Newsflash
Știri

Cursuri online la Universitatea de Vest, mai puțin facultățile cu profil medical

de L. Budin - nov. 21 2022
Cursuri online la Universitatea de Vest, mai puțin facultățile cu profil medical

De luni, 21 noiembrie, Cursurile la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) Arad se vor desfăşura online, cu excepţia celor trei facultăţi cu profil de medical, a decis Senatul Universităţii.

Protectorul pentru strategia academică şi programe de studii din cadrul UVVG Arad, Cristian Benţe, a declarat pentru Agerpres că decizia a fost luată pentru a se valorifica platforma de studiu online creată în timpul pandemiei de COVID-19, dar şi în contextul actual al preţurilor mari la energie, care impun adoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor.

examen-studenti

Conform deciziei Senatului, facultăţile cu profil medical, respectiv Medicina, Stomatologia şi Farmacia, vor desfăşura în continuare cursurile cu prezenţă fizică 100%. Celelalte facultăţi din cadrul UVVG vor avea activitatea online sincron, adică în direct, aşa cum prevăd standardele ARACIP”, a spus Cristian Bențe.

Examenele se vor desfăşura însă cu prezenţa fizică a studenţilor, la toate facultăţile.

Avem o platformă de învăţare online foarte bine pusă la punct şi ne dorim să o valorificăm în acest context în care preţurile la energie sunt foarte mari şi toată lumea doreşte să facă unele economii”, a mai spus Cristian Benţe.

Topul suplimentelor alimentare în Europa și în România

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe