Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Victor Săhleanu – ultimele eseuri

Viața Medicală
Dr. Mihail MIHAILIDE vineri, 28 august 2009

Întâmplarea face să deţin câteva informaţii de circulaţie restrânsă cu privire la Victor Săhleanu, în speţă, la eseurile sale publicate la „Viaţa medicală“ în anii ce au precedat tragica sa dispariţie. De aceea, mi s-ar putea reproşa că nu sunt la obiect; dar, în cazul creaţiei lui Victor Săhleanu, nimic nu poate fi desprins din întreg, medicul, matematicianul, fizicianul, filosoful, poetul, eseistul exprimându-se sinergic, sub varii forme. Ce altceva decât un eseu este „Poemul didactic“, apărut şi în cartea de poezie ce astăzi se lansează, atât de potrivit intitulată, cu gândul la autor şi la preocupările sale de antropolog, Cosmos uman? Iar dna Elena Liliana Popescu nu este oare în acelaşi timp poet, editor, dar şi matematician? (...)

   În Amintiri despre tatăl meu… emoţionanta prefaţă la acest volum semnată de unul dintre cei doi fii ai săi, dl Adrian George Sahlean, scrie că după prigoana Meditaţiei transcendentale de la începutul anilor optzeci, enciclopedistul fusese „pus la index“, demis din funcţia pe care o deţinea la Institutul de Antropologie, interzicându-i-se semnătura, adică dreptul de a publica, şi retrăgându-i-se cărţile din biblioteci, pedeapsă ce ar putea nedumeri generaţia apărută după 1989. Această absurdă sancţiune – absurdă dacă uităm esenţa comunismului şi a totalitarismului – l-a marcat profund, încât mă întreb dacă nu a avut repercusiuni şi în planul sănătăţii sale fizice, scurtându-i numărul zilelor ce-i fuseseră hărăzite.
   Nici după evenimentele decembriste, în perioada criptocomunistă ce a urmat, publicaţiile, care explodaseră ca vegetaţia după ploaie, sub diferite titluri, nu s-au grăbit să-l invite în paginile lor. În acea perioadă, l-am invitat în redacţia ziarului, am avut şansa să accepte, spre marea noastră bucurie şi onoare.
   Era aşa cum s-a spus: un om frumos, un personaj cu preocupări ieşite din banalul cotidian, neinteresat de aspectele, acum numite cu un eufemism pragmatice, circulând în lumea pură a conceptelor şi ideilor, părând din aceste motive „distrat“. Se exprima într-un mod particular, făcând asociaţii neaşteptate, originale, dar exprimând cu o uluitoare precizie şi rapiditate ceea ce la un moment gândea. Cu un prilej, mi-am asumat îndrăzneala de a-l întreba dacă n-ar vrea să colaboreze la ziar, propunându-i o rubrică săptămânală şi spunându-i cam ce mi-aş fi dorit să cuprindă aceasta. A fost aproape imediat de acord, mi s-a părut, chiar entuziasmându-se. Treptat, ne-a devenit colaborator preţios şi oaspete aşteptat.
    A început să scrie prin septembrie 1994. Coincidenţă sau nu, era anul când împlinise 70 de ani, când Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România îl sărbătorise, iar „Viaţa medicală“ îi închinase o pagină omagială. Câteva dintre titlurile primelor eseurilor apărute până la finele acelui an: Ce poate fi anatomia, Corpul, De la Concret la Concept, Întrebările fiziologiei, Timpul regăsit, Neofatalismul geneticist, Specificitate, Iatrochimia…
    În 1995, mi-a propus ca eseurile ce urma să le publice să apară sub marginalul: Medicina altfel. Vreo două săptămâni am „dezbătut“ dacă rubrica să se cheme aşa cum sugerase – Medicina altfel – sau cum susţineam, argumentând că ar fi mai potrivit publicistic şi poate mai explicit, pentru ceea ce intenţiona: Medicina, în alt fel. A sesizat până la urmă nuanţa şi a acceptat varianta mea. Primele trei texte din ciclu s-au numit Rigiditate şi rigoare, fiind datate 3, 10 şi 17 februarie 1995. Următoarele s-au intitulat: Juven(t)ologie, cu t între paranteze (putându-se citi şi Juvenologie), Normalitate şi norme, apoi – Ars longa, Vita brevis?, Genocidul aseptic, Constatare şi contestare, Viaţă şi valoare.
