Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Valorificarea moştenirii proletcultiste

Viața Medicală
Candid STOICA vineri, 29 mai 2015
„Cumpăna“, „Vadul nou“, „Oameni de azi“, „Vlaicu şi feciorii“, producţia dramatică a Luciei Demetrius a atârnat greu în judecata posterităţii, fiind catalogată de noua critică, fără drept de apel, proletcultistă, deşi în ultimele piese mesajul politic al partidului unic devenise mai anemic şi era mai subtil strecurat. De ceva timp însă asistăm la un interesant şi paradoxal fenomen: un fel de restauraţie mascată a vechilor mastodonţi intelectuali.
În anii aşa-zisului obsedant deceniu, în presa vremii, condeieri iscusiţi au militat cu îndrăzneală şi cu învoire de la partidul unic pentru valorificarea moştenirii culturale, după ce, bineînţeles, „moştenirea“ fusese izgonită din cărţile de şcoală şi din istoriile literare. Erau vizate poeziile şi piesele lui Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Muşatescu, Tudor Arghezi şi ale altor scriitori şi dramaturgi din perioada interbelică.
„Promovând o aşa-zisă literatură nouă, realist-socialistă, în fond mistificatoare şi propagandistică, a fost nevoie de suprimarea vechilor modele, adevăratele valori ale tezaurului clasic şi interbelic, ce erau periculoase prin influenţa lor malefică“, scriu mai toţi comentatorii de astăzi analizând cu acuitate fenomenul. Arta a fost înlocuită cu ideologia, libertatea scriitorului – cu „sensul unic“, fără nicio putinţă de alegere. Ori „aderai“, ori dispăreai. Blaga, Ion Barbu erau stigmatizaţi cu cele mai defăimătoare epitete. Sarcina ideologizării a fost preluată de ziarele şi revistele vremii: Scânteia, România liberă, Flacăra, Contemporanul, Veac nou etc., unde articolele de direcţie, ultradogmatice, erau semnate de Mihai Novicov, acompaniat de o echipă formată din Ov. S. Crohmălniceanu, Ion Vitner, Mihnea Gheorghiu, I. Popper, Petru Dumitriu, notează mai toate istoriile literare prezente.
Astăzi, asistăm la încercări din ce în ce mai îndrăzneţe de a valorifica scenic această „moştenire culturală“, acest moloh de piese scrise la comandă având sarcina să ilustreze noua ordine instalată pentru cincizeci de ani, cu ajutorul tancurilor sovietice.
Trei generaţii este un text modest, dar plin de glorie şi, în penuria de texte cu substanţă adevărată, alături de piese îmbibate de proletcultism, făcea o figură cât de cât onorabilă, mimând dramatism autentic. S-a jucat ani de zile pe scenele teatrelor bucureştene. A avut două montări în decursul a zece ani la Teatrul Bulandra (fost Municipal), care îi jucase autoarei şi celelalte piese incriminate astăzi. S-a jucat cu obstinaţie în mai toate teatrele din provincie (Brăila, Ploieşti, Constanţa, Oradea, Braşov, Reşiţa, Sf. Gheorghe). În 1964 am participat la Teatrul din Piatra Neamţ (interpretând rolul lui Chiril) într-un spectacol regizat de Lucian Giurchescu cu actorii N. Vurtejanu (Ioniţă), Sereda Varduca (Sultana), Cătălina Murgea (Ruxandra), Ioana Manolescu (D-ra Macri), Dionisie Vitcu (Ilie), Ileana Stana Ionescu (Eliza), Paula Chiuaru (Veronica), Traian Stănescu (Pavel).
A fost jucată chiar şi în străinătate: în Italia, Letonia şi Lituania. S-a tradus în cinci limbi: rusă, germană, franceză, maghiară, arabă. A fost ecranizată în trei versiuni: a lui N. Motric şi a Ioanei Prodan (1971) la care am participat şi eu împreună cu Sandina Stan, Toma Dumitriu, Ovidiu Shumacher, Mircea Cosma, Marius Pepino, Iarina Demian, Genoveva Preda, Catiţa Ispas Berceanu, George Stilu, Florina Luican, Constantin Brezeanu.
Celelalte două versiuni, din 1981 şi din 1985, au aparţinut lui Nae Cosmescu, respectiv Olimpiei Arghir. Sergiu Sarchizov (pe versurile lui Teodor Bratu) a scris în ’89, o operă, însă Revoluţia a împiedicat să mai fie cântată. În prezent, prof. dr. Elena Ruxandra Petre, din Bucureşti, a scris o carte despre autoare cu un titlu incitant: „Lucia Demetrius – Ascensiunea şi declinul unei scriitoare“.
La Teatrul Odeon, un excelent regizor, versat în mai toate tainele teatrului modern, Dinu Cernescu, autorul unor interesante spectacole care s-au strecurat ca prin minune printre furcile caudine ale literaturii realist-socialiste, apreciate la unison de critica teatrală a vremii, printre care un excelent „Hamlet” şi un sulfuros „Măsură peste măsură“, s-a căznit cu ajutorul unei minunate şi sudate echipe de actori să reînvie, să dea o nouă faţă acestui text datat, ca să nu scriu prăfuit. La timpul său, textul a vrut să arate cu obstinaţie faţa hâdă a familiei burgheze, ce obliga tinerele fete să se căsătorească pentru avere. Aşa o cereau tezele de partid. Dinu Cernescu se poate lăuda cu o carieră extraordinară atât pe plan naţional, cât şi internaţional. A fost profesor la Institutul de Teatru, director artistic al Teatrului Naţional, realizator la TVR. El însuşi a fost o victimă a defunctului regim, tatăl său fiind arestat de comunişti. În mâinile lui, textul Luciei Demetrius redevine actual.
