În
contextul creșterii continue a numărului de pacienți oncologici, crește și
nevoia de suport psihologic, atât pentru ei, cât și pentru familiile lor,
această susținere având efect pozitiv asupra calității vieții și rezultatelor
tratamentului. Din păcate, în spitalele de stat din România lucrează doar zece
psihologi, în contextul în care anual sunt diagnosticate peste 80.000 de cazuri
noi de cancer. Din această cauză, ei nu reușesc să vină în contact cu toți cei
care ar avea nevoie de sprijinul lor.
Ca
o paranteză, dacă ne întoarcem privirea spre părintele Hippocrate și urmașul
său, Galen, observăm că, în concepția lor, bolile erau cauzate de excesul uneia
dintre cele patru „umori” existente în corp: sânge, bilă neagră, bilă galbenă
și flegmă. Atât cancerul, cât și melancolia (depresia) erau considerate a avea
drept cauză excesul de bilă neagră. Evident, mecanismele celor două boli sunt
privite acum dintr-o cu totul altă perspectivă, dar asocierea în sine este de
reținut.
O
multitudine de studii recente evaluează impactul psihologic al afecțiunilor
neoplazice. Amintim în acest sens rezultatele unui studiu efectuat de echipa
coordonată de Dégi
László Csaba, conferențiar habilitat în cadrul Facultății de
Sociologie și Asistență Socială a Universității „Babeș-Bolyai”
Cluj-Napoca, specializat în psiho-oncologie, director la International
Psycho-Oncology Society, cu o activitate prolifică în acest domeniu. Conform
acestei cercetări, în anul 2013, patru din zece pacienți oncologici din România
prezentau depresie clinică, anxietatea fiind întâlnită, de asemenea, la aproape
jumătate din cei chestionați. Dégi László Csaba a fost invitatul ediției din
luna decembrie 2016 a Atelierului de Filosofie si Antropologie Medicală de la
Cluj-Napoca. În cadrul prezentării sale, acesta a făcut un periplu captivant
între trecutul, prezentul și viitorul preconizat în domeniul asistenței
psihologice a persoanelor diagnosticate cu cancer.
Recunoașterea
oficială a importanței suportului psihologic oferit bolnavilor a avut pionierii
săi. Ida Cannon, care în 1919 a înființat primul departament de asistență
socială medicală, la spitalul din Massachusetts, un nucleu important pentru
dezvoltarea ulterioară a psiho-oncologiei, afirma: „Asistentul social care
lucrează în oncologie trebuie să reprezinte punctul de vedere al pacientului,
lucrând cu medicul, pentru a adapta tratamentul la condiția socială a
pacientului. Acesta nu este doar o ființă izolată, nefericită, ghinionistă,
care ocupă un pat de spital, ci rămâne un membru al familiei, al comunității
din care provine”.
Jimmie
Holland, psihiatră, considerată „părintele” psiho-oncologiei, a fondat în 1980
International Psycho-Oncology Society (IPOS), cu un an înainte fiind înființată
și American Cancer Society. Anii ʼ70–ʼ80 au adus o reducere a stigmatizării
pacienților neoplazici, lucru care a ușurat colaborarea și cercetarea în acest
domeniu. La sfârșitul anilor ʼ90 a început să fie folosit termenul de „cancer
distress”, ales în așa fel încât să fie evitată o stigmatizare suplimentară,
având în vedere că reacția psihologică a pacienților nu este datorată unei
patologii psihiatrice, ci este determinată de evenimentele prin care trec, în
legătură cu diagnosticul și tratamentul antineoplazic. Echipele implicate în
dezvoltarea și perfecționarea unor noi modele practice, precum și asigurarea
suportului necesar pacienților sunt multidisciplinare, ele cuprinzând medici,
psihologi, asistenți sociali, membri ai clerului. O altă rețea de sprijin este
creată de pacienții înșiși sau de familiile acestora, ele însele o componentă
importantă, mai ales în contextul resurselor umane insuficiente din cadrul
sistemului.
Viitorul
vine și cu alte propuneri, în care progresul tehnologiei capătă atribute
umanoide. Roboți de tipul Alexa sunt programați și perfecționați pentru a oferi
direct, prin „viu” grai, răspunsuri adecvate unor întrebări variate, oferind
„empatie” și funcționând ca „asistent personal” complementar interacțiunii cu
persoane reale. Dispozitivele mobile pot rula aplicații care să ajute pacienții
să își dea seama când trebuie să ceară ajutor și de asemenea să le ofere
informații cu privire la locurile unde ar putea găsi acest sprijin. Există și
în România o asemenea aplicație, numită APSCO, un instrument util pentru
evaluarea distresului oncologic, fiind adresată nu doar pacienților, ci și
persoanelor semnificative din jurul acestuia și personalului medical. Sunt
evaluate pe o scară de la 1 la 10 (asemănător durerii), nivelul de stres,
anxietate, depresie, furie și respectiv nevoia de ajutor. Aceste „termometre
emoționale” au fost create în 2007 de prof. dr. Alex Mitchell, din Marea
Britanie. Informațiile oferite nu au valoare diagnostică, nu oferă tratament
sau intervenție în criză, însă permit autoevaluarea și monitorizarea
distresului oncologic. Unul dintre standardele de calitate în îngrijirea
pacienților oncologici recomandate de IPOS susține că nivelul distresului ar
trebui considerat al șaselea semn vital, alături de temperatură, presiune
arterială, puls, frecvență respiratorie și durere. Celelalte două elemente
promovate sunt reprezentate de necesitatea recunoașterii îngrijirii
psihosociale a pacienților oncologici ca drept universal al omului, și de
integrarea domeniului psihosocial în tratamentul de rutină.
În
ciuda realităților care sunt departe de a avea nuanțe de roz, speranța refuză
să se predea, iar Planul național multianual integrat de control al cancerului
este așteptat și din punctul de vedere al psiho-oncologiei ca un sol aducător
de vești bune. Un eveniment de apreciat este includerea pe lista ocupațiilor
din România a „Navigatorului de pacienți” care a început cu luna decembrie
2016. Mult mai importantă decât denumirea oarecum neobișnuită este misiunea
acestora de a reprezenta o „interfață” între pacient și sistemul medical.
Alături de aceștia, asistenții sociali cu competență în oncologie reprezintă o
necesitate pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților. De asemenea, avem
nevoie de educarea populației pentru a accepta ajutorul psiho-oncologilor, al
căror număr sperăm să crească în viitorul apropiat.
Înregistrarea
audio a conferinței și informații cu privire la programul viitoarelor
prezentări pot fi accesate pe site-ul www.afsam.eu