    Din apariţiile anului următor (1996), am să citez: Omul făuritor, Criterii ale valorii «antume», Dreptul la tine însuţi, trei eseuri sub titlul Viaţa: risc sau fatalitate, apoi, Viaţa – alt punct de vedere, pe parcursul a două numere de ziar, şi, în final, patru eseuri săptămânale reunite sub denumirea: Viaţa ca stil. Îi făcea plăcere să le scrie, articolele aveau o grafie ordonată şi clară, cu multe cuvinte subliniate sau puse între ghilimele; se bucura văzându-le apărute, şi mă chestiona îndelung despre impactul posibil asupra cititorului. De altfel, în primul paragraf al eseului Constatare şi contestare scria: „Mă întreb şi eu (cum se vor fi întrebat şi cititorii care ne citesc): de ce scriem, de ce scriu ? Evident – spun unii – pentru a fi citiţi. Răspunsul acesta este însă incomplet: de ce dorim să fim citiţi? Mai departe, «şuviţa» motivaţiilor se desface în mai multe fire, de «grosimi» diferite. Recunosc(cum interpretează unii) că o fac pentru a-mi vedea numele tipărit în ziar. Numai că acest nume este, printre altele, o semnătură de responsabilitate asumată. Pentru a nu fi confundat – ci recunoscut, eventual, şi pe stradă – redacţia consideră că nu este inutil să-mi anexeze şi fotografia. Detaliul este important, atunci când articolul nu este numai o invitaţie binevoitoare la câteva idei de «specialitate», ci conţine elemente critice (cu un pH care nu este neutru) şi agresivităţi care trec dincolo de constatări, la sugestii şi contestări. Scriu pentru că nu mă împac cu lozinca merge şi aşa (când cred – şi argumentez – că poate fi altfel, mai «adecvat» problemelor ce se ridică, sub semnul unui «mai bine»). Este, mai ales, logica textelor care au apărut sub titlul ei şi?, continuând cu cele sub genericul de ce nu?“ (…).
   În opinia mea, eseurile cele mai contondente, cele mai actuale aş zice, sunt cele în care se ia la trântă – academic vorbind – cu gloata conformistă, cu rigizii, cum îi numeşte pe conformişti, făcând o distincţie clară între rigiditate şi rigoare. „Poate că – spune profesorul Săhleanu – domeniul în care rigoarea este înlocuită «dramatic» prin rigiditate, este cel al fenomenelor zise «para-ştiinţifice». De ele se «leagă» ceea ce s-a numit medicină, heterodoxă – prin aluzie contrastivă la ortodoxismele medicinii curente. La limită, se situează homeopatia şi acupunctura. Acum doi ani, pentru verificarea rezultatelor obţinute in vitro (!) de un imunolog homeopat, autorităţile medicale engleze au considerat potrivit să includă, în comisie, un scamator prestidigitator! Medicina chineză a acupuncturii, practicată cu succes de milenii, este înglobată, de unii pontifi, în categoria placebo; iar anestezia prin acupunctură era privită, acum douăzeci de ani, de către unii medici occidentali anticomunişti (!), drept rezultat al hipnozei în masă, exercitată de Mao-Tze-Dun! Un vicepreşedinte al Academiei de Medicină considera absurdă pretenţia unor medici chinezi de a fi jugulat epidemii prin acupunctură, prin aceleaşi considerente: cum explici? Când am sugerat că «medierea» inteligibilităţii ar fi putut fi adusă de sistemele de reglare (neuroendocrine sau/şi electrice) ale imunităţii, atitudinea sa a devenit mai flexibilă; dar a cerut dovezi – nu pragmatice, ci din laboratoare de fiziopatologie, pe animale. Mii de vieţi salvate fără justificare explicativă cântăresc prea puţin pentru «dogmaticii» rigorii. Cu 10–15 ani în urmă, un chimist propunea un preparat ce ar fi putut (credea el) să fie util în diagnosticul serologic al cancerelor. «Verificarea» a datun rezultat negativ. Am întrebat pe cel care o organizase (profesor universitar metalurgist) care au fost membrii comisiei: cei mai buni oncologi din ţară (majoritatea chirurgi). L-am mai întrebat dacă în comisie a fost solicitat şi un matematician: «Dar pentru ce?». Nici el, nici oncologii (cred) nu ştiau că un test biologic are rezultate inconstante, fals pozitive şi fals negative – şi că o concluzie este o temă de statistică matematică a rezultatelor. Iată un alt tip de rigiditate, ţinând de o logică a lui sau/sau – şi nu de o logică probabilistă.“ (…) Şi mai departe, V. Săhleanu scrie: „Astuparea «urechilor minţii» se manifestă (am verificat-o) prin neacceptarea faptelor insolite, inexplicabile, chiar dacă există un corpus de observaţii foarte abundent. Cunosc un autor de cărţi de ştiinţă «dură», dar şi de popularizare, care n-a avut nici măcar dorinţa de a se informa altfel decât «după ureche». Mai grav, pagini întregi ale lucrărilor sale conţin date false sau afirmaţii categorice ale unor alţi autori incompetenţi. Semiinformatul (sau semi-doctul) se recunoaşte prin superficialitate şi afirmaţii peremptorii, eventual prin ridiculizarea şi invectivarea celor ce au părerile criticate. Există un «mahalagism ştiinţific» care furnizează epitete: credulitate penibilă, bazaconie, prostie omenească, fraudă, minciună sfruntată. Cei care le folosesc au orbirea dogmaticilor ce nu vroiau să se uite în luneta lui Galilei. Alţii abuzează de confuzia dintre absurd, ilogic, iraţional, obscurantist, ocult, mistic. Sau cea dintre inacceptabil «logic» şi paradoxal“.
