La 19 august, ziua în care s-au
împlinit 135 de ani de la nașterea lui George Enescu, s-au derulat
mai multe evenimente menite să omagieze personalitatea muzicianului.
Unul dintre ele a fost recitalul tinerilor organizat la vila
„Luminiș“ din Sinaia, un loc unde maestrul se simțea în largul
său. Vila, actuala casă memorială „George Enescu“, a fost
construită pe baza schițelor compozitorului, cochetă, simplă,
atrăgând atenția camera sa din foișor, care seamănă cu o
chilie. Concerte atractive au avut loc și la Muzeul „George
Enescu“ din Capitală, instituție care coordonează toate
celelalte muzee și case memoriale de care se leagă numele și
existența Maestrului.
De asemenea, aniversarea a marcat un
moment prielnic pentru ca organizatorii concursului internațional
„George Enescu“, ce va debuta la 3 septembrie, să puncteze o
inițiativă proprie. Astfel, aceștia au anunțat în aceeași zi
lansarea clipului oficial de promovare a competiției, sub genericul
„Trăiește-ți visul“. Vocea îndrăgitului actor Marcel Iureș
se aude rostind crezul enescian care poate fi asociat cu aspirațiile
tinerilor concurenți – „Visez fără încetare. Cât trăiesc,
vreau să cânt“. Este o deviză pentru „o sărbătoare a
visurilor care ne duc mai departe“, la care se raportează probabil
fiecare dintre cei 174 de aspiranți la podium.
A doua zi, 20 august, a avut loc
finala concursului „Grand Prix de l’Opera“ al Operei Naționale
București. Juriul a desemnat laureații destul de aproape de
preferințele sau clasamentele celor din sală. A urmat, ca o
prelungire a serialului estival, ediția a cincisprezecea a
Festivalului „Johann Strauss“, inițiat și organizat de
Asociația română a iubitorilor valsului. În ambianța elegantă a
sălii „Cerchez“ de la Muzeul Cotroceni, recitalul din 23 august
a propus o întâlnire cu „Familia Johann Strauss și Iosif
Ivanovici“. Au recitat din creația lor pianistul Iosif Ion Prunner
și cvartetul Artmusik, pentru ca în seara următoare să evolueze
violonista Corina Bura și pianista Viorela Ciucur.
Începutul de septembrie aduce însă
noi tentații, pentru că la Opera Națională se vor prezenta
spectacole cu opereta „Văduva veselă“ de Lehar, în
interpretarea ansamblului Operei din Iași, producție semnată de
regizorul Andrei Șerban într-o viziune foarte personală. În
paralel, la Ateneu va avea loc finala concursului de dirijat
„Jeunesses musicales“, apoi va debuta etapa întâi a concursului
„George Enescu“ cu secțiunea violoncel, urmând apoi secțiunile
vioară și pian. Finalul competiției se va suprapune cu startul
festivalului „RadiRo“, care timp de nouă zile va aduce pe
podiumul sălii Radio orchestre din Europa și din Asia în concerte
cu programe diverse și, în general, pe gustul publicului larg.
Cei care vor asculta acele opusuri în
transmisiune directă la postul de radio vor avea prilejul ca, stând
acasă, înconjurați de muzică bună, să citească și volumul
recent apărut „Doamne și domnițe, prințese și regine în
istoria românilor“, dedicat „elitelor feminine din spațiul
românesc, din secolul XIV până astăzi“, publicat de Editura
Meronia. Se pregătește și apariția „Enciclopediei
personalităților feminine din România“, revăzută și adăugită,
în mare parte rezervată „acelor doamne care au făcut lucruri
remarcabile în societatea românească“, un sfert din spațiu
fiind destinat „celor care acum sunt în plină activitate
creatoare“. Cei interesați vor avea ce să citească, fiind sau nu
adepții separării personalităților feminine în volume distincte.
Eu rămân la convingerea că există pur și simplu oameni
deosebiți, performanți în diferite domenii, indiferent de gen.
Cititorii vor decide însă conform propriilor opțiuni.