriile din sol şi agenţii patogeni, însă, deşi sensul trebuie să fi fost mai degrabă dinspre primele, nu poate fi exclus nici traseul invers. Studiile viitoare ar putea demonstra cum anume au fost transferate genele şi cum poate fi oprit acest proces. Analize suplimentare au arătat că genele care induc rezistenţa sunt adunate laolaltă într-o veritabilă insulă de rezistenţă din ADN-ul microbian, făcând ca bacteriile respective să fie rezistente şi la patru-cinci antibiotice în acelaşi timp.