   Iar rolul mentorului, al antrenorului spiritual, sintagma mi se pare preluată de la Constantin Noica, ar fi acela de a-şi învăţa discipolii cum să-l depăşească: „Prin rigoare – spune Săhleanu –, dar cu gândul la viitor. În lumea de azi, cultura este prospectivă şi prefigurativă. Nu-i voi învăţa pe studenţii noştri cum să gândească aşa cum gândeam când eram noi studenţi, ci trebuie să învăţăm pentru ei şi alături de ei. De aceea vorbim despre o medicină alt fel; una mai cuprinzătoare, deschisă la «tot ce este omenesc».“
   În momentul când îmi aducea la redacţie strălucitoarele sale eseuri, iar spectacolul intelectual pe care mi-l oferea mă făcea să uit de trecerea timpului şi de faptul că, în presă, rotativa nu aşteaptă, rolul meu în dialog fiind doar acela de a strecura timid câte o întrebare incitatoare, profesorul depăşise – cum aminteam – şapte decenii. Incontestabil, se gândea la bătrâneţe şi – ca fiecare dintre noi, la actul final al vieţii. Într-un splendid eseu cu titlul interogativ Vita brevis?, Victor Săhleanu scrie: „Tratamentele geriatrice (am fost martor la «durerile de naştere» ale folosirii procainei, ca «Gerovital», de către C. I. Parhon şi Ana Aslan) se străduiau să «adauge ani la viaţă». Am în vedere viaţa activă şi creatoare, viaţa de folosire cât mai bună a resurselor mentale (căci, cum spunea Eugeniu Speranţia, creierul uman este un organ al societăţii!). Mă refeream, printre altele, la o întrebare pe care marele compozitor Igor Stravinski, ajuns la «vârsta a treia», o punea medicului său: «Îmi poţi garanta că medicamentele nu-mi vor stânjeni puterea de creaţie? Căci prefer să fiu un om bolnav, dar creator, decât un vârstnic sănătos şi steril!»“.
   Cu greu mă reţin să nu prelungesc citarea din eseurile publicate la „Viaţa medicală“. Am afirmat adesea, inclusiv în convorbirile cu distinsa doamnă Săhleanu, că acestea ar merita să fie adunate într-un volum. Dacă familia ar accepta acest demers, cred că cineva s-ar găsi să facă efortul material necesar. Cum – fără doar şi poate – un efort ar merita şi jurnalul său, care, conform celor scrise (în 1994) de prietenul său de o viaţă, regretatul dr. Ion Oprescu, ar număra peste 20 de mii de pagini, având următoarea împărţire pe „capitole“: Efemeride; Conjuncţii şi opoziţii; Riposte şi Rezonanţe; Anxietăţi; Răscruci; Drum spre mine; Întrebări; Căutări; Jurnal german, ori misteriosul capitol datat 1963: Pentru tine. Publicarea integrală – fragmente au mai apărut – a acestui jurnal ar fi un act de cultură care i-ar onora pe editori şi pe cei care i-ar susţine financiar apariţia. Adaug: mai este încă perioada când literatura subiectivă, care include şi preocupările diaristice ale unor personalităţi, la litterature du moi, interesează, prin aportul netrucat de informaţii din epoci diferite, dar şi prin acela al unor autoanalize.
   Tot în acei ani (1994–1995) mi-a adus să public în tiraje aproape confidenţiale plachetele de versuri care oferă substanţă volumului ce se lansează astăzi:
Liturghia Iubirii, Fişe în facsimil, Poeme într-un vers. Acestea au apărut la Editura Viaţa Medicală Românească în 1995.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.