Chirurgia
plastică este în continuă dezvoltare, atât la nivel mondial, cât și în România.
Reconstrucțiile estetice se perfecționează constant, pe măsură ce se descoperă
noi materiale și tehnici microchirurgicale. Reducerea și chiar eliminarea unor
defecte estetice are un impact semnificativ atât asupra fizicului, cât și
asupra psihicului și încrederii de sine, de aceea tot mai multe persoane apelează
la diferite forme de chirurgie plastică.
Despre
chirurgia estetică în România, dar și despre noutățile în acest domeniu am
vorbit cu dr. Ion Zegrea, organizatorul congresului European Plastic
Surgery Research Council, ce va avea loc în curând la București.
–
Care sunt procedurile estetice cele mai cerute în România? Cine și de ce le
vrea?
–
În ordine descrescătoare, procedurile estetice cele mai cerute sunt mărirea
sânilor cu implanturi, după care rinoplastia și blefaroplastia pe locul doi,
iar pe locul trei liposucția. În experiența mea, aceste proceduri sunt cerute
mai mult de femei, raportul fiind de aproximativ 80% față de 20% în favoarea
acestora, iar numărul cererilor crește cu aproximativ 10% în fiecare an.
–
Cum este în România prețul procedurilor estetice față de cel din străinătate?
Există turism medical în chirurgia estetică?
–
Există turism medical, pentru că la noi prețurile sunt mai mici. În general,
față de Europa de Vest, prețul este la jumătate, sau chiar mai mic. Personal,
am pacienți din străinătate, dar cei mai mulți dintre ei sunt români care
lucrează în străinătate și vin în România să se opereze.
–
Care sunt limitele până la care interveniți în chirurgia estetică?
–
Întotdeauna limitele rămân la aprecierea medicului, pentru că pacienții de
multe ori nu-și dau seama că există o limită. Este datoria noastră să-i
sfătuim, să-i ghidăm spre ceea ce este cel mai bine pentru ei – pentru
sănătatea lor și pentru starea lor de bine în general. Limita până la care
intervenim depinde de la pacient la pacient. Ca număr de intervenții, ideal
este ca operația să reușească din prima. Sunt însă anumite proceduri pentru
care rata retușurilor este, la nivel mondial, cam de 30–50%. Mă gândesc, de
exemplu, la reducerea mamară cu augmentare. Reducerea mamară cu mărirea sânilor
prin implanturi poate părea o procedură paradoxală, dar are sens. Pentru că
sunt foarte mulți factori de luat în calcul și de aproximat, rata de
reintervenție poate ajunge la 50%, la nivel mondial. Dar aici mă refer strict
la reintervenții minore, retușuri.
–
Există consiliere psihologică în completarea chirurgiei estetice? O folosiți?
–Da, există, dar din fericire nu este nevoie să o folosim foarte des. Atunci
când ne dăm seama că există anumite semne, comportamente și dorințe care
sugerează că pacientul are o problemă de percepție asupra propriei persoane, îl
trimitem la consiliere. Pacienții cu această afecțiune – tulburare dismorfică
corporală – nu își percep corpul cum este în realitate. De exemplu, o persoană
slabă se percepe foarte grasă. Dar nu poți interveni chirurgical la nesfârșit,
așa că acești pacienți trebuie trimiși la psiholog, pentru a-și redobândi
percepția corectă asupra corpului lor.
–
Am auzit de tratamente de corectare a ridurilor sau de augmentare a buzelor
făcute de stomatologi, în timpul anesteziei locale pentru tratamente
stomatologice. Ce părere aveți despre acest lucru? Ce complicații pot interveni
și care sunt riscurile asociate unor proceduri minim invazive nefăcute așa cum
trebuie?
–
Astfel de situații nu ar trebui să existe, pentru că nici noi când facem
anestezie locală pentru mărirea buzelor nu ne apucăm să reparăm dinții
pacientelor. În mod normal, trebuie să fii medic specialist de chirurgie
plastică pentru a face aceste proceduri. Într-adevăr, poate că nu sunt
proceduri foarte grele și toți medicii ar putea să le facă, dar important este
să știi să tratezi eventualele complicații, dacă apar. Dacă nu sunt respectate
condițiile de igienă, prima complicație posibilă este infecția. După care, de
exemplu, dacă injectarea cu acid hialuronic nu este făcută corect, poate apărea
desfigurarea – dacă se injectează prea mult sau prea repede. Infecțiile sunt
cele mai frecvente, dar desfigurarea este cea mai periculoasă.
–
Ce presupune urmărirea pacientului după chirurgia estetică?
