Televiziunea a
dovedit de foarte multe ori că poate oferi miracole. Să ne amintim
doar de cel de la evenimentele de 22 Decembrie 1989, când Ceaușescu
striga disperat: „Tovarăși, liniște tovarăși...”. Dar, spre
deosebire de unele miracole care durează doar câteva clipe sau
minute, cel cu spectacolul
Unchiul Vanea
oferit de TVR, preluat de la Teatrul Bulandra, se va eterniza în mod
sigur pentru mai toate generațiile viitoare. A avut premiera în
2001 și a fost înregistrat pentru televiziune în 2014.
Ca multe din spectacolele longevive
care se întind pe ani sau chiar decenii, se întâmplă foarte des
un fenomen: unele se degradează ușor din cauza adăugării de texte
sau a îmbătrânirii interpreților, altele înfloresc, se adâncesc
în adevăr, capătă noi valențe, noi sensuri. Asta cred că s-a
întâmplat și cu „Unchiul Vanea” de la Teatrul Bulandra.
Admirabilul regizor, Yuri Kordonsky (elev al lui Donin) și
colectivul de actori, pasionați de teatru, alături de atenta și
minuțioasa înregistrare a piesei de echipa de tehnicieni în frunte
cu regizorul Giani Ignat și operatorii Vlad Tănase, Marius
Rusitoru, au păstrat și chiar potențat cu puterea pe care o dă
imaginea, textul lui Cehov și mișcările de multe ori
infinitezimale de pe chipul excelenților actori.
Am văzut spectacolul la premieră,
apoi după câțiva ani și acum în copie standardizată,
emoționându-mă de fiecare dată. Personajele își trăiau cu
sinceritate viața lor și căpătaseră parcă o viață proprie,
dincolo de indicațiile autorului sau ale regizorului: iubeau, erau
disperați, beau peste măsură, filozofau, dar mai ales iubeau cu
disperare viața pe care uneori o acceptau, alteori se revoltau
pentru nedreptățile pe care erau obligați să le suporte.
Victor
Rebengiuc (Serebreakov) nu ne arăta, ci chiar era întruchiparea
mediocrității pseudo- savantului de cabinet care toată viața a
rumegat citate și iar citate. Horațiu Mălăele (Unchiul Vanea)
este fără tăgadă omul modest, muncitor, cinstit, blând care se
străduiește din răsputeri să mențină moșia fără datorii, iar
atunci când nu mai poate suporta nedreptatea se revoltă cu
disperare. Scena revoltei lui poate fi considerată un moment de
antologie teatrală, actorul dezlănțuindu-se pur și simplu ca un
torent de nestăvilit. Ioana Macaria (Elena Andreevna) își
înzestrează personajul nu numai cu frumusețea chipului și a
trupului ei, dar și cu inteligență, tact de a rezista propunerilor
de iubire a celorlalți bărbați care o doresc cu pasiune. Andreea
Bibiri (Sonia) reușește ca din ființa ștearsă, aparent fără
personalitate să facă prin sinceritatea expresiei o eroină care nu
se va uita ușor.
Personajul Astrov, un fel de alter
ego al autorului, ne este înfățișat de Cornel Scripcaru, ca un om
extrem de inteligent, lucid, chinuit de singurătate care are
ghinionul de a se îndrăgosti de nevasta altuia și pe care
filozofia vieții nu-l ajută cu nimic. Și cei cu roluri mai mici ca
Ionel Mihăilescu (Teleghin), Mariana Mihuț (Dădaca), Coca Bloos
(văduva Voinițkaia), Demeter Andras (un argat) au găsit elemente
simple dar originale să întruchipeze personajele cehoviene. Despre
fiecare dintre ei se pot scrie pagini întregi despre cum au înțeles
și mai ales cum au trăit rolurile respective. De asemenea, iese în
evidență originalitatea viziunii regizorale a lui Yuri Kordonsky,
care s-a oglindit remarcabil în realizările interpreților. Numai
cuvinte de laudă și pentru originalul și ingeniosul decor creat de
Elena Dmitrakova.
