Electrocardiografia
este investigația paraclinică cel mai des folosită în diagnosticul bolilor
cardiace. De aceea, înțelegerea ei este absolut necesară unei practici medicale
corecte și complete. Dr. Gabriela Silvia Gheorghe explică, în Electrocardiografia
de la teorie la practică (Ed. Etna, 2015), fenomenele moleculare care
generează activitatea electrică a inimii, anatomia sistemului excitoconductor
și metoda de propagare a activității electrice prin țesutul cardiac. Autoarea
pune accentul apoi pe noțiunile generale de electrocardiografie și
interpretarea unui traseu ECG, pe care, spre finalul lucrării, le plasează în
contextul patologiilor cardiace. Cartea este un excelent ajutor pentru
studenții din anii clinici și rezidenți.
Urmând
primelor capitole care descriu aspectele fiziologice și anatomice ale funcției
cardiace, cel de-al șaselea capitol al cărții aduce în vedere etapele
interpretării traseului ECG. Astfel, pentru a interpreta o electrocardiogramă,
medicul practicant trebuie să stabilească ritmul, frecvența, poziția electrică
a inimii și să analizeze undele și intervalele.
Variațiile axului QRS pot fi atât
fiziologice, cât și patologice. De exemplu, variațiile fiziologice sunt date de
vârsta pacientului. În prima lună de viață, axul QRS este la peste 110 grade,
deplasându-se ulterior către cadranul I. La adulții sub 40 de ani, axul este
spre +90 de grade, iar la cei peste 40 de ani, se situează spre zero grade. La
cei cu greutate corporală mică, axul tinde către +90 de grade, în timp ce la
persoanele supraponderale, către zero grade. De asemenea, ortostatismul
verticalizează axul QRS, la fel și inspirul profund.
Printre cauzele deviației atriale stângi se
numără hipertrofia de ventricul stâng, obezitatea, blocul de ramură stângă sau
defectul septal atrial de tip ostium prim. Deviația axială dreaptă se
întâlnește în hipertrofie de ventricul drept, bloc de ramură dreaptă,
trombembolism pulmonar sau defect de sept atrial de tip ostium secund. Deviația
axială în cadranul III semnifică dextrocardie sau inversare de electrozi. În
unele cazuri, axul nu poate fi determinat. Acestea sunt bronhopneumopatia
cronică obstructivă sau cordul pulmonar cronic.
Aspectul S1S2S3 este dat de vectorii
terminali ai complexului QRS cu originea în tractul de ejecție al ventriculului
drept sau în septul postero-bazal, care se orientează superior și la dreapta.
Acest aspect se întâlnește la 20% din persoanele sănătoase și trebuie
diferențiat de hipertrofia de ventricul drept sau emfizemul pulmonar.
Într-un alt capitol, dr. Gheorghe atrage
atenția asupra inversării electrozilor, care poate apărea uneori în practica
medicală curentă. Electrozii pot fi inversați între brațul drept și stâng, iar
această eroare poate da aspectul de infarct miocardic sau dextrocardie pe ECG.
Un diagnostic dificil de pus este cel al
hipertrofiei ventriculare stângi în prezența blocului de ramură stângă major.
Pentru a veni în ajutorul celor care au dificultăți în recunoașterea acestei
combinații pe ECG, autoarea recomandă stabilirea aspectului de bloc de ramură
stângă major, asociat cu unda S mărită în V2 și unda R mărită în V6, peste 4,5
mV. Aspectul de hipertrofie este asociat cu absența undei Q în V5, V6 și D1.
În următoarele capitole este descris aspectul
electrocardiografiei în patologiile cardiace ce țin de ritmul ventricular și
până la aspecte din pericardite, diselectrolitemii, boli congenitale de cord
sau cordul transplantat. Lucrarea se încheie cu prezentarea traseelor de ECG
din colecția proprie a autoarei și teste de evaluare.