–
În mod normal, eu îmi văd pacienții a doua zi după operație, apoi la trei zile
și la o săptămână. Dacă nu este nevoie de consulturi suplimentare, pacientul se
vede în continuare la trei săptămâni, trei luni, șase luni. De multe ori,
pacienții sunt refractari să vină la aceste controale, dar tot timpul le
reamintesc că ele sunt importante. Dacă ei vin la o săptămână și apoi vin abia
la un an, nu se poate vedea evoluția și nu putem corecta din timp ceea ce este
corectabil.
–
Cum abordați cazurile dificile, care au nevoie de reintervenții?
–
În primul rând reintervențiile nu trebuie grăbite, ci temporizate și realizate
după minimum șase luni până la un an de la intervenția primară. Perioada de
cicatrizare este de aproximativ opt-zece luni. Noi trebuie să reintervenim după
ce vindecarea s-a realizat, fibroza s-a diminuat și putem opera în condiții
optime. Dacă ne grăbim, rezultatele nu au cum să fie bune.
–
Care sunt noutățile în chirurgia estetică?
–
Ultimul trend în materie de chirurgie estetică, apărut în ultimii cinci ani,
este injectarea cu grăsime proprie. Tehnica a început să fie folosită nu doar
ca atare, ci și în foarte multe alte intervenții, ca un aditiv, ca o tehnică
complementară. De exemplu, sânii pot fi corectați prin injectarea de grăsime
proprie, dar procedura se poate folosi și în multe alte proceduri – se poate
injecta grăsime proprie pentru corectarea țesuturilor după arsuri sau după
iradieri. Tehnica are o foarte mare aplicabilitate în chirurgia estetică și
devine din ce în ce mai folosită.
–
Câte intervenții de injectare a grăsimii proprii ați realizat și cum vi se par
rezultatele comparativ cu metodele vechi?
–
Am realizat între 100 și 200 de astfel de intervenții. Rezultatele sunt mult
mai naturale și au avantajul că sunt mult mai rezistente în timp, efectele
persistă mult mai mult față de metodele anterioare. De exemplu, la nivelul
feței, rezultatul este mult mai durabil la injectarea cu grăsime proprie decât
la injectarea cu acid hialuronic. Dar fiecare caz trebuie individualizat,
pentru că uneori injectarea de acid hialuronic rămâne procedura indicată.
–
Există cazuri în care este contraindicată procedura de injectare a grăsimii
proprii?
–
Da. Dacă există o infecție la nivelul pielii, este clar contraindicată această
procedură.
–
Ce noutăți vor fi prezentate la congresul European Plastic Surgery Research
Council?
–
Congresul pe care am onoarea să îl organizez la sfârșitul lunii august este de
cercetare în chirurgia plastică. În acest domeniu, cercetarea este mai mult de
laborator, fundamentală, mai puțin clinică. Vor fi prezentate aplicații ale
cercetării în chirurgie reconstructivă și microchirurgie – aici vorbim de
regenerări nervoase, de interfața bionică dintre țesuturile umane și protezele
de membre, de reconstrucția sânilor cu grăsime abdominală sau alte materiale
inovatoare, de reconstrucții după operații oncologice. Congresul a fost
înființat de profesorul german Lars Steinstraesser după modelul american și
este un eveniment anual – aceasta este a noua ediție. Primele șapte congrese au
fost organizate în Hamburg, dar acum în fiecare an se alege un nou organizator
din cadrul comitetului executiv al European Plastic Surgery Research Council.
Ediția din acest an va reuni specialiști și cercetători din România și din
străinătate, dar va avea și sesiuni pentru medicii rezidenți, bazate în general
pe probleme de cercetare. Participanții își vor putea împărtăși experiențele,
iar rezidenții vor avea ocazia să discute cu omologii lor de la universitățile
Harvard sau John Hopkins, de exemplu.
–
Credeți că România este aliniată cu Europa de Vest în ceea ce privește
chirurgia plastică?
–
Dacă la chirurgia reconstructivă și la cea estetică suntem aliniați, în ceea ce
privește cercetarea, nu avem condițiile, laboratoarele și banii necesari pentru
a o realiza cum trebuie. Se face cercetare în România, dar în condiții mult mai
vitrege decât în lumea vestică.
–
Cum ar putea fi îmbunătățită această situație?
–
Am putea face un model în care fiecare spital să aibă un laborator de cercetare
și fiecare secție să aibă un departament de cercetare, care să colaboreze unele
cu altele. Activitatea de cercetare trebuie susținută și încurajată de șefii
universităților medicale. Dar în privința asta banii reprezintă o mare
problemă. De multe ori nu sunt bani în sistem pentru bolnavi, așa că cercetarea
pare un obiectiv foarte îndepărtat în România.
