Urmează un altul, tot optimist. O doamnă trasă prin inel, care declară
că avusese peste 100 kg, povesteşte cum, pe vremea aceea, începuse să se
retragă din societate, să se izoleze, nu suporta să se privească în
oglindă. Cu ajutorul dânsei, emisiunea înaintează în descifrarea mecanismelor de apariţie a obezităţii. Principalul vinovat este modul greşit de a mânca. Mâncăm mult, nu lăsăm în farfurie, ne ghiftuim, pe vechiul principiu, conform căruia numai „două bătăi strică, nu şi două porţii de mâncare“. Doamna subţire şi-a schimbat, radical, modul de a mânca. Treptat, a învăţat să nu mai „mănânce tot“, ci să mai şi lase în farfurie. La ora actuală însă a ajuns la performanţa că porţia de mâncare pe care şi-o îngăduie încape în farfuriuţa de la ceaşca de cafea. O consideră întru totul suficientă pentru nevoile omului modern. Am moştenit cu toţii, din vremuri imemoriale, explică dânsa, câte un stomac mare, inclusiv nevoia de a-l umple. Florina a pus însă bazele Fundaţiei pentru combaterea obezităţii. Chiar dacă la noi obezitatea nu e socotită boală. Recomandă frecvent operaţia de restrângere a stomacului. Care e scumpă. Dar obezitatea e şi mai scumpă. În ţările UE se cheltuiesc 40,5 miliarde de euro pe an pentru tratarea problemelor declanşate de obezitate. Statele Unite ale Americii cheltuiesc anual 120 de miliarde de euro, de trei ori mai mult decât Europa.
Printre numeroasele imagini şi vorbe ale supraponderalilor, se aude, din când în când şi cuvântul aşezat al expertului de la Institutul de Endocrinologie – dl prof. dr. Constantin Dumitrache. De la dânsul, de la autoarea reportajului şi de la cunoscători, care se referă cu precădere la propria lor experienţă, aflăm că la noi nu există un program de prevenire a obezităţii.
Există (?) o taxă pe fast food. Dar nu s-a scurtat coada la shaorma şi la sandviciuri, nici n-a dispărut înclinaţia cumpărătorilor (de regulă sedentari), a clienţilor unităţilor de specialitate spre unele adevărate „gunoaie alimentare“. Abundă E-urile, mâncarea grasă, prost procesată, plină de coloranţi. Oamenii care mănâncă în pauze, la serviciu, se jenează să scoată pacheţelul cu mâncare de acasă şi recurg la cea din „târg“. Plus tendinţa accentuată spre sedentarism, la serviciu şi acasă. „Am tehnologie la dispoziţie, nu mai sparg eu lemne“. Caloriile se adună, nu se consumă. A mânca e o plăcere. Şi un motiv de autocontrol. Cineva a dobândit 12 kilograme în plus după numai o lună de fast food. Totul e mare în America, casa, clădirile, hrana şi oamenii. Şi noi, fizic, suntem în creştere. Disperat, „reporterul special“ pledează pentru mişcare. Pentru cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi. De urcat scări, de mers pe jos. De numărat cu un aparat special numărul paşilor. Idealul e de 6.000 de paşi pe zi. La orizont apare şi conceptul de slăbire inteligentă. Dar dacă mâncăm seara târziu ceva dulce? Un specialist consideră că frecvenţa contează. Dacă se întâmplă rar, nu e motiv de îngrijorare. E bine să fim „10 % drăcuşori şi 90% sfinţişori“. Pentru că, adaugă domnia sa, „Fără cele 10% viaţa nu prea merită trăită“. Nici umorul nu trebuie să lipsească. „Am învins anorexia“ – spun obezii despre ei înşişi. Alţii îi numesc „sinucigaşi bine hrăniţi“. Profesorul C. Dumitrache numeşte pandemia „Globezitate“. O tânără exclamă: „Sunt grasă şi mă urăsc“. După o emisiune bogată în informaţii utile, vine şi sfatul final: Obişnuiţi-vă să vă urcaţi din când în când pe cântar. Şi, dacă e cazul, mergeţi la medic.
Reporter special: Carmen Moise.