Este
noua carte, De piept cu viața, semnată Viorel Șerban (Ed.
Mirton, Timișoara, 2015), un roman sau o nuvelă? Este ea o autobiografie, în
care numele personajelor și locurilor sunt modificate, sau o ficțiune, cu
rădăcini adânci în istoricul intim al autorului? Ceea ce putem afirma cu
certitudine, în baza unor criterii funcționând din ce în ce mai evanescent,
este că scrierea, prin linearitatea ei, succesiunea temporală riguroasă a
evenimentelor și absența intricării planurilor, în cele 191 de pagini, este o
proză scurtă.
Subiect
este destinul lui Brăduț Pârâianu, oltean get-beget, fiu de învățători harnici
și cuminți, care și-au împins cu mari strădanii copiii spre carte. Personajul
principal (Brăduț) învață cu sârguință, ajungând să se prezinte la examenul de
admitere la Facultatea de Medicină, în „marele oraș“. La sfârșitul celor șase
ani, dacă genitorii săi „ar fi străbătut, de sus în jos, lista absolvenților
din promoția acestuia, întocmită în ordinea clasificării, ar fi citit un singur
rând, pe primul“. Apoi și-ar fi pierdut interesul. Pentru că Pârâianu Brăduț
era întâiul. În același timp, Remus, fratele său mai mare, devenise deja medic.
Dar, până la acest final fericit de epos, vâslitul în valurile vieții pentru
personajul principal nu e lesnicios. Au loc peregrinări ale familiei (din
românescul Cadrilater la Pârâieni) și prin diferite școli (din sat la „Târg“,
atât în cazul lui Remus, ajuns însoțit de tatăl său într-un august torid, cât
și în cel al lui Brăduț). Viața la sat este trăită de Brăduț în condițiile
schimbărilor social-economice de după ultimul război mondial, iar toamna anului
ʼ56 vine în peisaj cu evenimentele din Ungaria. Amintirile despre inimoșii
dascăli de țară ori profesori eminenți, traiul în internat, preocupările
sportive firești (Brăduț era decatlonist), portretele unor colegi (unii rămași
orfani, după sinistra confruntare cu tranșee și bombardamente) și bolile
învinse printr-o ereditate bună întregesc și ilustrează drumul lui Brăduț.
Latura
erotică a îndelungatei povestiri e ca și inexistentă. De ce oare? Rețeta este
clasică pentru o asemenea scriere cu izvor autobiografic, dar care se
distanțează de cele similare prin conservarea proaspătă a memoriei (chiar dacă
luăm în calcul faptul că volumul ar fi unul de imaginație și nu o restaurată
autobiografie), talentul de prozator al autorului (verificat și cu ocazia
publicării cărților sale anterioare) și stilul acurat. Viorel Șerban este
profesor de medicină internă și diabet, nutriție și boli metabolice la
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara și
copreședinte fondator al cunoscutei Fundații „Cristian Șerban“. Recenta sa
apariție editorială din mai 2015 poate fi recomandată ca o carte de vacanță.
Pentru cei ajunși în pragul rememorării propriilor vieți este însă mai mult
decât o lectură de citit în timpul de odihnă.
