Terapie
genică pentru oase rupte
Despre unele din tehnicile reconstructive
dezvoltate și testate în ultimii ani am scris în „Viața medicală” fie la
această rubrică, fie în alte articole. Tehnicile progresează mult de la un an
la altul și rezultatele obținute par tot mai puțin experimente și tot mai mult
aplicații clinice. Altfel, pe o piață în căutare de succese terapeutice cât mai
rapide, tehnicile reconstructive intră în competiție pentru finanțare cu
protezele bionice, care, deși nu oferă decât o redobândire a unei
funcționalități limitate și nu o restaurare totală, obțin rezultate
spectaculoase într-un interval de timp relativ scurt. Pe termen lung, probabil
că se vor impune tehnicile care reușesc să restabilească integritatea anatomică
și funcțională. Făcând uz de toate mecanismele biologice disponibile, acestea
sunt deocamdată departe de ideal, dar se fac pași importanți în direcția bună.
Un studiu1 publicat miercuri (17
mai) în Science Translational Medicine prezintă o ingenioasă metodă de
rezolvare a pierderilor importante de os, care au frecvent drept consecință
neconsolidarea fracturilor. Pe un lot de mini-porci de Yucatan, grupul de
cercetători de la Ierusalim și Los Angeles a aplicat o metodă originală,
constând dintr-o succesiune de pași terapeutici: după crearea unei fracturi de
tibie, cu dimensiuni critice, a fost implantat în situl de fractură o structură
de colagen, pentru a facilita recrutarea celulelor stem
mezenchimale/progenitoare endogene. După două săptămâni, s-a aplicat o terapie
genică prin injecție la situl de fractură dublată de aplicații transcutanate cu
ultrasunete. Metoda s-a dovedit eficientă, astfel că 40% din celulele de la
nivelul sitului de fractură prezentau gena-reporter introdusă, iar 80% din
celule exprimau markeri specifici celulelor stem mezenchimale. Odată dovedită
valabilitatea principiului enunțat inițial, s-a utilizat același model animal
pentru a livra la situl de fractură plasmidul ADN ce codează proteina
morfogenetică osoasă 6 (BMP-6), ceea ce a dus apoi la expresia și secreția
tranzitorie a BMP-6 la nivelul fracturii. În urma intervenției, testele
imagistice (fig. 1) și biomecanice (fig. 2) au arătat vindecarea
radiografică și funcțională a fracturii la toate animalele din studiu după șase
săptămâni de tratament, în vreme ce animalele din grupurile de control (tratate
doar cu colagen, doar cu injecție cu BMP-6 sau doar cu aplicații cu
ultrasunete) au prezentat în continuare fracturi neconsolidate.
Rezultatele grupului israeliano-american
constituie o frumoasă demonstrație a modului în care terapia genică mediată de
aplicațiile cu ultrasunete la nivelul celulelor mezenchimale progenitoare (fig.
3) poate trata fracturile neconsolidate ale oaselor lungi. Deocamdată
într-un model animal, rămâne ca translația clinică să confirme aceste rezultate
și la om.
Vechi și
greu de găsit
Grupul pentru stewardship la antibiotice al
Societății europene de microbiologie clinică și boli infecțioase (ESCMID) a
publicat luni (15 mai), în revista Clinical Microbiology and Infection, un
editorial2 prin care atrage atenția supra faptului că accesul la
antibioticele vechi este limitat în numeroase țări, cu toate că multe ghiduri
terapeutice încă le recomandă. Consecința acestei disponibilități reduse îi
poate forța pe medici să prescrie adeseori în schimb antibiotice cu spectru
larg. Care pot nu doar să fie mai puțin eficiente și să aibă mai multe efecte
adverse, dar și să ducă la selectarea de tulpini bacteriene rezistente.
Exemplele date în articolul citat includ, de pildă, utilizarea amoxicilinei în
locul penicilinei pentru infecțiile streptococice faringiene, a
fluorochinolonelor în locul nitrofurantoinului, fosfomicinei sau pivmecilinamului
pentru tratamentul cistitei și a amoxiclavulanatului sau cefalosporinelor
pentru tratamentul infecțiilor cutanate sau de părți moi, în locul unor
peniciline antistafilococice.
Motivele pentru care
antibioticele vechi sunt de negăsit în unele țări sunt legate de prețul lor mic
(sunt generice), de piața limitată căreia se adresează și de costurile mari ale
înregistrării la autoritățile de reglementare.
Grupul
ESCMID propune o serie de măsuri care ar putea rezolva problemele. Întâi, ar
trebui definite listele de antibiotice pentru care trebuie asigurat accesul
universal. Acestea ar trebui să poată fi prescrise unui adult sau unui copil
atunci când situația clinică o impune, pentru infecția de care suferă, în doza,
durata, formularea, calitatea și prețul corecte. Este, de asemenea, necesară
monitorizarea disponibilității globale a acestor medicamente, precum și
eventualele discrepanțe dintre necesarul clinic, disponibilitate și prescriere.
În contextul rezistenței în creștere la antibiotice, medicamentele vechi
trebuie reevaluate periodic (pentru generice, dozele sunt moștenite de la
medicamentele originale). În fine, recomandările includ și evaluarea
posibilității de a crea un fond global pentru accesul la antibiotice și
conservarea acestora, care să se ocupe de implementarea recomandărilor
menționate anterior.
Microscopie
fotoacustică pentru rezecții sectoriale
Un studiu publicat miercuri3 (17
mai) în Science Advances descrie o foarte interesantă metodă de
vizualizare intraoperatorie (fig. 4) a marginilor de rezecție pentru
cancerul de sân, permițând astfel realizarea unor sectorectomii sigure, care să
nu necesite reintervenții ulterioare, după analiza histopatologică a țesutului
excizat. Grupul american care a realizat cercetarea a utilizat o tehnică
denumită microscopie fotoacustică, ce utilizează lumina ultravioletă pentru a
descoperi diferențele de contrast dintre țesutul mamar normal și cel neoplazic.
Diferența față de tehnicile utilizate în
prezent constă în posibilitatea de a analiza țesutul excizat fără alte
intervenții ulterioare, precum fixarea în parafină sau etichetarea
imunochimică. Rezultatele obținute au fost apoi comparate cu cele obținute prin
histopatologia clasică, cu rezultate superpozabile. Metoda este încă departe de
a putea fi utilizată în clinică, studiul amintit având doar rolul de a deschide
drumul în această direcție. Prototipul folosit reușește să scaneze o suprafață
de 1 cm/1 cm în nu mai puțin de șapte ore, însă utilizarea unor dispozitive mai
avansate, cu laser, ar putea reduce foarte mult acest timp. În plus, până la
disponibilitatea intraoperatorie a unor astfel de dispozitive care să evalueze
marginile de rezecție, trebuie dezvoltați algoritmi care să automatizeze
comparația țesutului normal cu cel tumoral și să faciliteze diagnosticul
intraoperator.