În ultimii șase ani am avut
plăcerea să discut cu medicii o seamă de aspecte mai degrabă
nemedicale ale practicii lor. Astfel, am întâlnit tot mai frecvent
și pregnant frustrarea acestora legată de faptul că pacienții
apreciază mai mult felul în care medicii se poartă cu ei sau
aspecte considerate a fi oarecum neesențiale în contextul unui act
medical eficace sau de calitate. Ei sunt dezamăgiți că întreaga
lor strădanie de a învăța mai bine de zece ani medicina pălește
oarecum în fața unor detalii cum ar fi a da mâna cu pacientul, a-l
asculta ceva mai mult și mai atent, a-i explica pe limba lui sau a
nu-l face să își piardă timpul în sala de așteptare. Degeaba am
încercat să explic că pacientul nu are cum să aprecieze efortul
academic și întreaga experiență a medicului în mod obiectiv,
însă poate cu ușurință înțelege, de data asta foarte
subiectiv, gesturi și atitudini cotidiene și familiare.
Apoi m-am întrebat: oare medicii,
care în mod evident au o înțelegere mai bună atât a sănătății,
cât și a patologicului, decât marea majoritate a pacienților, ce
ar aprecia la un alt medic pe care îl admiră? Faptul că sunt mai
aproape de „adevărul“ medical îi va face să aprecieze mai mult
aspectele tehnic-profesionale sau vor fi mai aproape de ceea ce
apreciază tot omul străin de medicină? Și, cum îmi place să
găsesc răspunsuri la întrebări, am făcut experimentul următor.
Metodologie.
La o școală pentru rezidenții dintr-o specialitate chirurgicală,
am rugat participanții (rezidenți, dar și câțiva dintre
profesorii lor) să se gândească la un anume medic pe care l-au
întâlnit în viața lor și pe care îl admiră foarte mult, cu
condiția ca acesta să nu fie de aceeași specialitate ca aceea în
care ei se pregătesc. Am vrut să evit contextul în care ei s-ar fi
simțit cumva obligați să își laude șefii de clinică. Apoi i-am
rugat să scrie pe o foaie de hârtie cinci aspecte cât mai concrete
pe care le apreciază la acei medici și două aspecte care,
îmbunătățite, i-ar putea face și mai strălucitori.
Am primit 29 de răspunsuri. Am
eliminat două: unul pe motiv ca era ilizibil (nicio surpriză),
celălalt pentru că se referea (cu toată duioșia cuvenită) la
propriul tată, medic la rândul lui.
Am încercat să
grupez răspunsurile primite și să le ierarhizez cumva cantitativ.
Am eliminat un răspuns care a apărut destul de frecvent,
profesionalismul, pe motiv că, deși important, este atât de
general încât nu înțelegem mai exact la ce se referă. Am luat de
bun că profesionalismul a fost o condiție suficientă de includere
pentru fiecare dintre medicii apreciați de participanții la test.
Atenție! Interpretarea rezultatelor merită privită și prin prisma
faptului că vine de la niște medici în formare (rezidenți),
pentru care perspectiva pedagogică poate fi o componentă
impresionantă în aprecierea unui alt medic.
Rezultate.
Care credeți că a fost proporția celor care au apreciat la medicii
aleși ceva care ține de nivelul de pregătire profesională? Mai
puțin de unul din cinci (5/27, 18,5%) au menționat aspecte care au
cât de cât de a face cu expertiza medicală a persoanei în cauză:
faptul că este un chirurg bun (manualitate), experiență, a fi
expert în domeniu, stăpân pe situație, bine pregătit.
Ei bine, dacă pregătirea
profesională a fost atât de rar citată, ce anume au apreciat?
• Comunicare
și răbdare (șapte respondenți);
• Umor,
pedagogie, disponibilitate (câte cinci);
•
Seriozitate, empatie (patru);
• Disciplină,
modestie, perseverență (trei);
• Exigență,
corectitudine, înțelegere, pasiune, echilibru (doi);
• Prestanță,
sacrificiu, carieră, respect, a fi uman, relaxat, integritate,
impunător, spontaneitate, implicare, analiză, curaj, persuasiune,
înțelepciune, consecvență, permisivitate, responsabilitate,
oratorie, pozitivism și a fi binevoitor au fost celelalte calități
menționate.
În privința
aspectelor care sunt oportunități de îmbunătățire a
performanței medicului în discuție, aproape jumătate din cei
chestionați nu au menționat nimic (12/27, 45%). Cei care au
completat au considerat următoarele calități, atitudini a fi cumva
deficitare la momentul prezent:
•
Disponibilitate-accesibilitate (șase respondenți);
• Pedagogie,
a fi răbdător (patru);
•
Impulsivitatea – în ideea de a putea fi controlată, împreună cu
lipsa de calm (trei);
• Coordonarea
personalului, deschiderea către nou, deschiderea către opiniile
celor mai tineri, superficialitatea, politețea, comunicarea, lipsa
curajului, lipsa bunului simț, abilitățile de lider.
Discuție. Nivelul
de înțelegere a medicinii este, așa cum era de așteptat, cu mult
crescut în rândul medicilor comparativ cu populația laică,
inclusiv în contextul în care ei sunt în poziția de a evalua
cazuri din afara specialității lor. Cu toate acestea, atunci când
sunt chestionați referitor la ceea ce apreciază la un medic dintr-o
altă specialitate, chiar și medicii fac referire în special (dacă
nu exclusiv) la trăsături de personalitate, atitudini și abilități
nespecific medicale. Patru din cinci respondenți nici nu au
menționat aspecte care să fie direct legate de curricula medicală.
Chestionați
referitor la oportunitățile de îmbunătățire, dezvoltare,
aproape jumătate nu au menționat nimic. Noi punem asta în seama
unor tare culturale: cei foarte buni sunt mai puțin criticabili,
dacă face ceva foarte bine e acceptabil să fie deficitar (chiar
dacă nociv) în alte privințe, lipsa unui spirit critic referitor
la performanța profesională, educat și antrenat. O dată în plus,
oportunitățile de îmbunătățire, atâtea câte au fost
identificate, s-au regăsit exclusiv în zona non-curriculară
medicală.
Concluzie.
Nu este surprinzător că și medicii apreciază și doresc de la
colegii lor în special atitudini, valori, comportamente sau
abilități care provin mai degrabă din sfera conviețuirii sociale
cotidiene civilizate, a respectului pentru celelalte persoane
implicate. Chiar dacă au o pregătire medicală avansată, medicilor
le este greu să aprecieze cunoașterea și expertiza medicală a
colegilor lor din alte specialități. Ceea ce găsim întrucâtva
surprinzător este absența preocupării de a dezvolta la nivel de
indivizi și de grup acele valori, atitudini, comportamente și
abilități care, cele mai multe, pot fi învățate și, iată, sunt
atât de apreciate. Iar când vorbesc de lipsa preocupării mă refer
(generalizând ușor abuziv, recunosc) la universități, Colegiul
Medicilor, societăți profesionale, manageri de spitale și
policlinici și, nu în ultimul rând, la medicii înșiși.
Pe scurt, frumos ar fi, tuturor ne-ar
plăcea, dar să nu ne batem capul prea tare.
