…Şi undeva, în chiar miezul fierbinte al lumii – România profundă.
Şi undeva, aici, în chiar adâncul verbului a fi – un teatru care duce-n lumea largă solie despre nişte oameni
(români ni se mai spune!) care transformă ne-nţelesurile toate în surse de
limbaj – izvoare de-apă vie în care însetaţii de-adevăruri pot afla răspuns şi
la nerostite întrebări, şi tihnă după lungi rătăciri, şi chiar hohotului de râs
când lacrima-n lumină se sfarmă înflorind bucurie.
La Teatrul de pe Lipscani, publicul
bucureştean grăbea la spectacolul aniversar – Zece ani „Made in Romania“, creaţie a Companiei Dan Puric, marca Dan Puric, altfel spus – excelenţă.
Zece ani de efervescenţă de spirit, umor de douăzeci şi patru de carate,
poezie pură în care se topeşte şi acel „de
la musique avant toute chose“ şi „les
couleurs, les parfums et les sons“ dintr-un timp de dată recentă care abia
dacă are vârsta omenirii, şi încărcătură de diafană sensibilitate, cât să
sensibilizeze pe toţi trăitorii de pe pământul oamenilor cu, între ei, nu
ziduri, nici sârmă ghimpată, nici prăpăstii de limbaj, ci doar liantul acela de
nedefinit, ceva cam ca dorul (ba nu, ca bucuria regăsirii de sine!), ca duioşia
(ba nu, ca sfânta înveşmântare în iubire când agresivitatea zeului ban încearcă
să mai paveze încă o cărare spre iadul modern!), ca o lecţie (ba nu, o vacanţă în
care verbul trebuie este înlocuit cu se poate să fii Om!).
„Mi-am aplecat urechea la pământ ca să ascult dacă inima acestui neam
mai bate şi m-am trezit îngenungheat în faţa lui“, mărturiseşte inegalabilul
creator de teatru,
actorul, regizorul, scenaristul, scriitorul, trezitorul de
conştiinţe Dan Puric.
Da, inima acestui neam nu
numai că bate, dar imprimă ritmul ei marelui cântec al inimilor lumii. Cum să
povesteşti ce se întâmplă pe scenă la un spectacol made in Romania? Cred că sub acest generic ar trebui înscrise toate
realizările Companiei Dan Puric, când tot publicul prezent în sală nu-i decât o
singură fiinţă topită într-un preaplin de bogăţie din cele pe care nimeni nu ţi
le poate jefui decât îmbogăţindu-se şi îmbogăţindu-te cu o nouă frumuseţe!
Cum să explici hohotul de
râs care inundă străzile la ieşirea din sală a fericiţilor participanţi la
miracolul de o seară? Iar, dintre membrii ansamblului-bijuterie al trupei (mai
precis al trupului de perfectă
armonie peste care Creatorul pare să fi suflat duh cu asupra de măsură), pe
cine să numeşti mai întâi când fiecare-n parte este întreg şi piesa unică într-un
mozaic al perfecţiunii interpretative!
Să-i numim totuşi, cu adâncă
reverenţă în faţa fiecărui nume: Carmen Ungureanu – personificarea celei mai
subtile comunicări omeneşti – surâsul, Ileana Olteanu – nobleţe şi forţă înveşmântate
în graţie şi fragilitate, Richard Bovnovczki – debordant de talent, Dragoş şi
Violeta Huluba, Dana Cavaleru, Adriana Butoi, Oxana Moravec, Ioana Visalon, Ion
Parea, Adelaida Zamfira, Ramona Cutină, Nicolae Nastasia, Adriana Nicolae,
Silviu Oltean, Mihai Baranga, Florin Roşu, Eduard Dumitru, individualităţi
inconfundabile care dau mecanismului perfect al creaţiei artistice exactitate, în
coregrafia Malou Iosif, step Dakman Brenda, costume Irina Solomon.
Dacă-l mai adăugăm şi pe
Lucian Maxim cu percuţia lui, sigur vom percuta cu toată fiinţa mulţumind
Domnului, nu că există, ci că ne îngăduie nouă, românilor, să fim!
P.S.:
Despre premii, turnee, festivaluri ar fi prea multe de spus. 