Crina Mureşan, interpreta eroinei principale, parcurge cu virtuozitate şi cu adevăr scenic cele trei ipostaze ale rolului, dovedind că este o excelentă actriţă de compoziţie. Este, cu succes, pe rând, şi tânăra femeie cu idealuri romantice îndrăgostită de un tânăr pianist, şi femeia resemnată al cărei unic scop este educarea tinerei vlăstare, Eliza, şi femeia în vârstă, care totuşi şi-a păstrat luciditatea şi inima tânără. Nu pot decât să mă bucur pentru realizarea ei care îmi aminteşte straniu, ca într-o străfulgerare, de minunata Cătălina Murgea, plecată în lumea umbrelor.
O revelaţie pentru mine sunt Mircea Creţu (ce actor de greutate!) şi Laurenţiu Lazăr (altă personalitate seducătoare) care caracterizează cu mult nerv, cu aplomb, ca doi mari actori a căror artă a ajuns la maturitate, două posibile ipostaze ale lumii burgheze atât de incriminate de toată literatura de partid. Compoziţiile lor sunt atât de autentice că regreţi că ei nu mai apar în restul piesei, până la aplauze pe care le merită din plin.
Îi secondează cu compoziţii bine în­che­gate, apariţii pline de umor, cu surprinzătoare reacţii, Rodica Mandache (domnişoara Macri) şi Alexandru Papadopol (Iliuţă). O apariţie stranie, dar plină de virtuozitate, cu o voce bine pozată şi un temperament ardent, ne arată, în rolul Elizei, Sabrina Iaschievici, în ciuda siluetei pe care o posedă. Ne face să ne întrebăm: de unde scoate atâta forţă şi, mai ales, cu ce se hrăneşte oare?
Rolurile celor trei tineri pretendenţi – de care cele trei femei din cele trei generaţii succesive sunt îndrăgostite – sunt prea palide ca actorii respectivi, Ionuţ Kivu, Ion Batinaş şi Dragoş Panait să poată face ceva cât de cât rezonabil. Arată excelent, sunt îmbrăcaţi de scenografa Maria Miu foarte elegant, şi se străduiesc din răsputeri, dar nu există text, reprezintă doar personaje decorative, care ar fi trebuit să aţâţe nevoia de evadare din cuibul părintesc a celor trei eroine.
În schimb, Marian Ghinea (avocatul Alexandru) şi Marian Lepădatu (vecinul Ştefan) au găsit elemente de care să se agaţe ca să dea o formă de autenticitate, rezonabilă rolurilor respective, amândoi jucând „fermecător“ grobianismul personajelor.
Dacă primele două acte curg destul de corect, monoton, dar firesc, ultimul începe să scârţâie şi artificiile regiei, ca introducerea poeziei cu glorificarea puterii partidului, recitată de slujnica Tinca (Ruxandra Maniu) sau grupul de muncitori care scot abuziv mobilele din casă, extrem de autentici, pe muzica agitatorică a vremii aleasă de cunoscutul şi îndatoritorul redactor muzical Vasile Manta, se aseamănă cu „soluţiile“ operate în epocă de vestitele şi în acelaşi timp dureroasele vizionări, care, prin „ingenioase“ schimbări de sens, reuşeau să dovedească neapărat că ce era negru sau maculat trebuia arătat că nu e chiar negru şi eventual chiar alb şi curat. Nu trebuie uitată Angela Ioan, care, cu modestie compune în filigran un portret de femeie modestă a secolului: tăcută, supusă, ascultătoare.
Decorul corect, semnat de Maria Miu, ilustrează o sufragerie cu toate ustensilele adiacente, dulap, masă scaune, fotolii, pe care actorii le ocolesc cu iscusinţă dovedind că au parcurs destule repetiţii.
Salutăm cu hohote de râs în surdină această iniţiativă. Primul pas a fost făcut. Vor urma probabil „Minerii“ de Mihail Davidoglu, „Vadul Nou“, „Cumpăna“, „Vlaicu şi feciorii“ de autoarea celor „Trei Generaţii“, „Martin Rogers descoperă America“ de C. Constantin şi V. Rogoz, „Secunda 58“ de Dorel Dorian, „Marele fluviu îşi adună apele“ de Dan Tărchilă, „Pentru fericirea poporului“ de N. Moraru şi A. Baranga, „Citadela sfărâmată“ de H. Lovinescu şi, fără îndoială, „Cartea lui Ioviţă“ şi capodopera „Fluturi pe lampă“ de Paul Everac (unde se incriminau intelectualii românii „fugiţi“ peste hotare) – texte scrise la comandă cu ordinul de a îndobitoci şi îndoctrina poporul.
Ca o dovadă că titlul cronicii nu e ales întâmplător, reproduc declaraţiile directoarei teatrului Odeon, distinsa mea colegă Dorina Lazăr: „Premiera cu Trei generaţii a Luciei Demetrius nu e un moft, nu e un capriciu melancolic, ci începutul unui program, un demers estetic, profesional, menit să pună la dispoziţia tinerilor – actori, regizori, spectatori – o privire avizată a românilor despre români, o privire asupra a ceea ce a însemnat subtilitatea autorului de a lăsa să transpară printre rânduri adevărul, arta de a fenta cenzura, să înţelegem de ce erau sălile de spectacol pline ochi, chiar dacă cei din sală stăteau cu mănuşi pe mână şi cu pledul pe genunchi“. Adică doamna Demetrius, propagând mesajul partidului, fenta cenzura! Să nu-ţi vină să crezi ce abilă era doamna Demetrius. Dar şi doamna Dorina Lazăr. Sau cine i-o fi „aranjat“ rizibilul text ce vrea cu obstinaţie să ne inducă încă o dată în eroare.
Aşa cum pe vremuri actorii au reuşit, ajutaţi de talentul lor excepţional, să facă să trăiască pe scene piese propagandistice, aşa şi în prezent, la iniţiativa unor nostalgici ai epocii comuniste, actorii vor reuşi să facă, de voie, de nevoie, să trăiască pe scenă, îmbrăcate în noi învelişuri estetice, acoperite de noi explicaţii morale, piesele care au încercat să mistifice istoria.

