Newsflash
Cultură

World Doctors Orchestra în Germania

de Prof. dr. Florin AMZICA - oct. 3 2013
World Doctors Orchestra în Germania
   Luna aceasta, Orchestra Mondială a Medicilor s-a aflat în Germania, unde a susţinut două concerte: la Bonn (17 septembrie) şi la Berlin (18 septembrie). Concertele au avut acelaşi program: uvertura Coriolan de Beethoven, Moarte şi transfiguraţie de Richard Strauss, câteva arii de Händel, Purcell, Gluck, Johann Strauss şi Glinka în care l-a acompaniat pe contratenorul Jochen Kowalski (Germania) şi un potpuriu de cântece de jazz cu solista Donna Brown din SUA. Acest program, care ar putea părea eclectic multor amatori de muzică clasică, a rezultat din includerea concertului de la Bonn în festivalul anual Beethoven, aflat anul acesta sub semnul „translaţiei muzicale“.
   Reunirea orchestrei s-a făcut, după tradiţia deja instaurată, cu o săptămână înaintea primului concert, pentru repetiţiile desfăşurate zilnic în marea aulă a Universităţii din Bonn. Au participat aproximativ 100 de medici din 20 de ţări. Repetiţiile au fost intense şi lungi deoarece, pe de o parte, programul a fost dificil, iar pe de alta, apariţia pe scena unui festival atât de prestigios precum cel de la Bonn a generat aşteptări suplimentare. La sfârşitul perioadei de pregătire, a fost necesar un concert suplimentar, dat chiar în aula universităţii. Cel programat s-a desfăşurat la Beethovenhalle şi s-a bucurat de un succes considerabil. Ulrich Baumann, de la General Anzeiger, a scris că orchestra „a produs minuni; nivelul ansamblului se află mult peste ceea ce se poate aştepta de la amatori“.
   În ziua următoare, după un transfer obositor cu autobuzul, orchestra a ajuns la Berlin pentru un concert în legendara sală a Filarmonicii din Berlin. Este probabil visul oricărui muzician, profesionist sau amator, să păşească pe această scenă dinspre care s-a răspândit muzica atâtor muzicieni de valoare excepţională. Acustica sălii a motivat membrii orchestrei în aşa măsură încât am părut cu toţii surprinşi de performanţă. Cronica din Der Tagesspiegel de a doua zi spunea: „Este un medic în sală? O întrebare care la acest concert n-a produs nicio panică, ci doar zâmbete. O sută de medici s-au aflat pe scena Filarmonicii. În ciuda afinităţii vindecătorilor pentru muzică, în ciuda numeroaselor orchestre regionale de medici (cu referire la Germania, n.n.), World Doctors Orchestra, fondată de Stefan Willich, a propus un proiect unic“.
   Tot conform tradiţiei, sumele adunate cu ocazia celor două concerte se depun în beneficiul unor organizaţii de caritate: anul acesta, asociaţiilor „Dentişti pentru Africa“ şi a copiilor bolnavi de cancer din Bonn.
   Un fapt remarcabil pentru publicul din România: în timpul sejurului în Germania al World Doctors Orchestra, o delegaţie de entuziaşti membri ai cluburilor Lions din Cluj-Napoca, avându-l în frunte pe dr. Bogdan Florea, a propus un proiect pentru două concerte ale orchestrei în România (la Cluj-Napoca şi Bucureşti). Propunerea a fost acceptată de conducerea orchestrei şi inclusă în calendarul stabilit pentru 2016. Până atunci, World Doctors Orchestra are alte concerte în 2014 (Japonia şi Chile) şi 2015 (Germania şi Canada).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe