Statusul
de performanță ECOG reprezintă o scală utilizată de diferiți specialiști, având
ca scop evaluarea modului în care boala afectează abilitățile și activitățile
de zi cu zi ale pacientului și determinarea tratamentului adecvat și
prognosticului bolii. Kinetoterapeutul trebuie să țină cont de această scală de
evaluare pentru a putea construi un program eficient de kinetoterapie.
Odată
cunoscut ECOG-ul pacientului, kinetoterapeutul se poate axa pe exerciții pentru
membrele superioare și inferioare, în vederea creșterii și menținerii
mobilității articulare și a forței musculare. Kinetoterapia are rolul de a
îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient, indiferent de statusul de
performanță sau de boala acestuia. Un program de kinetoterapie poate să
conțină, în funcție de starea de sănătate a pacientului și ECOG-ul acestuia,
exerciții active, pasive, de respirație, mobilizări active sau pasive, manevre
de tapotaj toracic etc.
Gradul
0 corespunde pacientului complet activ, capabil să ducă la bun sfârșit
activitățile desfășurate înainte de a se îmbolnăvi; gradul 1 presupune
restricții în îndeplinirea activităților fizice solicitante, dar pacientul este
capabil să desfășoare activități ușoare sau sedentare, precum munca de birou;
gradul 2 aparține pacientului mobil și capabil să se îngrijească singur, dar
incapabil să muncească, fiind treaz și activ mai mult de 50% din timpul
efectiv; pacientul parțial capabil să se îngrijească singur aparține gradului
3, fiind imobilizat în scaun sau la pat peste 50% din timpul efectiv; gradul 4
aparține pacientului imobilizat complet la pat sau în scaun, care nu se poate
îngriji singur.
Programele
de kinetoterapie se adoptă în funcție de ECOG-ul pacientului. Pentru ECOG 0,
programele de kinetoterapie pot conține exerciții active și pasive pentru
menținerea tonusului muscular și articular la un nivel cât mai ridicat, atât
pentru membrele inferioare, cât și pentru cele superioare. Se efectuează exerciții cu rezistență maximă, exerciții
pentru respirație și pentru menținerea capacității pulmonare la un nivel optim.
Intensitatea de lucru la pacienții cu ECOG 0 poate fi cuprinsă între 80 și 90%.
Programele de kinetoterapie pentru cei cu ECOG 1 pot conține exerciții active
și pasive pentru creșterea sau menținerea tonusului muscular și articular la un
nivel cât mai ridicat, atât pentru partea superioară, cât și pentru cea
inferioară. Exercițiile cu rezistență medie pot fi incluse în diferite programe
de kinetoterapie, iar un rol foarte
important în statusul de performanță îl au exercițiile de kinetoterapie
respiratorie. Pacienților li se indică ridicări în ortostatism sau la marginea
patului. La pacienții cu ECOG 2 putem vorbi de programe de kinetoterapie care
să conțină exerciții pasivo-active pentru menținerea unui tonus articular și
muscular la un nivel cât mai ridicat. La pacienții cu acest status de
performanță nu se mai pot executa exerciții cu rezistență, iar ridicările în
ortostatism se realizează într-un număr mic de repetări.
La
pacienții cu status de performanță 3 programele vor fi efectuate doar la patul
pacientului și pot cuprinde exerciții pasive pentru membrele inferioare și
superioare, pentru menținerea mobilității articulare și forței musculare. Se
realizează mobilizări în diferite decubite (lateral stânga, lateral dreapta),
un rol foarte important avându-l manevrele de tapotaj manual, efectuate de cel
puțin trei-patru ori pe zi, cu durată de circa cinci-șapte minute pe fiecare
zonă a plămânului (anterior, lateral, posterior). Pacienții cu status de
performanță 4 vor avea nevoie de mobilizări în diferite decubite (lateral
stânga, lateral dreapta) pentru evitarea riscului de apariție a escarelor.
Manevrele de tapotaj au un rol foarte important, la fel ca pentru pacienții cu
ECOG 3, deoarece durata imobilizării acestora la nivelul patului este de peste
50% din durata unei zile. În această situație apar încărcările pulmonare care
pun în dificultate căile respiratorii ale pacienților.
În
concluzie, kinetoterapia are un rol foarte important la pacienții cu statusuri
de performanță 0, 1, 2, 3, 4, având scopul de a îmbunătăți calitatea vieții și
de a oferi un confort fizic și psihic cât mai bun și la un nivel cât mai
ridicat. În ajutorul specialistului în kinetoterapie poate veni atât pacientul,
cât și familia acestuia. Pacientul poate lucra și în lipsa specialistului
diferite exerciții de kinetoterapie de bază (simple, cu un număr mic de
repetări), supravegheat îndeaproape de familie, totul depinzând de starea sa de
sănătate.