 

PS: Despre regizorul Dinu Cernescu, în folclorul teatral circulă mai multe poveşti amuzante. Pe timpul împuşcatului apăruse o hotărâre de partid care interzicea românilor să aibă convorbiri cu cetăţeni străini, care trebuiau să se poarte numai într-un cadru legal. Întrebat pe stradă de un cetăţean străin unde se află strada Batiştei, Dinu Cernescu, vrând să respecte legea, a telefonat directoarei teatrului CFR Giuleşti:
– Tovarăşa, un străin m-a întrebat unde e strada Batiştei. Ce fac, îi spun?

 

Dragon 2 (dramaturgi goniţi) recidivează! Vineri, 22 mai, la ora 17, la clubul Calderon are loc a cincea şedinţă a Clubului Dramaturgilor, când se va citi piesa dramaturgului George Genoiu, Titircă, inimă bună! (palavre şi adulter la domeniile Marvila – pamflet antioligarhic plănuit de I. L. Caragiale – mai dă dămult). Îşi dau concursul actorii Doina Ghiţescu, Candid Stoica, Florentina Tănase, Mircea N. Creţu, Constantin Duicu, Ion Siminie. Vor participa la discuţii invitaţii George Bălăiţă, Radu Cârneci, Dinu Grigorescu, Puşi şi Denis Dinulescu. Eveniment cu intrare liberă.


Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC