Newsflash

România, la răscruce de vânturi

de Monica GEORGESCU - feb. 23 2018
România, la răscruce de vânturi
Spațiul public actual românesc este caracterizat de o antinomie foarte clară între doctrina generală, care promovează admiterea diversității, și realitate, care tinde spre omogenitate. Căutăm să absolutizăm idei, oameni, concepte și tindem spre confortul de a ne întâlni doar cu clone ale propriilor noastre idei. Această tendință spre absolutizare generează o superficială solidaritate de grup. „Nu vreau să stau de vorbă și nu vreau să mă întâlnesc decât cu inși cu care, împreună, avem dreptate.” Acest climat, deși confortabil, este nefavorabil dialogului real, provocărilor și schimbului de idei.
Despre radicalizarea ideilor, despre lungul drum de la pasivitate la reactivitate în societatea românească și despre mitul Occidentului „mare și bun” a vorbit Andrei Pleșu – scriitor, eseist, estetician și istoric al artei – în cadrul unui dialog cu Sorin Antohi. Evenimentul, care a avut loc marți, 20 februarie, face parte din seria conferințelor „Idei în Agora” organizate de Muzeul Municipiului București.

Frenezia ideilor radicale

Vorbitorul sesizează existența unui climat radicalizant în România contemporană, a freneziei aproape isterice a unor idei radicale. Se vorbește despre vehemența neofitului, despre atașamentul radical pentru o idee a proaspătului convertit. La polul opus sunt cei care nu și-au construit încă o identitate ideologică, dar care înlocuiesc lipsa acestor repere cu o misiune. „Atunci când nu ai tu nimic de propus, te lipești pe o etichetă, devii un foarte activ susținător al acelei etichete, te identifici cu ea, pentru că ea dă un sens vieții tale”, explică Pleșu. Aceste atitudini creează grupări, secte, în care dialogul, dezbaterea și schimbul de idei devin aproape imposibile.

Google și suspendarea ideii de căutare

Andrei Pleșu vorbește despre dihotomia căutare–găsire: pentru majoritatea oamenilor, accentul pare să cadă pe ideea de găsire. Odată ce au găsit o idee sau o misiune, cei mai mulți aleg să suspende fenomenul de căutare, devin suficienți.
Filosoful danez Søren Kierkegaard spunea: „Trebuie să cauți fiind sigur că vei găsi și să găsești știind că mai ai de căutat”. În prezent, fenomenul Google marchează o suspendare a ideii de căutare. Înainte, ca să ajungi la un răspuns, trebuia să parcurgi un drum, care se constituia ca un context și purta marca parcursului propriu, individual. La final, odată cu răspunsul, aveai tot drumul care te îndrumase spre găsirea lui. În prezent, drumul dintre formularea întrebării și găsirea unui răspuns standardizat, exact, incontestabil, este aproape instantaneu. Drumul și căutarea sunt suspendate, tot ce contează este găsirea. Iar această cultură în care parcursul căutării și al contestării este suspendat se constituie într-un mediu propice pentru promovarea unor idei radicalizante.

Fast-food filosofic

Atât în politică, cât și în mediul social, avem tot mai des de-a face cu expresii dure ale unor puncte de vedere închise, finale. Se ridică întrebarea dacă mai există un spațiu de joc, în care să poată fi negociate nuanțe. „Dezastrul pentru orice discuție în plan politic este ideologia”, atrage atenția vorbitorul.
Ideologia reprezintă reducerea unui parcurs de gândire la două-trei idei ușor accesibile, care pot fi folosite pentru a manipula ușor masele, pentru că forma în care sunt exprimate este una simplă și seducătoare. Această simplificare gravă a ideilor ajută la penetrarea acestora la toate nivelurile sociale. „Ideologia este un fast-food filosofic”, iar efectele secundare nu par să ne intereseze, atrage atenția lectorul. La rândul său, Karl Marx vorbea despre ideologia comunistă ca despre o stafie care bântuie Europa, care intra pe sub uși, pe sub praguri și în casele oamenilor. Ideologia îmbrăca astfel un aspect spectral, pătrunzând peste tot și contaminând prompt.
Andrei Pleșu menționează că este precaut să culpabilizeze ideologiile, de dreapta sau de stânga, deoarece fiecare dintre ele este expresia unui complex. Dreapta este expresia unui complex de superioritate, în care există o elită care înțelege să controleze lucrurile. De aici rezultă teorii care pot deveni extremiste. Pe de altă parte, stânga este expresia unui complex de inferioritate, al celor săraci, mulți și chinuiți, care vor ca vocile lor să fie auzite. Problema este că aceste ideologii se provoacă permanent una pe alta, creând un cerc vicios. Nazismul s-a născut pentru a salva lumea de bolșevici, iar bolșevicii au făcut un capitol esențial de strategie din lupta antifascistă.
Se ridică întrebarea dacă se poate ajunge la o moderație după ce am cunoscut aceste expresii ale extremismului. Parcursul Europei după al Doilea Război Mondial indică existența acestei posibilități, explică Sorin Antohi, dar ne arată că nu există un curs automat care să ne ducă în această direcție, soluțiile trebuie descoperite sau inventate de fiecare societate, în funcție de particularitățile trecutului ideologic și de starea actuală. Soluția propusă de Pleșu este unificarea memoriei: „Trebuie să ținem minte cu toții același lucru, nu trebuie să ținem minte fiecare răul nostru”.

La est de vest și la vest de est

În România, în anii care au urmat revoluției din ’89, a luat naștere mitul Occidentului, definit ca tot ceea ce nu am fost noi, tot ceea ce nu am avut noi. Sub guvernarea acestui mit, nu a existat niciodată un dezacord substanțial în rândul elitelor intelectuale în ceea ce privește ideea de Occident, care era văzut ca un bloc aproape monolitic, unitar, omogen și inerent bun, a explicat Sorin Antohi. Desigur, această viziune se baza pe o neînțelegere masivă a ceea ce însemna Occidentul și asupra structurii sale, mai degrabă fragmentată decât omogenă.
În toate țările candidate la aderarea în Uniunea Europeană au avut loc dezbateri publice privind oportunitatea aderării. Singura țară care nu a organizat dezbateri a fost România, unde nu s-a pus niciodată problema posibilității de a nu adera. Pornind de la această idee, moderatorul sesiunii, Sorin Antohi, a întrebat invitatul unde se regăsesc în prezent elementele care se contrapun atașamentului și aprobării generale față de ideea de Occident. Au apărut contraculturi care se opun acestei ideologii în ultimii ani? Răspunsul oferit de Andrei Pleșu a subliniat faptul că în România au existat și înainte de război două contradirecții: pe de o parte sincroniștii, care doreau să ne alipim pe modelul occidental, de partea cealaltă autohtoniștii, naționaliștii. Ambele ideologii au riscurile proprii: fenomenul „formei fără fond”, respectiv izolaționismul.
Între aceste două ideologii, noi rămânem „la est de vest și la vest de est”. Uneori, curentul ne trage spre est, alteori spre vest: „Simțim mereu în noi aceste două chipuri”. Pe de altă parte, retorica noastră politică și publică merge adesea pe o imagine candidă a acestei poziții incerte ideologic și geografic: „Suntem o punte între vest și est”, cum ne place adesea să iterăm.

Alibiurile pasivității și vocea reactivității

Această poziție „unică” poate fi o nenorocire sau un avantaj, iar România a valorificat de-a lungul istoriei ambele variante, ne amintește vorbitorul. Am trecut prin comunism, o mare perioadă în care vocile noastre nu au putut fi auzite. „Mulți nu au făcut nimic atunci”, recunoaște Pleșu. După mulți ani petrecuți într-o cultură a pasivității, într-o rutină a dezangajării, după Revoluție s-a născut o contracultură a reactivității, pe măsură ce o nouă generație și-a găsit vocea. Vorbitorul a atras însă atenția că este vorba în special despre cetățeni care nu au trăit experiența traumei în relație cu puterea, de aceea sunt dezinhibați. Pentru ei se naște mirajul posibilității de a schimba o societate care nu-i mulțumește și nu-i reprezintă, prin acte de nesupunere civilă. Generația nouă realizează că sistemul politic este incapabil să aducă schimbarea dorită și, printr-un fel de spasm, se trezește, iese în stradă, se face auzită și văzută.
„Reactivitatea este un semn îmbucurător, însă nu cred că soluția va veni de aici”, afirmă în final Andrei Pleșu, care argumentează că demonstrațiile în masă au efect în țări normale, democratice, în care guvernul, când vede zeci de mii de inși în stradă, se sesizează, intră în dialog și face un efort de lămurire a lucrurilor. „La noi se potrivește ideea de stat paralel – ăștia protestează, ăia guvernează.” Unde rămâne România? Ca întotdeauna, la răscruce de vânturi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe